sâmbătă, 7 iunie 2008

SCRISOARE DESCHISA








INSTITUTUL NATIONAL REZISTENTA PRIN RELIGIE





ÎNALT PREA SFINTIEI SALE, TEOFAN ,


Într-un moment de Praznic împărătesc- Înălţarea Domnului, în care Naţiunea română este însufleţită de nădejde, Pronia cerească cu îngăduinţa TATALUI şi împreună lucrarea FIULUI şi săvârşirea DUHULUI SFĂNT, a bincuvântat alegerea şi întronizarea I. P. S. Voastre în Scaunul de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Ţara întregită prin marea Sărbătoare a Înălţării, unită în spirit prin Harul Dumnezeiesc, iradiază în Recunoştinţă, Bunului Dumnezeu, pentru Chemarea şi Alegerea I.P.S. Voastre în păstorirea celei mai mari Mitropolii a Naţiunii române.
Este nevoie de-o unitate de spirit, de religiozitate şi moralitate ortodoxă mai mult ca oricând în această mare Biserică Naţională a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Testamentul multimilenar al Bisericii Ortodoxe Române Naţionale şi configuraţia ei spiritual-creştină, cere imperios ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru plinirea vremii duhovniceşti; vremea marilor Vlădici, a marilor Duhovnici şi a marilor Ucenici. Mitropolia Moldovei, respectiv Biserica Ortodoxă Română Naţională (B.O.R.N.) păstrează integral Tradiţia marii spiritualităţi, care e linia dezvoltării istorice a poporului nostru şi care a dat sensul viu a toată frumuseţea ce a adus în lume, în toate timpurile, demnitatea acestui Neam preaales.
În clipe decisive, alese de Dumnezeu, când Biserica Sa este tulburată de aceeaşi răufăcători, alegerea I.P.S. Voastre la cârma Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a fost şi este un moment inspirat de Duhul Sfânt, pentru a deveni convergenţi în Sfânta Tradiţie şi în cultul Patriei noastre dragi. Spiritualitatea este efectul unui principiu divin universal reflectat în credinţa şi faptele omului creştin. Sfânta Tradiţie este suma divină universală, reflectată în faptele Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi, care definesc Sfinţenia Bisericii Ortodoxe. Spiritualitatea Sfintei Tradiţii în istoria B.O.R.N., e un fenomen în veşnică mişcare: pe plan concret în veşnic progres, pe plan creator în veşnică înnoire. Un nou impuls tradiţionalist, demn de o Românie Mare Creştină, nu poate fi asigurat decât de marii Români, care au înţeles spiritualitatea, ca putere creatoare a unei noi forme de frumuseţe.
Tot ce e frumos, variat şi divers în această minunată GRADINA A MAICII DOMNULUI, e făurit de harul Duhului Sfânt şi de mâna binecuvântată a Românului. Din Tradiţia esenţială a istoriei noastre, a B.O.R.N. şi creaţiile drept măritorului popor, noi creştinii ortodocşi români, n-am făcut altceva decât să dăm slavă şi jertfă lui Dumnezeu, şi să fim şi altora dăruire şi izvor de inspiraţie.
Cu emoţie sfântă, cu inima smerită şi iubitoare, trebuie să facem dovada Recunoştinţei lui Dumnezeu şi Sfinţilor Săi, pentru cinstea, onoarea şi bucuria de a fi unul dintre păstorii noştri aleşi, pentru marea chemare de a repune România în demnitatea ei creştin-ortodoxă.
În Recunoştinţa Sa, pentru Naţiunea Daco-română, respectiv Biserica Strămoşească, Mântuitorul a ales pentru călăuzire: mari Voievozi şi mari Vlădici. Fie ca Bunul Dumnezeu şi dragostea noastră, să vă alăture misiunii şi cinstirii acestei Elite spirituale.
CORBUL este simbolul puterii şi veşniciei voievodale a Naţiunii Pelasgo-Daco-Române. Tot CORBUL este ambasadorul lui Dumnezeu pentru Comunitatea Sa monahală ortodoxă. Şi iată, din CORBENI de Argeşi, un CORB voievodal se înalţă prin graţia lui Dumnezeu, pentru purtarea de grijă şi dragoste a românilor, pe Tronul românesc al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, Dragostea lui Dumnezeu Tatăl, Înţelepciunea Duhului Sfânt, graţia Fecioarei Maria şi prietenia Apostolului Andrei, să vă binecuvinteze arhipăstorirea Mitropoliei Moldave!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!


Cu iubire fiiască ,

Prof.drd. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU



BUCURESTI, 4 IUNIE 2008