UN FIU
ALES AL DACIEI MARI-GABRIEL ARTUR SILVESTRI
„Sunt
conştient de natura mesianică a
Credinţei ortodoxe şi vreau să slujesc
acestei
Credinţe în mod desăvârşit până la moartea
mea.
Îi iubesc pe oameni şi, pentru
mântuirea
lor, urmez drumul Crucii”.
(Sfântul Valeriu Gafencu)
Zorii
primăverii anului 1953 a adus
familiei de munteni creştini din Vlaşca, Alexandru şi Georgeta-Elisabeta, un
Mărţişor divin, un suflet cu har: pruncul Gabriel. Toată copilăria sa a fost o Dumbravă minunată a bucuriei. Educaţia
i-a fost călăuzită de fiinţele cele mai dragi: Mama şi Bunica-Dăscăliţele de
mare vocaţie, care i-au sădit în suflet dorul de Dumnezeu, de ţară şi de carte.
Ca elev şi student a fost eminent, dar a
avut şi privilegiul unor Dascăli minunaţi, precum şi spiritul tatălui-scriitor
care a ars pentru el toată viaţa.
Cunoscut sub pseudonimul literar Al. T. Drăgănescu, tatăl său ne mărturiseşte:
„Aşa
cum îl ştiu pe Gabi din primele clipe conştiente ale vieţii sale şi din toţi
anii în care a scris şi a publicat, îşi dorea o Românie cunoscută în lume, o
Românie în care scriitorii să ocupe locul ce-l merită. O Românie liberă-aşa cum
istoria străveche o atestă”. (Artur Silvestri. Aşa cum l-am cunoscut.
Vol. 1, Ed. Carpathia, 2010, p. 234)
Tinereţea petrecută la Revista Luceafărul alături de bunii săi colegi
de litere, de condei, consacraţi, l-au umplut de lumină, de bunătate, de
farmec, de ambiţie, de mărinimie, uneori de tristeţe, de succes, de curaj, de
rafinament, de bucurie, de responsabilitate, dar şi de dor şi cinstire pentru
Marele său Neam.
Măreţia
unui Om ales înfloreşte din aura Chipului în care se reflectă harul Duhului
Sfânt prin care odrăslesc virtuţiile morale
ale Asemănării întru Atotcreator, prin mireasma îndumnezeirii sale: din
Adevărul lui Dumnezeu spre slava Neamului Dacoromân, din sânul poporului spre
sufletul său, din conştiinţa Naţiunii spre raţiunea sa, din credinţa
Străbunilor spre nădejdea sa, din jertfa Strămoşilor spre dragostea sa, din
înţelepciunea Logosului divin spre darul său creator, din Milosârdia Fecioarei
spre frumuseţea Patriei dragi, din Răscumpărarea Mântuitorului Hristos spre
învierea vieţii în cadrul Cetei Alese:
„Viaţa noastră nu a fost făcută ca să ne
plângem şi ca să ne gândim, precum cei ce aduc prigoana, răul şi destrămarea,
la toate cele trecătoare, ea ni s-a dat ca să ne străduim să devenim, în felul
nostru, model şi exemplu, iar numele bun şi fapta bună, oricât ar fi, în
proporţie, de măruntă şi oricât de indefinită, sunt cele ce ne vor salva de la
uitare şi de la Moartea Definitivă. Noi am aflat – câteodată fără să avem
nevoie de cuvinte, căci poate doar ni s-a şoptit sau există în tiparul ce ne-a
făcut posibili-că dincolo de lumile amestecate ce ne înconjoară, există şi
stăruieşte o Românie Tainică, de unde am ieşit la o vreme şi unde ne vom
întoarce şi noi, la o vreme, adormind până când suna-vor trâmbiţele Judecăţii
de Apoi. În acea lume sunt toţi cei despre care, în şoaptă sau în gând, facem
adesea pomenire, căci sunt Părinţii noştri, oameni buni...” (Artur Silvestri. Aşa cum l-am
cunoscut. Vol. 1, Ed. Carpatia, 2010, p. 17)
Prietenul drag care l-a vegheat, l-a alinat,
l-a alintat, l-a încurajat, l-a sprijinit, l-a iubit, Mariana Brăescu-Silvestri
îi ţine permanent aprinsă candela sufletului lui: „Cu eforturi sisife se străduia
să înlăture uriaşa stâncă a nepăsării, a delăsării, a ignorării valorilor
naţionale, a deznădejdii marginalizaţilor oricât de valoroşi, a căror vină nu
era decât aceea că nu făceau parte din corul corect politic indiferent faţă de
cine, indiferent faţă de ce moment. Artur Silvestri s-a stins ca un martir, ca
un călugăr laic care îşi luase de bună voie asupra sa povara greşelilor
timpului său şi sub această povară care până la urmă l-a strivit, încerca
îndreptarea”. (Artur Silvestri-Fapta Culturală. Ed. Carpathia, 2009, p.
8)
Nu, Doamnă Mariana Silvestri, Stânca nu l-a
strivit, fiindcă el, Artur, devenise muntele unde sălăşluia Călugărul Gabriel, cu spiritul, cu harul, cu lumina, cu ruga şi cu
dăruirea sa, slujind Faptele Mari ale Omului Mare într-o Dacie Mare, şi
îndemnându-ne pe noi Ucenicii lui să-l cinstim, să-l preţuim şi să le continuăm
permanent cu demnitate şi onoare în Duhul Ortodoxiei strămoşeşti.
Un alt
fiu al Daciei Mari, scriitorul Ion
Marin Almăjan l-a surprins pe Artur
Silvestri îmbrăţişat de Neam în aura de: „mare patriot şi cărturar român,
scriitor, filosof al culturii, editor şi publicist de elită, creatorul reţelei
de publicaţii electronice INTERMUNDUS
Media”. (ibid. p. 24)
În
comuniunea cu harul hristic, omul creştin îşi defineşte esenţa sa ortodoxă slăvind:
adorarea lui Dumnezeu, cinstirea pentru Înaintaşi cei Mari, recunoştiinţa
Elitelor spiritual-religioase, flacăra comuniunii întru iubire, mireasma
misiunii întru adevăr, vocaţia alegerii în lumina crezului şi autoritatea
conducerii de aţi asuma jertfa, vrednicia şi responsabilitatea întru zidirea
Panteonului sacru al Neamului nostru: „Pentru mine, care trăiesc numai ca să scriu,
toate aceste simţăminte se răsfrâng în năzuinţa de a mai face să existe încă o
carte şi încă una, şi încă una. Iar faptul însuşi că acestea se nasc
echivalează cu încredinţarea unei datorii ce s-a îndeplinit în felul ei, oricât
de puţin semnificativ, căci important ar fi, până la urmă, că ele vor exista.
Şi mai mult ca sigur că vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe
Pământ”. (ibid. p. 27)
Scoborâtor din zenitul demnităţii zamolxiene
protostrăbune, Gabriel Artur Silvesti a
re-aprins prin suferinţa, jertfa şi dăruirea sa pentru cultul şi cultura
Neamului, flacăra în „Constelaţia
Luceafărului”, în care să strălucească permanent şi dumnezeieşte Icoana
României Tainice.
Un
fiu strălucit al Naţiunii noastre, un trăitor profund al Bisericii celei Una, un
ctitor de suflete, profesorul şi doctorul Pavel
Chirilă, făcând radiogafia spirituală a Neamului se raporterază şi el şi ne
raportează şi pe noi ce-i responsabili şi asumaţi hristic ca trăire, la o Românie Tainică, la o Românie Mistică: „Totuşi, România are încă un destin imprevizibil, datorită celui mai
mare număr de biserici şi mănăstiri construite şi raportate la numărul de
locuitori, faţă de alte ţări europene, datorită numărului mare de martiri din
închisori, datorită pustnicilor care există în România (chiar mai mult decât
cred ierarhii) şi care trăiesc în asceză maximă, dându-şi viaţa Mântuitorului
în post şi rugăciune, datorită unor creştini simpli-marele anonim-care umplu
bisericile Duminica, datorită unor preoţi săraci care liturghisesc cu bucurie
şi fără cârtire în parohiile lor”. (Prof. Univ. Dr. Pavel
Chirilă-Întâmplări din Biserică şi Spital. Dialog consemnat de Răzvan Codrescu.
Ed. Christiana, Bucureşti, 2014, p. 93)
Criticul
literar Nicolae Georgescu, un bun
prieten şi colaborator de seamă al eruditului filosof al culturii, releva
faptul că: „Artur Silvestri este unul dintre cei care au conştientizat, au
individualizat un curent de idei, un grup alcătuit din indivizi care uneori
nici nu se cunoşteau între ei. Este ceea ce, în sociologie, se numeşte o
şcoală de gândire: intelectuali răspândiţi pretutindeni care se regăsesc în
modul de a înţelege realitatea”. (ibid. p. 34)
Sub „Lampadarul Luceafărului” unde Gabriel Artur Silvestri a aprins lumina în creaţia multor scriitori aflaţi sub
vremea Orizonturilor roşii, asupra
sa s-a abătut taifunul autocroniştilor, al paradoxului: cărţile lui trudite
cu migală, cu bună întocmire, rămân nepublicate mult timp.
Gabriel
Artur Silvestri-unul dintre
descălecătorii protocronismului culturii vechi creştine şi a celei clasice
valoroase a bătătorit potecile istoriei scotocind după chipurile luminate ale Elitei
Neamului Dacoromân acoperite de lutul nepăsării, de negura uitării ori de îngroparea de către pigmeii şi epigonii Literaturii
române, recuperând sau descoperind valorile nemuritoare ale spiritualităţii
creştin ortodoxe, (cum mărturiseşte eminescologul Theodor Codreanu) ca: opera
protoromânului Martinus de Bracara (sec.
VI d. Hr.) sau opera Voievodului Dobrogei-Ioancu (sec. XIV), s-a aplecat, asupra Arhetipului Călugărilor sciţi, a sprijinit cercetările şi
traducerea Codexului Rohonczi de către Viorica Enăchiuc, a înfiinţat edituri şi
publicaţii etc. Toate acestea i-au adus multe prietenii, a format în jurul său
o adevărată mişcare naţională în cultură”. (ibid. p. 69)
Noul „Cristofor Columb” al Noii Geografii Literare, s-a regăsit pe
sine în atitudinea creatoare îndrumându-şi paşii către Biserica neamului
ctitorind în chipul Mitropolitului
Ardealului Antonie Plămădeală, Modelul
Omului Mare: „În lumea în care trăim (mărturiseşte
Părintele Profesor Theodor Damian), unde
valorile autentice se pierd pe zi ce trece, unde meschinăria, vulgaritatea,
învârteala şi alte atitudini asemenea acestora sunt în plină ascensiunne, ideea
de model în primul rând şi apoi cea de om mare, îmi apar ca fiind
imperative morale absolut necesare azi, când societatea în care trăim este în
derivă. Conceptul de model al omului mare sună a fi menit să salveze o
civilizaţie, fie că Artur a intenţionat asta sau nu, fie că a spus-o şi deci a
conştientizat-o, fie că doar a intuit-o”. (ibid. p. 76)
Reputatul sociolog, critic şi scriitor Adrian Dinu Rachieru îl conturează pe Micul
Călinescu astfel: „Cu gust semi-profetic,
Artur Silvestri palpa originismul cultural, umplea goluri, evidenţia
<> şi răspunsul autohton”. (ibid. p. 96)
Dincolo
de
jertfă şi iubire, într-un Peisaj
lăuntric al unor Galaxii paralele, poeta şi
prozatoarea Melania Cuc, brodează
chipul Maestrului: „Artur Silvestri avea caracter, avea cuvânt de onoare şi se bucura cu
adevărat să dăruiască, nu să primească... Veşnicirea lui este răspândită în
monadele pe care le-a împărţit ca un nabab prin toată România Tainică-o Ţară
care îi aparţine... Artur Silvestri a fost un semn de la Dumnezeu pentru a ne
demonstra că totul ţine de noi, de verticalitatea cu care privim lucrurile
esenţiale... S-a frânt ca o prescure, pentru noi, fiecare”. (
p.112-113, 125, 157)
Unul
dintre Marii Duhovnici şi Mărturisitori ai Ortodoxiei, pătimitor al prigoanelor
şi persecuţiilor atee din veacul al XX-lea,
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc ne arată măsura trăirii creştinului
autentic, a ortodoxului mistico-ascetic prin excelenţă: „Nu este vorba de cum trăieşti,
ci ce trăieşti”, călăuzire care vine după îndemnul lăsat de unul dintre Stâlpii Bisericii lui Hristos, Sfântul Maxim Mărturisitorul (+662): „Rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele
bune tuturor oamenilor cu luare aminte, şi cu multă cercare, şi făcându-vă tuturor
toate, după cum are nevoie fiecare dintre voi”. (Arhimandrit Arsenie
Papacioc-Singur Ortodoxia, Constanţa, 205, p. 82, 96)
Binecunoscutul
istoric din Bremen-Germania, Viorel
Roman, clarifică lucrurile în simplitatea lor profundă: „România Tainică a lui Artur
Silvestri refuză în mod categoric formele fără fond, care domină şi astăzi
piaţa ideologică de la Porţile Orientului. Convins că nu trebuie să ne ploconim
pentru a avea dreptate, el căuta rădăcinile culturii şi civilizaţiei românilor
şi lupta pentru depăşirea superficialităţii şi a occidentalizării fără noimă a
ţării”. (ibid. p.130)
„Mulţi oameni de cultură, artişti şi
creatori (remarca renumitul medic şi scriitor Dimitrie Grama), sunt limitaţi de un egoism feroce şi de
invidie şi tocmai aceste manifestări nefaste Artur a încercat să le combată
prin atitudinea sa altruist-superioară...M-a impresionat mult la Artur
dragostea lui faţă de originea şi istoria românilor şi, ca o continuitate
normală a acesteia, angajamentul lui în toate problemele de păstrare şi
afirmare a tot ceea ce este frumos şi bun la români”. (ibid. p. 151)
Marele Pedagog român Virgiliu Radulian. colaborator şi susţinător al filosofului culturii, conchidea că: „Artur
Silvestri avea sentimentul responsabilităţii vremurilor ce le trăim. Cred că a
fost o făclie a contemporaneităţii noastre... A fost întotdeauna drept şi demn,
om luminos, credincios, optimist şi senin sufleteşte, încrezător în puterea
binelui şi a credinţei, smerit şi modest, muncitor şi harnic, dăruit total cauzei
românismului, a naţiei noastre... L-aş compara cu Dimitrie Cantemir pentru
spiritul lui enciclopedic, cu Eminescu pentru forţa sentimentului şi cu oameni
de ştiinţă ca George Emil Palade, pentru asiduitatea studiului, a
documentării...” (ibid. p. 158, 167)
Poetul, eseistul şi jurnalistul Lucian Hetco-redactorul şef al
revistei Agero – Stuttgart – Germania,
consemna la rându-i: „Având conştiinţa nemărginirii, a
eternităţii, a tragismului intelectualului român, opera lui Artur Silvestri-şi
nu mă refer aici doar la cartea scrisă, ci în special la fapta Omului Mare ce a
fost-nu mai este astăzi nici tainică şi nicidecum ascunsă, ori de factură
dizidentă, ci este de acum înainte un punct de reper pentru orice intelectual
ce se respectă, chiar şi pentru cei ce i-au purtat sâmbetele”. (ibid.
p. 175)
Poeta
şi prozatoarea creştină Mariana Gurza,
îl surprinde pe Artur în nimbul său mistic:
„Avem nevoie de o <> şi Artur Silvestri a înţeles acest lucru. Într-o lume în
care criza morală se adânceşte, dânsul a vrut să ne pregătească pentru
suflet... Îl vedeam în noapte ca pe un călugăr venit din altă lume, aplecat
spre cărţi vechi, spre chipuri domneşti ce au făcut istorie. O minte luminată
ce încerca să vadă dincolo de noi, viaţa. Era ca o rugăciune în noapte pentru
noi care trudeam în <> sa. O voce puternică, un suflet
cald, o modestie neînţeleasă decât la schiturile din munţi. Parcă începusem din
nou să învăţ să merg, să văd, să citesc. Se crease o armonie a clipei care este
unică. Eram mereu elevă în faţa dascălului gata să beau din apa fântânii plină
de înţelepciune. Dragostea de neam, de ţară şi de loc mi le puteam exprima. Am
putut să mă întorc în timp, pentru a vedea drumul moşilor mei marcaţi de
trecerea timpului. Mereu găseam elemente comune. Ceva dincolo de om, dincolo de
spaţiu şi timp... Întâlnirea mea cu Artur Silvestri a fost un dar de la
Dumnezeu... A <> ceva în noi, a înveşmântat
<> în straie ale biruinţei”. (Artur Silvestri-Aşa
cum l-am cunoscut, op. cit. p. 201; Mărturii tulburătoare, Carpathia, 2009, p.
155-156)
Cunoscutul eminescolog şi poet Teofil Răchiţeanu referindu-se la
lupta, elanul, zelul, buna credinţă şi conştiinţa de foc a Dacului ce ardea pentru
Neam, pentru veşnicie afirmă: „Artur Silvestri a fost un om cu idei mari,
o personalitate complexă, din stirpea marilor noştri enciclopedişti, de tipul
lui Haşdeu, Pârvan sau Eliade”. (Op. cit. p. 206)
Torţa spiritului, vehemenţa luptei pentru
cinste, dreptate, creştinism, onoare, adevăr, demnitate şi locul arhimeritoriu
al Naţiei noastre în lumea Culturii ortodoxe universale, convingerea în puterea
harului sfânt care nu i s-a luat Neamului drag, l-a angajat pe Românul Gabriel
Artur Silvestri la o responsabilitate moral-religioasă prea înaltă, cât divinul
Cehlău. Nu întâmplător Artur era fascinat şi mândru de acest Kogaion dac al
nemuririi noastre.
„Scrierile sale, mărturiseşte
scriitoarea noastră româncă din Canada-Elena Buică, adevărate străfulgerări de idei
cu înţelesuri adânci în care binele este înfrăţit cu frumosul, impresionează şi
prin demnitatea mesajului.
A fost un om profund religios. Religia a
fost axa scrierilor şi a vieţii sale”. (ibid. p. 208)
Eseista şi poeta Maia Cristea-Vieru ne îndeamnă să-l îmbrăţişăm pe Artur Silvestri ca fiind: „a fost şi va rămâne un far, unul dintre
cele mai minunate modele umane ale acestei epoci, în care tocmai modelele şi caracterele lipsesc”. (ibid. p. 216)
Ca o mlădiere a spiritului, Gabriel înflorea
în oamenii pe care şi-i alegea cu migală, cu dorire, cu duh, îi sădea apoi în
sufletul său pentru a înmiresma Marea Grădină a Maicii Domnului nostru.
Gabriel Artur Silvestri era conştient că Neamul nostru care
făcea parte din prima Familie a lumii, din Zorii Creaţiei, binecuvântată de
Bunul Dumnezeu prin înseşi numele
care i le-a dat: pelasg, trac, scit, bes, agatârş, get, ilir, dac, român, nume
care a odrăslit în întreaga omenire, re-nume
care a cunoscut cel dintâi Scrisul, Cultura, Monoteismul, Monahismul,
Mistica isihastă, Înţelepciunea Bătrânilor, Sibilele-profetese, Sihaştrii
şi Schivnicele nemuritoare nu putea deci,
să nu aibă Tezaurul Izvoarelor sale scrise, chiar dacă nemurirea sălăşluia pururea
în faptele măreţe ale Marilor Daci.
Bunul
Dumnezeu-Ziditorul a toate ne-a hărăzit ca Neam o Aură specială, cu
harismele ei divine, deosebite de alte naţii şi anume: Autoritatea demnităţii spiritului
ca apoteoză Domnească, de a conduce, de a călăuzi, de a dobândi iubirea
dumnezeiască şi de a o împărţi tuturor. Nu aveam nevoie să devenim imperiu ca
să o demonstrăm sau să o certificăm în scris. Trebuia doar să ne păstrăm fidelitatea
faţă de Atotcreatorul, menirea şi dăruirea noastră în lume.
Măreţia noastră spirituală era atât de
înaltă în omenire, încât ar fi fost dezonorant pentru Noi să râvnim la orice, altceva
sau la oricine, altcineva.
Aleşii Fii ai Daciei Mari-iluştrii traco-dacologi
şi urmaşii urmaşilor lor, începând cu: Hestia, Zamolxis, Orfeu, Burebista, Deceneu,
Decebal, Socrate, Herodot, Sfinţii Apostoli: Andrei, Pavel, Ioan, Filip, Marcu,
Matei, Luca; Marii sfinţi Părinţi şi Împăraţi: Ioan Gură de Aur, Vasile cel
Mare, Grigorie de Nazianz, Nicolae de Mira-Lichiei, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M.
Mc. Dimitrie, Sf. M. Mc. Mina, Sf. M. Mc. Pantelimon, Maxim Mărturisitorul, Ioan
Damaschin, Ioan Casian, Gherman, Timotei I, Alexandru Macedon, Constantin cel
Mare, Teodosie cel Mare, Justinian cel Mare, Heraclius, Asan I, Petru şi Ioniţă
Caloian-Asan; Marii Voievozi: Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vlad Ţepeş,
Ştefan cel Mare, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Şerban Cantacuzino, Constantin
Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu, Nicolae Mavrocordat,
Grigore al III-lea Ghica, Regina Maria, Prinţii: Nicolae I, Alexandru Ghica,
Alexandru Cantacuzino, Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Mihail Sturdza, Gheorghe
Brătianu, prinţesa Ileana-Maica Alexandra; Ierarhii de seamă: Niceta de
Remesiana, Nicolae Olahus, Andrei Şaguna, Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu, Melchisedec
Ştefănescu, Visarion Puiu, Gurie Grosu, Bartolomeu Stănescu, Efrem Enăchescu, Irineu
Mihălcescu, Justinian Marina, Nestor Vornicescu şi toţi ceilalţi dimpreună cu
dânşii, trăitori şi jertfitori ; Marii cărturari, pedagogi, poeţi, filosofi,
istorici, artişti şi preoţi: Xenopol, Haşdeu, Nicolae Densuşianu, Gheorghe
Lazăr, Mihail Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Paulescu, Vasile Pârvan, Al.
Papiu Ilarian, Gheorghe Manu, Corneliu Z. Codreanu, Ion I. Moţa, Vasile Marin, Nicoleta
Nicolescu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ioan Ianolide, Ion
Banea, George Uscătescu, Horia Sima, Vasile Cristescu, Ion Nistor, Ioan Lupaş,
Ion Moga, Ştefan Pascu, Dan. Rădulescu-Weg, D.D. Roşca, Constantin Papanace,
P.P.Panaitescu, Simion Bărnuţiu, Simion Mehedinţi, Ciprian Porumbescu, Constantin
Brâncuşi, Maria Tănase, George Enescu, C. Rădulescu-Motru, Faust Brădescu, Romulus
Vulcănescu, Mircea Nicolau, Iordache Nicoară, Traian Golea, Dimitrie Găzdaru,
Ion Claudian, Constantin Gane, Silviu Dragomir, Iuliu Moldovan, Platon
Chirnoagă, Aristide Zdru, Dan Botta, Gh. Buzatu, Traian Cotigă, Gheorghe
Furdui, Mircea Dumitrescu, Alexandru Popşor, Mircea Morărăscu, Gheorghe Grecu,
Gheorghe Jijie, Zaharia Marineasa, Sf. Nicodim de la Tismana, Diac. Coresi, Pr. Dumitru Bălaşa, Pr. Dimitrie Bejan, Pr.
Ilie Imbrescu, Pr. Ilarion Felea, Pr. Vasile Ţepordei, Pr. Sergiu Roşca, Ierom.
Gheorghe Ghelasie, Pr. Constantin Galeriu, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arhim.
Arsenie Boca, Arhim. Arsenie Papacioc, Pr. Vasile şi Haralambie Vasilache,
Ierom. Victor Bliţ, Nicolae Gaiţă, Dimitrie-Ciolanu, Antonie Grigoraş,
Stavrofora Nectaria, Stavrof. Nicodima Vasilache, Stavrof. Veronica Gurău, Maica
Mihaela Portase, Maica Mihaela Iordache, Arhim. Nil Dorobanţu, Arhim. Nicodim
Măndiţă, Arhim Mina Dobzeu, Arhim. Iustin Pârvu, Pr. Vasile Boldeanu, Pr.
Constantin Sârbu, Pr. Ioan Glăjar, Arhim. Ioanichie Bălan, Ieroschimonahul
Daniill Tudor, Teodor M. Popescu, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea
Vulcănescu, Ovidiu Găină, Ovidiu Papadima, Ioan Petru Culianu, Petre Ţuţea,
Ernest Bernea, Vasile Băncilă, Radu Mărculescu, Vladimir Dumitrescu, Vasile
Conta, Ilariu Dobridor, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Pan. Vizirescu, Sextil
Puşcariu, Gherghe Sofronie, Aurelian şi Traian Ionaşcu, Emil şi Iuliu
Haţieganu, Eugeniu Speranţia, Maica Teodosia Zorica Laţcu, Anastasia Sica
Popescu, Aron Cotruş, Ioan Alexandru, Vasile Posteucă, Virgil Mateiaş, Virgil
Maxim, Andrei Ciurunga, Dumitru Leontieş, Octavian Goga, Mihai Rădulescu,
Nicolae Stroescu-Stânişoară, Dan Lucinescu, Monahul Ioasaf, Pr. Gheorghe Dincă,
Demostene Andronescu, Gheorghe Iscru, Ioan Scurtu, Radu Teodoru, Ion Vlăducă, Gh.
Jipa Rotaru, Marin Naidim, Cornel Bîrsan, Dragoş Vasile Pâslaru, Mircea Platon,
Tudor V. Cucu, Petre C. Baciu, Ion Coja, Ilie Tudor, Dan Puric, Aspazia Oţel-
Petrescu, Dinu Zamfirescu, Vasile Parizescu, Vasile Danion, Pavel Chirilă,
Costion Nicolescu, Răzvan Codrescu, Sorin Dumitrescu, Viorica Enăchiuc,
Alexandru Nemoianu, George Roca, Gheorghe Şeitan, Adrian Botez, Pr. Mihai
Andrei Aldea, Gabriel Boholţ, Mugur Vasiliu, Theodor Codreanu, Ion Măldărescu,
Radu Mihai Crişan, Ben Todică, Radu Botiş, Dimitrie Grama, Florentin
Smarandache, Ioan Miclău, Mariana Gurza, Aurelia Satcău, Dumitru Ionescu, Marius
Finca, Maica Onufria Codreanu, Maica Gregoria, Vasile Manea şi atâţia alţii la
fel de Mari, Mărturisitori şi Martiri, ştiau şi ştiu de marele atentat
al Apusului, al Ocultei, care a încercat să frângă spiritul nemuritor al Daciei
Mari, prin distrugerea Izvoarelor scrise care, atestau identitatea, cultura şi
continuitatea spirituală a Neamului nostru Dacoromân, scăpând de la pieire doar
părticele de fragmente împrăştiate în vasta operă clasică a omenirii.
Duşmanii din lăuntru şi din afară au distrus
cea mai mare parte a izvoarelor scrise, dar geniile, eroii, martirii, cuvioşii
şi sfinţii au mărturia Neamului scrisă în ceruri, unde cei răi nu pot niciodată
ajunge.
Marele General, om de ştiinţă, scriitor,
pictor Vasile Parizescu i-a conturat
cu mult sârg şi căldură sufletească portretul-icoană: „A strâns bucurie cu bucurie,
fericire cu fericire, lacrimă cu lacrimă şi le-a prins în sufletul său
dogoritor, însetat şi luminat ca izvoarele unui fluviu şi ca strălucirea unui
răsărit, într-un ocean de ceruri, într-un imposibil finit al infinitului şi,
toate, nu mărgăritare, nu diamante, nu stele, ci pământeşti împliniri, de la
începuturi şi până departe, încoace, spre zilele şi timpurile noastre de oameni
modeşti în aparenţă, dar cu suflete şi minţi luminate, oameni care au reuşit să
strângă şirurile gândurilor scăpate, ca prin minune, din subconştientul lor, în
istorii şi creaţii ale semenilor din moşi-strămoşi aflaţi pe meleagurile
Grădinii Maicii Domnului.
A strâns cu migală, ardoare şi răbdare toate
gândurile bune legate de creaţia poporului nostru, de patrimoniul lui, de
esenţa rădăcinilor lui şi de inima istoriei lui zbuciumate, pline de biruinţe
nemaiîntâlnite în alte istorii, dar, din păcate, nescrise şi neştiute decât din
rarele impresii cuprinse în marile cronici şi documente aşternute de puţinele
personalităţi străine, care, cu multă dreptate în suflet, nu se temeau să scrie
despre acel neam ce ocupa teritoriul de la Nistru până la Tisa şi spre nord
ceva, şi spre sud mai mult, şi care întindea simbolica horă a sacrificiului
propriu, pentru a stăvili năvala hoardelor sângeroase cu suflete crude de diavol.
A strâns cu pasiune, cu grijă de părinte, cu
grijă de apostol, toate rândurile scrise de alţii-mari oameni dotaţi şi
patrioţi-publicându-le unde reuşea, cu sacrificiul său material, numai şi numai
să nu se piardă acele pietre preţioase ale românismului, ale noastre, ale
tuturora şi care compuneau patrimoniul sfânt al oamenilor născuţi pe aceste
meleaguri de peste douăzeci de secole-cunoscând matematic ce va fi în viitor,
că naţiunea noastră nu va dispărea şi că acesteia trebuie să-i rămână simbolica
avere, clădită împreună cu ceilalţi, şi de el-de acel om care, cu eforturile
minţii sale şi-a transcris pe foaia albă, neştiutoare, valoarea scriiturii ce
se va aşterne, înnegrid-o cu semnele venite de undeva, de un
<> neştiut, transmis de Unica voinţă Dumnezeiască celui
ales pentru a întregi patrimoniul cu peste 200 de cercetări şi studii de
istorie literară română, cu peste 50 de cărţi şi mai mult de 2 500 articole de
promovare a culturii”. (Aşa cum l-am cunoscut. Op. cit. p.
98-99)
Dimensiunea
spiritului său multidimensional prin binecuvântarea şi harul Logosului l-a
concretizat în ctitor al Culturii dacoromâne, conferindu-i autoritatea
misionară de Apostol al spiritualităţii.
Omul de creaţie: Dascălul, Geniul,
Duhovnicul, Sfântul, potriveşte, făptuieşte şi înnoieşte sensul spiritual al
Culturii Naţiei sale, dându-i măreţia, funcţiunea şi dimensiunea unei ordini
superioare universale: „În acest fel, sublinia Marele
filosof creştin Ernest Bernea, a făptui înseamnă a fi activ interior, a
rodi pe calea credinţei şi dragostei, înseamnă creaţie.
Fapta în înţeles de colaborare a omului la
opera lui Dumnezeu este legată de sensul adânc şi permanent al trecerii omului
prin lumea aceasta.
Omului nu-i este îndeajuns să cunoască
cuvântul lui Dumnezeu, nu-i este îndeajuns să aibă credinţă şi să de-a
ascultare înnoirii, ci trebuie să lucreze neobosit, să fie <>”.
(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate. Ed. Vremea, Bucureşti, 2006, p. 56)
Urmând Calea care strălumina Modelul
omului mare, Gabriel Artur Silvestri a mers până la capăt, redându-ne
şi înfiindu-ne Frumuseţii României creştine cunoscute şi necunoscute în toată
splendoarea ei: „Aşadar, precum o ţară are bogăţii naturale, spune marele Fiu
creştin ortodox al României Tainice Dan
Puric, tot aşa are şi bogăţii sufleteşti.
Iar aceste bogăţii sufleteşti care ţâşnesc la suprafaţă în credinţa, tradiţia
şi cultura şi în final, în
spiritualitatea unui neam, dau sens acestui popor în lume. Lovind în ele înseamnă
că vrei să-l scoţi din istorie. Haideţi să ne luăm libertatea să le apărăm!
Căci ce sunt, în ultimă instanţă, credinţa, tradiţia şi cultura noastră, dacă
nu acele neclintiri sufleteşti de care ne-am agăţat disperaţi la vreme de
furtună!?
Ele sunt acele rosturi adânc izbăvitoare
care ne-au refuzat virtutea de a rezista politic la suprafaţă, în văzul lumii,
pentru a ne dărui vocaţia strămoşească de a dăinui ca neam, pe dedesubt, în
văzul lui Dumnezeu”.
(Dan Puric-Suflet românesc. Bucureşti, 2013, p. 130)
În
ceea ce mă priveşte mărturisesc că personal nu l-am cunoscut pe Gabriel Artur Silvestri-Părintele meu spiritual în Taina vocaţiei
scrisului.
În sihăstria mea din Cetatea lui Bucur, comunicam în taină cu Dumnezeu, cu Neamul meu şi
cu poporul drept măritor creştin prin adorarea Mântuitorului, prin
supravenerarea Maicii Domnului, prin aleasa venerarea a Sfinţilor şi
Martirilor, prin căutarea şi cunoaşterea Mărturisitorilor aflaţi în viaţă şi
prin ei, a celor urcaţi la ceruri, prin cinstirea Marilor înaintaşi de pe fiecare
treaptă de misiune, vocaţie, jertfire şi slujire a Neamului şi a lui Dumnezeu.
Referirile mele în scris, în manuscris,
despre diversitatea lucrurilor şi a esenţelor lor, însumau cca. 3000 de pagini,
după 30 de ani de informare, de căutare, de selectare a valorii, de găsire, de
aflare a tuturor lucrurilor care sunt circumscrise Lui, în şi prin Hristos,
manuscrise în stare latentă, spontană, puse la dospit poate, dar sub sigiliul
smereniei.
Numai că, Dumnezeu a vrut altfel: l-a
hărăzit pe ArturSilvestri să mă caute...
De fapt înainte ca Artur să purceadă la drum
în aflarea mea, eu deja plecasem mai de mult în calea sa, prin interferenţa şi
comuniunea cu multe locuri şi personalităţi pe care Dacul Gabriel Silvestri le-a îmbrăţişat cu căldură şi suflet.
Ceea ce pot spune în încheierea acestei
prime părţi a studiului, responsabilităţii şi mărturisirii mele de credinţă
ortodoxă-literară este următorul lucru:
Gabriel
Artur Silvestri este permanent cu noi, alături de Marii Luminători ai Neamului
nostru ortodox dacoromân, veghindu-ne, călăuzindu-ne, îndrumându-ne şi
bucurându-se de bucuria noastră care se răspândeşte în tot mai mulţi Ucenici ai
spiritului filocalic biruitor.
Bunul Dumnezeu să-i mântuiască sufletul.
Amin!
Ciclul: Filocalia
Suferinţei şi a Jertfei
( Brusturi-Neamț,
30 noiembrie 2014- Sfântul Apostol Andrei )