ÎNĂLTAREA DOMNULUI
CREDINTĂ , NĂDEJDE SI DRAGOSTE
Prof.drd.GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Negre poteci şerpuitoare de gânduri smulgându-se din adâncuri pribegi, plutesc în Lumina-Cuvânt, arpegiul vertical al Înălţării. Pleoapele Cerului se deschid să pătrundă Lumina Înălţării. Numai lipsindu-ne de cele opace ale lumii, ne primenim sufletul în sărbătoare, mlădiindu-se-n harul seraphic.
În afara lui Dumnezeu, viaţa se scurge fără sens, se scurge din noi secându-ne, rămânând doar pietrele…Prin Învierea şi Înălţarea Domnului, viaţa, nu numai că nu ni se scurge, dar devine izvor dătător de viaţă, dătător de har, care curge pe trei guri în lumină: Credinţă, Nădejde şi Dragoste.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, S-a ridicat în lumina Lui, pentru a o răspândi nouă, înălţându-ne, unind astfel mărginirea noastră cu nemărginirea Lui. Creştinul trăieşte frumuseţea dumnezeiască a Înălţării, reflectându-şi pe chip bucuria sărbătorii. Suişul ostenitor, dar binecuvântat al Înălţării, e un preludiu al mântuirii, e un Urcuş râvnit al Frumuseţii. Acestă înălţare este de fapt nunta creştinului cu Hristos. Unindu-se cu Hristos continuă înaintarea sa în dragoste, într-o veşnică nuntire…
Nuntirea lor este o îngemănată aşteptare, o contopire în Adevăr şi Lumină, dar şi o eternă Libertate. Noi ne închinăm Înălţării, ca unei miraculoase firi, cu
dalbe-nceputuri de fără-nceputuri culori.
Ipostaza Înălţării dă fundament real existenţei mântuirii noastre. Înălţarea suie înainte, păşind pe cărările rugii noastre de foc, purtându-ne spre Chipul de lumină. În rugăciune şi cânt trăim anticipat Urcuşul la care încă nu am pornit. Ne bucurăm de dulceaţa Salutului pe care o gustăm şi o simţim. Aşa ne înălţăm în celălalt sine (aproapele). Urcuşul este viaţa noastră cu adevărat fericită în Cel ce a zidit-o.
Înălţarea Domnului este Fereastra Duhului, deschisă spiritualităţii omului şi a lui Dumnezeu care pune în sufletul nostru o infinitate de nuanţe harice, spre un absolut cu nenumărate înţelesuri.Fiecare sărbătoare este rodul unei sacre căutări şi întâlniri cu Dumnezeu şi Sfinţii Săi. La fiecare căutare şi întâlnire cu Creatorul, creştinul depune efortul de a căuta cuvintele cele mai potrivite şi de a le exprima cât mai înălţător. Întotdeauna exprimarea trebuie să poarte aurul pur al cuvintelor de duh.
Înălţarea Domnului pătrunde ca o lumină nemărginit de bogată în sensurile cuvintelor alese, descoperind creştinului lumina intensităţii sale simţită ca supraexistenţă ce învăluie în veşmântul ei însăşi existenţa lumii. EA ne prilejuieşte întâlnirea cu Dumnezeu, sub vibraţia rugăciunii, a harului poeziei şi a muzicii şi ne grăbeşte spre locul luminii ei cu braţele veşnic deschise pentru întâlnirea pe care o făptuieşte în noi, ca semn pentru o altă viaţă în care să găsim sensul.
Înălţarea e locul care ne face să-L aşteptăm, să-L căutăm pe Domnul, fiind aşteptarea sacră, care ne ţine ancoraţi în timp împreună cu trăirea Învierii, care ne înalţă la întâlnirea cu veşnicia.
Învierea şi Înălţarea Domnului, ne dau setea de infinit şi foamea întâlnirii cu El, împletind fundamental tensiunea palpitantă a firii noastre creştine. Fără a fi o dimineaţă senină obişnuită, ci Ziurelul Sfânt, ne dă hohotul binecuvântării sale fiind izvorul în care aflăm deplină mulţumire în clipa în care am ajuns.Fulg săltăreţ ne e gândul Înălţării şi odată rămas pe înălţimi, ne cheamă la el, să ne cuminecăm de slavă, să ne-mpărtăşim de Apa vie.
Răspunsul Luminii e chemarea înălţării, care înaintează spre necuprinsul dumnezeiesc. Înălţarea e Copacul de Lumină, care creşte-n inima fiecărui creştin adevărat. Copacul Înălţării îşi poartă neprihănita salbă, mai albă ca florile pe ram, mai albă decât ne-nchipuita solie a luminii. Din ramurile lui cad pe pământ lacrimi de nufăr, presărând candelele dorurilor vii. Învăţăm, ca să clădim în cuvinte cel mai înalt zbor sufletesc, acolo unde răzbate lumina supremă. Creştinul dreptmăritor, îşi are aşadar, rădăcina în Înviere, trunchiul-tulpina în Înălţare, iar roadele în coroana mântuitoare a Sfântului Duh.
Înălţarea Domnului este temeiul Învierii noastre, căci fiind în El, nu suntem în noi. Clopotul Înălţării bate în apele luminii aducându-ne sărbătoarea şi sensul ultim mântuitor al Pogorârii Sfântului Duh. Se aude tropotul vorbelor noastre aducătoare de slavă, scrijelind pe cer bucuria. Creştinul caută în scorburile de taină ale inimii, lumina Inălţării.
Înălţarea Domnului este Drapelul Sfânt al zilei prezente şi viitoare, este Scara trezviei şi a pocăinţei, pe care o urcăm, lăcrămând soare. Aflându-L pe Dumnezeu prin rugă şi lacrimi, trăim plenitudinea bucuriei Lui. Înălţându-ne pe frunzişuri de nori şi cetini de soare, cădem pe foşnetul sărbătoresc, asemeni ploii cu boabe de lumină ce udă spicul de grâu al sinelui nostru.
Praznicul Înălţării Domnului, ne creşte în comuniune lasând pe pământ dâra albă a drumului cuvenit pentru a ne realiza iubirea dintre noi şi pentru a urca-n iubirea de Dumnezeu.Mireasma Înălţării ne poartă spre iubire. Sub mireasma Înălţării, ne comunicăm unii altora, şi cu toţi, împreună, ne comunicăm Domnului, care ne strînge din înţelesurile finite, ne adună în Clepsidra tainei, îndumnezeindu-ne, adunându-ne într-un tezaur de har.
Prin salutul Inălţării: HRISTOS S-A ÎNÂLŢAT ! / ADEVĂRAT S-A ÎNÂLŢAT ! ieşim din strâmtorarea satisfăcătoare a eului, zburând spre El,spre Noi.
Sub Catapeteasma Înălţării, Naţiunea Daco-română trăieşte acea cunoaştere în care se încape toată menirea Ei primordială, de a fi model preaales de: credinţă, cinste, curaj, nădejde, demnitate, răbdare, suferinţă, dragoste şi jertfă lui Dumnezeu şi tuturor.
Suim un înţeles înalt, unde sunt trăirile sublime, scotocindu-ne sensul şi priceperea cea mai adâncă a existenţei. Împodobiţi cu purpura cântării, aducem Domnului prinos de osanale.
Dacă Învierea Domnului este garanţia învierii noastre, pregătirea pentru această înviere-mântuire se face suind Urcuşul Înălţării. Prin cinstirea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi, urcăm încă de aici acest sacru Povârniş.
Taina Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos întru slava Tatălui ceresc şi dragostea Duhului Sfânt, ne-a lărgit zările cunoaşterii într-atât, încât existenţa ni se defineşte esenţial în trăirea creştină. Această ţâşnire a noastră spre esenţă este o menire binecuvântată, este chemarea lui Dumnezeu, pentru a ne înfiia iubirii Sale, pentru a ne alege fiii harului Său mântuitor.
CREDINTĂ , NĂDEJDE SI DRAGOSTE
Prof.drd.GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Negre poteci şerpuitoare de gânduri smulgându-se din adâncuri pribegi, plutesc în Lumina-Cuvânt, arpegiul vertical al Înălţării. Pleoapele Cerului se deschid să pătrundă Lumina Înălţării. Numai lipsindu-ne de cele opace ale lumii, ne primenim sufletul în sărbătoare, mlădiindu-se-n harul seraphic.
În afara lui Dumnezeu, viaţa se scurge fără sens, se scurge din noi secându-ne, rămânând doar pietrele…Prin Învierea şi Înălţarea Domnului, viaţa, nu numai că nu ni se scurge, dar devine izvor dătător de viaţă, dătător de har, care curge pe trei guri în lumină: Credinţă, Nădejde şi Dragoste.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, S-a ridicat în lumina Lui, pentru a o răspândi nouă, înălţându-ne, unind astfel mărginirea noastră cu nemărginirea Lui. Creştinul trăieşte frumuseţea dumnezeiască a Înălţării, reflectându-şi pe chip bucuria sărbătorii. Suişul ostenitor, dar binecuvântat al Înălţării, e un preludiu al mântuirii, e un Urcuş râvnit al Frumuseţii. Acestă înălţare este de fapt nunta creştinului cu Hristos. Unindu-se cu Hristos continuă înaintarea sa în dragoste, într-o veşnică nuntire…
Nuntirea lor este o îngemănată aşteptare, o contopire în Adevăr şi Lumină, dar şi o eternă Libertate. Noi ne închinăm Înălţării, ca unei miraculoase firi, cu
dalbe-nceputuri de fără-nceputuri culori.
Ipostaza Înălţării dă fundament real existenţei mântuirii noastre. Înălţarea suie înainte, păşind pe cărările rugii noastre de foc, purtându-ne spre Chipul de lumină. În rugăciune şi cânt trăim anticipat Urcuşul la care încă nu am pornit. Ne bucurăm de dulceaţa Salutului pe care o gustăm şi o simţim. Aşa ne înălţăm în celălalt sine (aproapele). Urcuşul este viaţa noastră cu adevărat fericită în Cel ce a zidit-o.
Înălţarea Domnului este Fereastra Duhului, deschisă spiritualităţii omului şi a lui Dumnezeu care pune în sufletul nostru o infinitate de nuanţe harice, spre un absolut cu nenumărate înţelesuri.Fiecare sărbătoare este rodul unei sacre căutări şi întâlniri cu Dumnezeu şi Sfinţii Săi. La fiecare căutare şi întâlnire cu Creatorul, creştinul depune efortul de a căuta cuvintele cele mai potrivite şi de a le exprima cât mai înălţător. Întotdeauna exprimarea trebuie să poarte aurul pur al cuvintelor de duh.
Înălţarea Domnului pătrunde ca o lumină nemărginit de bogată în sensurile cuvintelor alese, descoperind creştinului lumina intensităţii sale simţită ca supraexistenţă ce învăluie în veşmântul ei însăşi existenţa lumii. EA ne prilejuieşte întâlnirea cu Dumnezeu, sub vibraţia rugăciunii, a harului poeziei şi a muzicii şi ne grăbeşte spre locul luminii ei cu braţele veşnic deschise pentru întâlnirea pe care o făptuieşte în noi, ca semn pentru o altă viaţă în care să găsim sensul.
Înălţarea e locul care ne face să-L aşteptăm, să-L căutăm pe Domnul, fiind aşteptarea sacră, care ne ţine ancoraţi în timp împreună cu trăirea Învierii, care ne înalţă la întâlnirea cu veşnicia.
Învierea şi Înălţarea Domnului, ne dau setea de infinit şi foamea întâlnirii cu El, împletind fundamental tensiunea palpitantă a firii noastre creştine. Fără a fi o dimineaţă senină obişnuită, ci Ziurelul Sfânt, ne dă hohotul binecuvântării sale fiind izvorul în care aflăm deplină mulţumire în clipa în care am ajuns.Fulg săltăreţ ne e gândul Înălţării şi odată rămas pe înălţimi, ne cheamă la el, să ne cuminecăm de slavă, să ne-mpărtăşim de Apa vie.
Răspunsul Luminii e chemarea înălţării, care înaintează spre necuprinsul dumnezeiesc. Înălţarea e Copacul de Lumină, care creşte-n inima fiecărui creştin adevărat. Copacul Înălţării îşi poartă neprihănita salbă, mai albă ca florile pe ram, mai albă decât ne-nchipuita solie a luminii. Din ramurile lui cad pe pământ lacrimi de nufăr, presărând candelele dorurilor vii. Învăţăm, ca să clădim în cuvinte cel mai înalt zbor sufletesc, acolo unde răzbate lumina supremă. Creştinul dreptmăritor, îşi are aşadar, rădăcina în Înviere, trunchiul-tulpina în Înălţare, iar roadele în coroana mântuitoare a Sfântului Duh.
Înălţarea Domnului este temeiul Învierii noastre, căci fiind în El, nu suntem în noi. Clopotul Înălţării bate în apele luminii aducându-ne sărbătoarea şi sensul ultim mântuitor al Pogorârii Sfântului Duh. Se aude tropotul vorbelor noastre aducătoare de slavă, scrijelind pe cer bucuria. Creştinul caută în scorburile de taină ale inimii, lumina Inălţării.
Înălţarea Domnului este Drapelul Sfânt al zilei prezente şi viitoare, este Scara trezviei şi a pocăinţei, pe care o urcăm, lăcrămând soare. Aflându-L pe Dumnezeu prin rugă şi lacrimi, trăim plenitudinea bucuriei Lui. Înălţându-ne pe frunzişuri de nori şi cetini de soare, cădem pe foşnetul sărbătoresc, asemeni ploii cu boabe de lumină ce udă spicul de grâu al sinelui nostru.
Praznicul Înălţării Domnului, ne creşte în comuniune lasând pe pământ dâra albă a drumului cuvenit pentru a ne realiza iubirea dintre noi şi pentru a urca-n iubirea de Dumnezeu.Mireasma Înălţării ne poartă spre iubire. Sub mireasma Înălţării, ne comunicăm unii altora, şi cu toţi, împreună, ne comunicăm Domnului, care ne strînge din înţelesurile finite, ne adună în Clepsidra tainei, îndumnezeindu-ne, adunându-ne într-un tezaur de har.
Prin salutul Inălţării: HRISTOS S-A ÎNÂLŢAT ! / ADEVĂRAT S-A ÎNÂLŢAT ! ieşim din strâmtorarea satisfăcătoare a eului, zburând spre El,spre Noi.
Sub Catapeteasma Înălţării, Naţiunea Daco-română trăieşte acea cunoaştere în care se încape toată menirea Ei primordială, de a fi model preaales de: credinţă, cinste, curaj, nădejde, demnitate, răbdare, suferinţă, dragoste şi jertfă lui Dumnezeu şi tuturor.
Suim un înţeles înalt, unde sunt trăirile sublime, scotocindu-ne sensul şi priceperea cea mai adâncă a existenţei. Împodobiţi cu purpura cântării, aducem Domnului prinos de osanale.
Dacă Învierea Domnului este garanţia învierii noastre, pregătirea pentru această înviere-mântuire se face suind Urcuşul Înălţării. Prin cinstirea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi, urcăm încă de aici acest sacru Povârniş.
Taina Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos întru slava Tatălui ceresc şi dragostea Duhului Sfânt, ne-a lărgit zările cunoaşterii într-atât, încât existenţa ni se defineşte esenţial în trăirea creştină. Această ţâşnire a noastră spre esenţă este o menire binecuvântată, este chemarea lui Dumnezeu, pentru a ne înfiia iubirii Sale, pentru a ne alege fiii harului Său mântuitor.
