GOD BLESS AMERICA!

                             

                                

    „Religia, care la americani nu se amestecă

     niciodată în mod direct în guvernarea societăţii,

     trebuie să fie considerată prima dintre instituţiile politice.”

                                          (Vicontele Alexis de Tocqueville)

   Nu sunt fan America, cum nu sunt nici fan Occident şi cum de altfel nu voi fi niciodată!

   Dar  never say never!

   Nu port tricouri cu stele, cu idoli, cu madone, cu aligatori ori cu vedete hollywoodene.

   Nu împrumut idei sau modernităţi excentrice, feministe, hippiste, xenofobe, apartheidice, vampiriste, nefaste oricărei educaţii, oricărei ordine fireşti, oricărui bun simţ.

   Nu mă sgârîie Nourii americani şi nici visul de peste Ocean, care te propulsează mai sus.

   America se mândreşte chipurile cu libertatea sa, de care face atâta caz.

   Prea mult caz.

   A face orice: bine/ rău, foarte bine/ foarte rău, mai puţin bine/ mai puţin rău, nu se va defini şi nu va întrupa niciodată sensul divin al Libertăţii, care te face slujitorul Adevărului, atletul nădejdii, solul dreptei credinţe  şi suveranul iubitor al Dragostei de Dumnezeu şi de semeni.

   Un om, o familie, o grupare, un popor, indiferent de scara socială sau de civilizaţie trebuie să se raporteze întotdeauna la relaţia lor cu Dumnezeu-Sfânta Treime, la aportul lor adus culturii universale şi la relaţiile cordiale pe care le-a avut/ le are cu Neamul meu creştin ortodox.

   În adolescenţă i-am iubit pe indieni, toate triburile pe care scriitorul german Karl May, le-a cinstit în cărţile sale. Mi-a plăcut Winnetou-conducătorul Apaşilor, Old Surehand, Tarzan, Stâncoşii, Sierra Madre, Missouri/ Mississippi, Statuia Libertăţii, lacurile, cascadele, pădurile virgine, dar niciodată El Dorado, Steaua lui David ori dinastia Rothschild.

   Mi-au plăcut marii actori/ actriţe, cântăreţi albi/ de culoare, câteva personalităţi culturale, politice, gen: Stan Laurel, Oliver Hardy, Joan Crawford, Elvis Presly, John Waine, Marlon Brando, Marilyn Monroe, Marlene Dietrich, Greta Garbo, Bette Davis, Maria Callas, Whitney Houston, Abraham L. Lincoln, Benjamin Franklin, Ulysses Simpson Grant, George Washington, Sarah Fairfax, Martin Luther King, John F. Kennedy, Walt Disney, Charlie Chaplin, Johnny Weissmuller, Maureen O’ Sullivan, Gloria Swanson, Mikael Douglas, Jane Fonda, Silvester Stalone, Robert Redford, Nikola Tesla, Robert A. Millikan, Igor F. Stravinski, Edgar A. Poe, Charles Lindbergh, Noel Bernard, Sf. Gherman, Sf. Serafim Rose, Jackie Collins, Mary Magdalene McCann, A. Ralph Epperson, Philippe Romon, P. S. Valerian Trifa, Anghel Rugină, Sabin Bălaşa, Ioan Petru Culianu, Duiliu T. Sfinţescu, Victor Corbuţ, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, George Pallady, Maica Alexandra-Principesa Ileana, maramureşenii din America şi toţi emigranţii români de-a lungul timpului.

   Nu mi-a plăcut Thomas Jefferson, părintele Declaraţiei de Independenţă şi al 3-lea preşedinte U.S.A., susţinătorul viguros al amorului liber şi adversar declarat al abolirii sclaviei, care s-a opus radical ca numele Mântuitorului Iisus Hristos să configureze în Constituţia Americană, reţinându-l doar pe cel generic al lui Dumnezeu-God: GOD BLESS AMERICA!

    Expresia: GOD BLESS AMERICA!, nu înseamnă: Dumnezeu binecuvintează America!, ci: Doamne, binecuvintează ceea ce noi am hotărât singuri să facem! Binecuvintează ceea ce noi am făcut deja!

   De fapt fiind mare mason evreu, Jefferson dorea întronizarea lui Dumnezeu doar ca Mare Meşter, Arhitect, care a organizat lumea, iar omul să o ajusteze după preferinţele sale.

   Desigur, că s-a ocupat şi de Hristos-Dumnezeu-Omul din Noul Testament, pe care l-a adaptat la măsura raţională, scoţând, de fapt, tocmai sensul divin al mântuirii omului.

   Aşadar, L-a despuiat pe Iisus de esenţa dumnezeirii Lui, reducându-L doar la treapta de Bun Păstor şi la învăţătura Sa-eminamente morală. 

   Pentru poporul american Jefferson a croit o nouă Biblie, uşoară, caldă pentru toată lumea: The Jefferson Bible: The Life and Morals of Jesus of Nazareth, fără esenţă metafizică, fără divin, fără taină, fără păcat, fără apartenenţa la Adevărul Treimic revelat, la dreptatea apostolic-creştină, la asumarea trăirii în Legea hristică a Iubirii, care duce omul la mântuire.

   Noul Testament tradus pe limba lui Jefferson ar însemna: fiecare face ce-i place să facă!

   Astfel, când Administraţia Albă (a Casei Albe) l-a scos pe Dumnezeu din şcoală, din cultură, din guvern, din viaţa publică, s-a năpustit peste popor valul de delicvenţă juvenilă, de asasinate în masă în Şcoala americană, iar societatea a spus: OK!

   Când cineva din Administraţia Albă a propus îmbunătăţirea ariei curiculare în Şcoală, prin scoaterea Bibliei şi a rugăciunii, societatea a răspuns din nou: OK!

   Un medic, Benjamin Spock, a cerut creerea unui climat maxim pentru dezvoltarea personalităţii copilului, a elevului, fără să fie lezată nici măcar cu o încruntare, chiar dacă va exista un risc major ulterior, iar societatea a repetat jovial: OK!

   Alt cineva a propus educatorilor şi profesorilor ca măsurile coercitive îndreptate asupra elevilor care nu respectă educaţia, regulamentul să fie înlocuite doar cu recompense, iar personalul didactic care nu se încadrează în norma impusă, să fie asaltat de canalele publicităţi negative şi chiar deferit justiţiei, iar societatea entuziasmată a exclamat: OK!

    Cineva din sfera toleranţei totale, membru în conducerea Şcolii a rugat ca elevele după caz, să facă avorturi, menajând însă părinţii fără să-i mai anunţe. Societatea a strigat în delir: OK!

    Pentru băieţi, acelaşi membru grijuliu, i-a îndemnat spre prezervative, dar tot aşa fără ştirea părinţilor. Societatea s-a aliniat şi a intonat: OK!

   Un fin estetician a stabilit că revistele nude sau porno în şcoli nu fac decât să ajute viitorii tineri să aprecieze frumuseţea corpului feminin şi să dezvolte imaginaţia. Societatea binevoitoare a aprobat: OK!

   Un bine intenţionat şi rău voitor al virtuţii dumnezeieşti: DRAGOSTEA, a abolit Iubirea în sens abominabil, permiţând relaţiile între persoane de acelaşi sex. Sociatatea s-a înclinat: OK!

   Un cumătru al acelui  gay a publicat fotografii cu nuduri de copii. Văzând că nu aruncă nimeni cu pietre, le-a pus pe Internet. Societatea i-a conferit libertatea de exprimare: OK!

   Industria de distracţii ridică prohibiţia vulgarităţilor: show-ri TV, filme care promovează violenţa, violul, sexul, pornofilia, drogul, obscenităţile, homosexualitatea, sinuciderea, crima, incestul sau alte preferate teme sataniste. Societatea care n-a văzut un efect nociv în aşa ceva şi de altfel nici nu le-a luat în serios  a mîrâit: OK!

   Un leader al democraţiei prost înţelese a invocat dreptul absolut al oricărui ins la asociere. Dar nu instituţionalizat, ci libertin, la o morală sexuală: the american way of life. Aşa a apărut Mecca internaţională a lumii gay şi lesbiene pe celebra Castro street din San Francisco.

    Aşa au apărut grupări: religioase, spirituale, minoritar-sexuale, hetero-sexuale, sataniste, teroriste, oculte, ecumeniste, proxenete, prostituate, vrăjitoreşti, exoterice, fundamentaliste, etc. Societatea pentru a nu ofensa pe cineva anume a luat poziţie de drepţi: OK!

   Un Pastor, nu de la Domnul, dar în căutarea unei turme rătăcite, un fel de guru, care s-a autointitulat mesia, a declamat că Omul este dumnezeu şi fiecare om trebuie să aibă credinţa sa, dar să asculte de el care este trimis să anunţe Armaghedonul şi salvarea care vine prin el. Aşa au apărut sectele ucigaşe şi sinucigaşe.   Societatea s-a închinat şi a rânjit: OK! 

   Nelăsându-se mai prejos, un oficial din Administraţia Albă, a opinat că doar munca trebuie îndeplinită, prosperitatea economică fiind religia vieţii. Restul: privat, intim, de la opincă până la vlădică, de la şomer la preşedinte, nu contează. Societatea elitistă a jubilat: OK!  

   Societatea americană se află astfel într-un balans continuu hilar, între: orice şi oricum!

   Faţă de această legănare cotidiană, laureatul suedez al premiului Nobel, Gunnar Myrdal a exclamat: <sînt liber să fac ce vreau, nimeni nu mă poate forţa,

şi: ar trebui să existe o lege care să împiedice asta.>>(Adaptare după, Anne Graham-fiica pastorului Billy Graham, intervievată la Early Show-postul naţional TV, de Jane Clayson în noiembrie 2001. Traducere Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa în, Homo Americanus. O radiografie ortodoxă. Ed. Christiana, Bucureşti-2002; Patrick Girard, Don Juanii care ne conduc. Trad. din lb. franceză de Cornelia Rădulescu. Ed. Humanitas, Bucureşti-2000, p. 148, 150)

   Nu mi-a plăcut aportul lui Franklin Delano Roosevelt, care a trădat şi a atentat la naţiunea română prin îngrozitorul bombardament din 4 Aprilie 1944, deasupra Bucureştilor, mai cu seamă în Gara de Nord, care ne-a adus 5.000 de victime civile, precum şi în celelalte serii: 15 și 21 Aprilie, 3-4 și 7-8 Mai în capitală şi în alte zone: Ploieşti, Braşov, Turnu Severin ş.a.  Comunicatul oficial afişează bilanţul distrugerilor pe luna Aprilie: 3.378 morţi, 2.979 răniţi înregistraţi în spitale, 1.892 case distruse şi 1.849 case avariate.”(Ion Mihai Cantacuzino, O viaţă în România. De la <> la Republica Populară 1899-1960. Trad. din lb. fr. de Petruţa Spânu. Ed. Fides, p. 278; Nicolae Bacalbaşa/ Gheorghe Bacalbaşa în Doi Plisnoţi Care Au Trecut Prutul. Vol. I. Tipo Moldova, Iaşi-2016, p. 276)

   Covorul de bombe americane dăruit ne-a făcut astfel, nouă românilor, favorul instaurării mai de vreme şi pentru mult timp a protectoratului roşu-portocaliu sovietic.

   Nu mi-a plăcut grija şi graba înzestrării forte a fratelui sovietic: „Între octombrie 1941şi iunie 1942 (9 luni) Statele Unite livrează U.R.S.S.-ului prin Arctica: 1.285 de avioane, 2.249 de tancuri, 81.287 de mitraliere, 56.500 de telefoane de campanie, 600.000 km de fir telefonic (de 15 ori ocolul globului). În 1943, 427.000 din cele 665.000 de camioane ale Armatei roşii veneau din S.U.A. care furnizau de asemenea 2.000 de  locomotive, 11.000 de vagoane şi 54.000 de tone de şine, 13 milioane de cisme şi 5 milioane de tone de alimente. Esenţialul combustibilului pentru avioane era originar din America, precum şi trei sferturi din cuprul utilizat de sovietici.” (Raymond Cartier, La Seconde Guerre mondiale. Paris, Editions Larousse-Paris Match, 2 vol., 1965)

   Desigur că comportamentul lui Franklin D. Roosevelt, nu scuteşte trădarea regelui Mihai şi a camarilei politico-istorice în Actul infam de la 23 August 1944, care a scurtat războiul cu 200 de zile, dar a adus comunismul în România pentru 45 de ani, despăgubiri majore către sovietici prin datoriile impuse ţării noastre: aproape 1,2 miliarde de dolari aur (întreţinerea armatelor: 75 milioane dolari; despăgubiri: 300 milioane dolari; restituiri: 470 milioane dolari; reintegrări: 200 miloane dolari; etc.) în timp ce nu se menţionează de obicei decât cele 300 milioane dolari la cursul anului 1938, adică 450 milioane dolari la valoarea anului 1944; cca 130.000 de prizonieri români, după 23 August-’44 care, erau dezarmaţi, cărora li s-au alăturat cei 167.000 de prizonieiri români de dinainte de 23 August-’44, plus pierderea a 170.000 de soldaţi în războiul din Vest... În doi ani de zile 1944-1946, fraţii roşii-ocupanţi au pompat 1.785 milioane de tone mărfuri din România, alături de cele 24 de tone de rezerve de aur şi de argint de la Banca Naţională. După care ne-a distribuit vaccinul cu celebra amăgire: vin americanii!, încheind cu decenii bune în curs de neocomunism şi neocapitalism de Dâmboviţa. (Radu Greceanu, Am luptat în Est, în Viaţa militară, 4/14, iulie-octombrie 2007, p. 18-22; Ion Mihai Cantacuzino, O viaţă în România. De la <> la Republica Populară 1899-1960. Trad. din lb. fr. de Petruţa Spânu. Ed. Fides, p.308)

   Întotdeauna mi-a plăcut corectitudinea exemplară, care zideşte, întăreşte credinţa, aduce nădejdea celor din jur, amplifică rezistenţa şi curajul care înalţă viaţa înnobilând-o.

   Nu mi-au plăcut niciodată senzaţiile tari, teribilismul galopant, fantasmagoria acerbă, Internaţionala evreiască, sionismul, capitalismul, comunismul, globalismul, mondialismul, nihilismul, ecumenismul, supraabundenţa economică a unei politically correct: „După dumneavoastră, care ar fi cea mai puternică cetate economică în ziua de azi? O să-mi spuneţi, şi v-o spun şi eu: liberala Americă! (afirma în stilul său original marele filosof Petre Ţuţea). Din punctul acesta de vedere, europenii sunt, pardon de cuvânt, nişte băşinoşi...

   Nu-i mai puţin adevărat că americanii fac haosul planetar, ei gândesc negustoreşte... În belşugul de acolo nu poate apărea o mare gândire teologică, de pildă. N-au vocaţie, ci îl invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvinteze prăvăliile...

Numai că se întâmplă un fenomen ciudat: un german, un francez, un orice care ajunge în America se americanizează!

   Tragedia omului de azi e că americanii dictează. Dictează economic, vamal, naval, aerian. Doar atât că nu exercită cum ar trebui stăpânirea lumii decât la casele de bani. N-au destul orgoliu politic, nici destulă onoare...

   Dar istoria nu iartă: americanii vor îmbătrâni şi ei.” (Pr. Gh. Calciu..., op. cit., p. 7)

   Politicianismul şi capitalismul veros absorbite caracatiţei Oculte s-au străduit să facă din America un pământ al pierzării, un popor apostat.

   Dincolo de excesele exterioare, programate, dirijate spre prăbuşirea morală, socială, creştină, prin nevoinţele şi mucenicia poporului, America este un tărâm totuşi binecuvântat.

   Pentru reuşita unui politician se cere în mod absolut să aibă însuşirile unui mare Conducător: să fie un brav şi mărturisitor creştin al iubirii de Dumnezeu şi de Patrie, un zelos luptător  pentru cultul, fermitatea, credinţa, eroismul, demnitatea şi înţelepciunea Înaintaşilor străbuni, să posede izvorul nesecat al cinstei, corectitudinii, responsabilităţii şi împlinirii a ceea ce promite, precum şi apelul la unitate, la muncă cinstită şi la lege al tuturor cetăţenilor.

   Politicianul creştin înzestrat cu calităţile morale şi cu însuşirile diplomatice ale unui mare bărbat de stat trebuie să facă din idealul său o realitate vie, de lungă durată pentru naţiunea sa!

   Să aşeze naţiunea pe care o slujeşte iubind-o, la locul cel mai râvnit între marile naţiuni!

   Numai acea profundă stare de spirit care ţâşneşte din rădăcina mistică a jertfei sale creştine se poate întrupa Columnei conştiinţei naţionale.

   Conducătorul creştin profund conştient de moştenirea Neamului sfânt îşi face din dârzenie, din limbă, din sânge, din conştiinţă, un consemn revelator pentru apărarea adevărului şi dreptăţii Naţiunii sale.

   Misiunea divină oferită de Dumnezeu şi asumarea ei de către o Naţiune, hotărăşte Destinul istoric al acelui Neam.

   Seva unei Naţiuni milenare din care-şi trage existenţa şi spiritul nemuritor,  izvorăşte din sângele martiric şi focul mistic al dreptei credinţei.

   Conducătorul creştin trebuie să poarte neîntrerupt în sufletul său flacăra nestinsă, aprinsă din aurele marilor Înaintaşi.

   Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple în fiecare naţiune şi mai cu seamă la noi, mai ales că nu am mai avut un conducător adevărat de pe vremea marilor Voievozi.

   La noi românii, care suntem cei mai refractari noţiunii de unire, unitatea politico-socială s-ar putea atinge doar prin comuniunea creştină, care şi-ar pune în valoare toate virtuţiile morale.

   O singură dată în istoria Regatului reîntregit, după Dacia Mare a lui Decebal, s-a purces şi s-a atins comuniunea creştin-naţionalistă prin Liderul Mişcării Studenţeşti Creştin Ortodoxe.

     

   Pe cerul creştin al Dragostei către ţară străluceşte permanent Binele, Adevărul şi Frumosul.

   Ca o Românie să devină Unită, trebuie ca fiecare român naţionalist-creştin să se cunune cu Patria, mai presus de grija sa şi a familiei, aducând-o cât mai aproape de Dumnezeul Hristos.

   Cum a reuşit Donald Trump? A avut un mesaj naţionalist: Să redăm America americanilor!

   Audaces fortuna iuvat! / Pe îndrăzneţi norocul îi ajută!

Aşadar, poporul american a ales o realitate ce se poate împlini, nu ceva cu totul hilar...

 Pe când o Românie a românilor ?!