MUNŢII
FĂGĂRAŞ-Versantul Sudic: Suferinţă-Jertfă-Miracol divin
Cu
ochi de şoim, cu pletele nebune,/ Curcubeul Toamnei coboară în pridvor./ Mă
năpustesc prin vetrele străbune/ sub zări albastre, verde călător.// Pădurea
freamătă mereu acelaş dor,/ sus cântece suave şi legănări de vânt,/ în
ochii-albaştri-ai fetei susură izvor/ iar vremea te vrăjeşte cu tainicul
descânt.// Ţîşnesc pe arpegii de bătrân cobzar,/ piscurile-n frac spre cer sunt
încântare.../ Îmi înteţesc fiorul şi respir mai rar,/ verde, albastrul, roşul,
toate-s sărbătoare.// Cade caldă sfânta lumină pe frunze,/ de aur, de argint,
de aramă, de purpură,/ pare-un serafic purpuriu de buburuze/ ce mirific peste
sufletu-mi, se scutură.// Gândurile albe-zbenguite luminişuri/ înconjoară
totul, împrejmuiesc hotare,/ în amvon de seară pe azur-suişuri,/ îmi desfăt
plimbarea chiar cu Carul Mare. (Curcubeul Toamnei, Gheorghe Constantin Nistoroiu)
„O,
munte, munte! Ascunziş de foc, de aur, de gheţare,/ cu orice pas ce-l fac pe
cărăruile–ţi prăpăstioase şi haine,/ flămând de mine însumi şi stingher,/ parcă
mă urc biruitor, cu câte-o treaptă tot mai sus în mine,/ prin întunericul, pe
munţii arşi de imne, către cer!”
(ARON COTRUŞ)
Vineri: + Sf. Ierarh Grigorie
Luminătorul+325, 30 Septembrie 2016-Curtea de Argeş.
Sfântul Grigorie,
trac din Armenia Mare, viţă împărătească din Tiridate, a trăit în atmosfera
ortodoxă a Cezareei Capadociei, tulburată de prigonirile lui Diocleţian şi
armonia binecuvântată de Marele Împărat Constantin şi Mama sa, înţeleapta
Împărăteasă Elena.
Pentru credinţa şi râvna lui întru Hristos,
Dumnezeu l-a hărăzit cu un destin aparte, ajungând primul Ierarh şi Apostol al
Armenilor, care l-a convertit şi pe împăratul Tiridate, persecutorul, împreună
cu tot poporul, păstorindu-l 31 de ani. A tălmăcit Biblia în limba armeană. Din
sfintele sale moaşte se păstrează o părticică şi la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi din Bucureşti.
(Proloagele-Vieţile Sfinţilor şi Cuvinte de Învăţătură pe Luna Septembrie. Ed.
Mitropoliei Olteniei, Craiova)
Sfârşitul
lui Septembrie şi începutul lui Octombrie a fost inclus într-o călătorie la
sfârşit de săptămână la Curtea de Argeş la distinsa familie Vişan-naşii noştri şi la Rîmnicul Vîlcea-locul atât de drag
inimii mele, spre întâlnirile cu prietenul nostru Ion Măldărăscu-om de cultură şi de condei vâlcean, vlah
ultranaţionalist, luptător activ şi patronul tehnico-spiritual al prodigioasei
reviste naţionaliste ARTEMIS şi apoi
cu realizatorul de interviuri promise, cu stână, berbecuţ şi alte braşoave
niculiene...
Aşadar, Joi noaptea spre Vineri, împreună cu
familia: Maria-Nuşa-Nicoleta, Victor-Florin, Iulia şi Elena-Teodora,
cea care bate insistent la porţile luminii, într-o maşină confortabilă am
purces cu toată emoţia şi viteza spre meleagurile argeşene.
După
eşecul interviului preconizat de acel universitar vâlcean-de Malta..., în sensul că a uitat de promisiune sau pur şi simplu
s-a lăudat cu sine, am avut parte la Curtea de Argeş de două zile pline de
sărbătoare.
În sufletul românului dincolo de toate
cele diverse, cu suişuri şi coborâşuri în tinda sa spirituală, inima lui tânjeşte
continuu şi după sărbătoare.
Sărbătoarea trece pragul biologic, în
faetonul ei social, dar mai ales se întrupează metafizicului-creştin
înălţându-se ca o prefigurare nostalgică a Paradisului.
Sărbătoarea creştinului ortodox se deschide
aşadar, ca un sens plenar, aproape tainică, dar suverană, cu euforia care se
derulează armonios într-o corolă de lumini, cu o gamă de împliniri
valoric-spirituale, cu ecouri şi sclipiri în artă şi religie de 24 de carate,
cu o convertire spre Absolut, cu un festiv maxim ce semnifică anticiparea
istorică la alte dimensiuni a Raiului: „Sărbătoarea, după unul dintre cei mai mari filosofi creştini, Vasile Băncilă, e starea de armonie relativă a fiinţei umane, într-o lume în care nu e
posibilă armonia absolută. Idealul nu-i cu putinţă în timpurile acestea, dar în
artă, din când în când şi fragmentar, da! De aceea arta e o mare componentă a
sărbătorii. Paradisul este frumuseţe.” (Vasile Băncilă, Aprilie-1973,
în Opere, vol. IX. Ed. Istros,
Brăila-2003, p. 45)
Venind dinspre Piteşti am trecut de Mioveni,
prin Ţiţeşti şi ne-am oprit în satul Bucşeneşti-la Casa Sandei, doamna Gheorghiţa Diculescu, o casă din zid, încăpătoare,
cu gust după modelul Goleştilor, primitoare, o curte cu iarba încă verde, cu
pomi tineri şi o boltă de viţă de vie în continuă întindere.
Gazdele, doamna Gheorghiţa, lângă pragul
nonagenar, dîrză, harnică cu gospodăria pusă la patru ace şi fiul ei Mihai, ne-au ivitat la o gustare în foişorul
din curte, îndulcindu-ne cu dulceaţa de coacăze, preparate de casă, ţuică de
prună şi cu câteva povestioare, timpurile și amintirile amestecându-se, dovadă
vie că Bunul Dumnezeu poate să așeze pacea și înțelegerea în toate sufletele ce
cred cu adevărat în puterea Sa.
Cu mulţumiri şi cu invitaţii promise ne-am
despărţit luând drumul Cetăţii de Argint.
O poartă masivă din lemn greu sculpat în
cruce, ne surâde invitându-ne s-o deschidem.
Gazdele naşi-Vişan:
avocatul creştin Constantin-cumpănit
în ale Dreptului, model de boier vechi cu carte, un împătimit al artei vechi,
ceramică ori ţesătură, doamna doctor Florina-Dănuţa, o gospodină de excepţie,
din viţă de preot și profesori, harnică precum
furnica şi fiica Alexandra-Doctor în Arhitectură-cadru universitar, plăpândă ca
o floare, dar aprigă ca un arţar, ne-au răsfăţat în Conacul lor argeşean
doldora de artă veche: ţesături-tapiţerii celebre, faimoasa ceramică dacă de
Hurezi, Marginea-Cucuteni şi, mai ales, cărţi alese. Conacul este ruda modernă
a Casei memoriale a Cioculeştilor,-familie de preoţi şi boieri, cu care împarte
și curtea, o adevărată colecție de flori și plante ornamentale ce îmbină
perfect bunul gust al finului iubitor de frumos, seniorul Vișan cu cunoștințele
temeinice ale tinerei doctore în arhitectură peisagistică, Alexandra.
Și,
alături de acestea, doamna Conacului ne-a răsfățat cu varietatea artei
culinare, cu ţuica veche de Argeş, cu soiurile de vin ispititoare de Sâmbureşti,
cu atmosfera boierească de festin, cu conversaţiile rafinate, diverse.
Și, așa cum se cuvine la un adevărat Conac, seara ne-am
reunit cu alţi fini sosiți tocmai din Canada...
Sâmbătă:
+ Acoperământul Maicii Domnului, Sf. Ap. Anania, Sf. Cuv. Roman Melodul, Sf.
Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani, 1 Octombrie-Curtea de Argeş.
* În zilele împăratului
Leon al VI-lea cel Înţelept (886-912), în Constantinopol, spre Duminică,
făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru
slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la ziua întâi a lunii Octombrie şi de
faţă stând mulţimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul
Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, şi-au ridicat ochii în
sus şi au văzut pe împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe
Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se. Şi
era ea strălucind de lumină ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul ei
omofor, împreună cu oşti cereşti şi cu mulţime de Sfinţi, care în haine albe şi
în cucernicie stăteau împrejurul ei din care doi erau aleşi: Sfântul Ioan
Înaintemergătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan. Pe aceasta văzând-o, Sfântul
Andrei a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: <<Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi
Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?>> Şi el a zis: <<O văd, Sfinte Părinte, şi mă înspăimântez, că
o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor, ce
străluceşte mai mult decât soarele.>>
Şi s-au auzit graiurile cele cu umilinţă ale
rugăciunii ei către iubitul ei Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primeşte pe omul cel ce Te
slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se
face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce
te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine,
Maica Ta, şi făgăduinţele, primeşte-le toate nevoile şi răutăţile îi
izbăveşte.”
* Sfîntul
Apostol Anania a trăit în Damasc şi era unul din cei
şaptezeci de ucenici ai Domnului, iar după Învierea şi Înălţarea Mântuitorului
a fost rânduit episcop creştin din acel oraş. Cartea Sfântă vorbeşte despre el
la ceasul <<minunii
din drumul Damascului>>, ceasul
când Domnul Hristos S-a arătat în slavă şi a schimbat pe aprigul prigonitor al
creştinilor, Saul, în Apostolul fără pereche al lui Hristos, în marele Apostol
Pavel. La acest mare ceas pentru creştinătate, cel dintâi slujitor dintre
oameni, spre care S-a îndreptat Mântuitorul, în vedenie, a fost Sfântul Anania,
căruia i-a poruncit să meargă pe uliţa <> să caute pe un oarecare Saul, care se roagă
orb, în casa lui Iuda, şi-l aşteaptă.
Şi îndată Anania,
sculându-se, a mers la Saul şi punându-şi pe el mâinile i-a zis: <>. Şi
îndată Saul a văzut şi l-a botezat pe el Anania.
* Sfîntul Roman era de neam din Siria, crescut în cetatea Emesei şi a fost plăcut lui
Dumnezeu încă din tinereţe. A fost paracliser în biserica din Beirut, apoi
la Constantinopol la Vlaherna, la Sofia, pe vremea împăratului Anastasie
(491-518). Era neştiutor de carte, dar
întrecea pe cărturarii cei neînţelepţi. Spre a nu rămâne batjocura
clericilor răutăcioşi, Împărăteasa cerului îl iniţiază în înţelepciunea
Scripturii, dăruindu-i şi sublimul muzicii psaltice. (Proloagele-Vieţile Sfinţilor...,
pe Luna Octombrie...)
* Iosif
Sihastrul ducându-se într-o vreme la Mormântul Domnului, devine un renumit
pustnic al Iudeii, unde îşi alcătuieşte o obşte cu 17 nevoitori în peşterile
Iordanului. Năvălind arabii în Ţara Sfântă, Iosif a venit cu ucenicii săi la
mânăstirea Bistriţa-Neamţ. După o perioadă scurtă se retrage cu ucenicii pe Muntele Bisericanilor numit şi Muntele lui Iosif. Ridică un schit care-i
poartă numele, iar cu timpul graţie evlavioşilor
trăitori devine Schitul Bisericani cu hramul Buna Vestire, instituind
rugăciunea neîncetată după regula Mânăstirii Studion din Constantinopol.
* Pustnicul Chiriac +1660,
s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea, între cei 100 de monahi ai
obştei Bisericani, după care s-a retras în pustie desăvârşită în peştera
Muntelui Simion, şaizeci de ani de rugă aprinsă, urcând la înălţimea
pustnicilor Egiptului, având ca model pe cuviosul Onufrie. Cuviosul Chiriac
ajunge unul dintre cei mai mari pustnici din Carpaţii noştri sfinţi şi unul
dintre cei mai mari asceţi ai Bisericii Ortodoxe Naţionale. (Arhim. Ioanichie
Bălan, Patericul Românesc. Ed.
Episcopiei Romanului-2001)
Aşadar, după micul dejun copios, plecăm la Moşia de la Vlădeşti a
doamnei doctor Visan, locul natal al
actorului-politician Mircea Diaconu, vecină cu comunele
Mihăeşti-Pietroşani-Schitul Goleşti-ctitorie medievală a boierilor Goleşti pe
moşia Grădiştea de Sus lângă Câmpulung şi Boteni, unde s-a născut Petre Ţuţea-Socratele Filosofiei creştin-ortodoxe.
Și cum altfel puteam să fim bine primiți dacă nu cu bucuria sinceră a
celor doi ciobănești carpatini care au în grijă gospodăria atunci când stăpâni
sunt plecați la oraș !
Casa veche, împodobită cu acareturi cu grijă lucrate este situată la
cca. 300 m de biserica-monument istoric de pe la 1600 care veghează atent o
curte cu flori și straturi cu zarzavaturi... Vecină cu o livadă cu pomi
roditori, meri de soi aproape pitici, dar cu roade mari, grele până-n pământ ce
se întinde pe un platou de circa jumătate de hectar... Și totul dominat de un
nuc secular,străjer plin de rod ....
Și peste tot aroma de struguri dați în pârg ce te îmbie să le zdrobești
bobul sângeriu ...
După câteva ore presărate cu bucuriile unei toamne pline de rod, mașina
devine mult prea mică pentru tot ce se dorește a se dăruii de către gazde, iar
drumul înapoi la Curtea de Argeș pare a fi chiar mai scurt decât la venire...
Duminică +Sf. Sfinţit Mc.
Ciprian, Sf. Mc. Iustina fecioara, 2 Octombrie.
După micul dejun la fel de încărcat cu bunătăţi, cu regretul
despărţirii, cu îmbrăţişări calde, cu ne
auzim şi ne vedem, cu mere şi
pere, în aceeaşi ştafetă a plecării, pornim pe traseul : Albeşti-Rotunda-Corbeni-Poenari-Arefu.
La Albeşti am lucrat cu mulţi
ani în urmă, cca. 3 decenii, cu binecuvântarea Ierarhului Calinic, la pictarea bisericii
din localitate.
La Corbeni, satul Slănic unde
se află Mânăstirea Sf. Ioan Botezătorul cu biserica Antoneştilor, Înaltul Calinic
Argeşeanul şi-a zidit sus pe colină un Cuib de vultur, unde în clipele de răgaz
priveşte bolta înstelată cu telescopul său misterios, iar în amvonul isihiei
scrie cărţi folositoare sufletului creştin. Am fost de câteva ori în acest
faimos Cuib, când gazda boierească te invită la masa sa artistocrată ţinând
morţiş să servească întâi musafirii şi apoi pe domnia sa. De companie ce să mai
spun, decât că este un om cult, galant, fascinant şi demn de Înălţimea sa
eclesială şi la propriu şi la figurat.
Şoseaua neaglomerată încălzită de un soare limpede de cristal şerpuieşte
în mireasma lui Octombrie printre
casele arătoase ale bunilor gospodari din
Oieşti-Rotunda-Bucşeneşti-Corbeni-Poienari-Căpăţîneni-Pămînteni, invitându-ne
în cea mai mare comună ca întindere a ţării-Arefu, întinsă la poalele munţilor Ghiţu.
AREFU se pare că a fost
Scaunul voievodatului lui Seneslau/ Senestov (1247-1251) în Ţara
Transalpină/ Ţara Românească. (Cristache Gheorghe/ Florian Tucă/ Cezar Dobre, Voievozi, Domnitori, Principi, Regi,
Preşedinţi şi alţi Şefi de stat din spaţiul românesc.Dicţionar.Ed. Dc.
Promotion, Bucureşti-2004)
Fiind
cea mai întinsă localitate montană-AREFU
a fost şi zona cea mai încrâncenată a luptelor dintre partizanii creştini şi
călăii cruzimii roşii-slugile bolşevicilor sovietici
Odată cu instalarea samavolnică a regimului ateu, proletaro-comunist şi
a emisarilor-instructori bolşevici, s-a intensificat în toţi munţii
Dacoromâniei, mişcarea armată.
Mişcarea de Rezistenţă Anticomunistă Dacoromână s-a desfăşurat pe mai
multe etape:
- Mişcarea Purităţii şi adolescenţei-Grupul
din pădurea Dobrina-Huşi,
1919-1922;
- Mişcarea Studenţească creştină,
1922-1927;
- Mişcarea Naţionalist-creştină, 1927-1944;
- Mişcarea de Rezistenţă armată, 1944-1960;
- Mişcarea de Rezistenţă prin Religie,
1941-1964;
- Mişcarea
Spirituală-Răbdare-Suferinţă-Jertfă, 1964-1989;
- Mişcarea Mistică a Mărturisitorilor:
Eroi-Martiri-Sfinţi, 1990-2016;
- Mişcarea Creştinilor Cutezători,
2016-Apocalipsă.
La poalele Făgăraşului, în nordul judeţelor Argeş, Muscel, Dîmboviţa
s-au aşternut grupuri, grupuri de partizani creştini anticomunişti:
-în primăvara anului 1948, pe valea Topologului activa grupul
profesorului Apostol Dumitru-Mitu
din comuna Seci-Argeş;
-în aceeaşi perioadă pe valea Dîmboviţei, între Dragoslavele şi Rucăr
acţiona gruparea colonelului Gheorghe
Arsănescu-fostul comandant al Regimentului 30 Muscel şi Şeful Statului
Major al Diviziei a III-a, ajutat de Toma
Arnăuţoiu-Locotenent de cavalerie al Gărzii Regale şi Ion Lazea Dumitrescu-proprietar şi fruntaş P.N.Ţ.
Versantul
nordic al Făgăraşului era deja înflăcărat de organizaţiile brave înfiripate la
liceului Negru Vodă, organizaţiile veteranilor de război şi ofiţeri scoşi din
armată, conduşi de iniţiatorul mişcării de rezistenţă în Făgăraş, învăţătorul Ion Prodan, Mogoş Ion, Glăjar Ion, alături
de gruparea lui Olimpiu Borzea, care
organizase intelectualii dintre văile Viştea
şi Ucea, cea a lui Ion Gavrilă-Moşul şi mulţi alţii.
Aşadar,
încep Munţii noştri veşnici de Aur, Berevoiu,
Bucegi (vf. Omul-2507), Căpăţîna, Dobrogeanu, Drăghia, Gălăşescu, Făgăraşului (vf. Suru-2283), Frunţii (vf. Negoiu-2535), Ghiţu (vf. Moldoveanu-2544), Iezer (vf. Iezeru-2463), Păpuşa (vf. Păpuşa-2391), Piatra-Craiului (vf. Piscul
Baciului-2232), să-şi primească la sân feciorii dragi şi demni ca odinioară pe dacii
Daciei Mari, în grupul mare denumit <> ori Gruparea
Nucşoara: „Sub această denumire se identifică de fapt partizanii cuprinşi între
rîul Topolog şi Dîmboviţa. Ca demarcaţie spre sud am putea socoti o
linie ce porneşte din comuna Sălătruc (pe Topolog), trece pe la Arefu,
Căpăţîneni (pe Argeş), Brădetu (pe
Vîlsan), Nucşoara şi Slatina (pe rîul Doamnei), Cîndeşti (pe Bratia), Lereşti (pe rîul Tîrgului), mergînd
pe la nord de Rucăr, mai departe pe Răuşor,
peste Pleaşa Podasei pînă la Cheile Dîmbovicioarei.
Cine cunoaşte configuraţia terenului îşi poate imagina libertatea ce
domnea în această ţară de piatră şi năzuinţă românească, unde drumurile sălbatice
te conduceau prin pădurea care tăcea ca şi piatra pe care o călcai, tulburată
doar spre vecernii de vreun cântec de caval, îmbiindu-te să mergi spre obîrşic
şi să te crezi stăpînul spaţiului mioritic.
Această regiune, caracterizată prin dealuri înalte, dar cu pante uşoare
ce fac legătura între munte şi deal, formează o salbă de depresiuni în jurul
masivelor majestuoase ale Negoiului şi Moldoveanului: Cîmpulung-Muscel (pe rîul Tîrgului), Nucşoara-Corbi (pe rîul Doamnei), Brădet (pe rîul Vîlsan), Aref (pe rîul Argeş), Sălătruc (pe rîul Topolog).
Unul din centrele de rezistenţă de durată a fost în triunghiul Sălătruc-Arefu-Rudeni.
Mulţi săteni de pe valea Topologului şi mai ales de la Suici s-au retras în catacombele naturale din
apropierea satului Cîrpenişu, de pe
pîrîul cu acelaş nume. Pădurea deasă de jugastru şi carpen, în special, care a
dat şi numele împrejurimii, acoperea de minune aceste grote în care se
ascundeau partizanii. Aici îşi făcuseră depozite de alimente şi îmbrăcăminte.
De aici plecau să aprovizioneze şi alte locuri, cînd situaţia devenea precară
acolo... Femeile şi fetele erau cele care cărau alimente de la locurile de
depozitare din sate. O fată din regiune, Margareta, povestea că mama ei făcea pîine în cuptor, cît mai mare, pe care o căra
în straiţă, pusă după gît, avînd iarbă deasupra.
În această perioadă de dominaţie a partizanilor, satele au fost
depopulate, locuitorii luînd drumul închisorilor, bineînţeles după ce erau
schingiuiţi. ”
(Cicerone Ioniţoiu, Rezistenţa Armată Anticomunistă
din Munţii României. 1946-1958. Ed. Gândirea
Românească-1993, p. 74, 76)
Un deceniu de foc, un deceniu de
sânge, un deceniu de năzuinţe şi frângeri, un deceniu de suferinţă şi
demnitate, un deceniu de jertfă argeşeană, un deceniu de neîngenunchere, un
deceniu de biruinţă, un deceniu de înfrăţire vie cu munţii semeţi, cu izvoarele
lor binecuvântate, dar şi cu verdele codrilor lor.
Ne spunea cu valoare de testament profetul Mihail Eminescu: Codru-i frate cu românul.
Această înfrăţire a fost lăsată şi
binecuvântată de Dumnezeu. Comuniunea cu natura-Creaţia divină este o stare
firească românului şi devine imperioasă când naţiunea creştină este în pericol.
Cerul se pogoară pe pământ şi-şi ajută fratele.
Toţi aceşti Voinici ai Dreptăţii, slujitori ai Adevărului, Eroi şi
Martiri ai Neamului şi ai Bisericii lui Hristos: Gheorghe Arsănescu, Toma şi
Petre Arnăuţoiu, Ciolan Nicolae, Gheorghe Mihai, Păţitu Ion, Păţitu Nicolae,
Săndoiu Ion, Adămoiu Nicolae, numeroasa familie Chirca, Milea Benone, Daniil
Popescu, pr. Victor Popescu, pr. Andreescu Nicolae, pr. Donescu Nicolae, pr.
Dinescu Haralambie, pr. Constantinescu Ion, cu presbitera sa Iustina şi fiica
lor căsătorită Preduţ, Luca Florea, Ion Mierliţă, pr. Ion Drăgoi, presbitera
Ecaterina Drăgoi, Cornel Drăgoi, pr. Rudeanu, pr. Gheorghe Tomescu şi fiul
Gheorghiţă, înv. Dumitrescu Gheorghe, înv. Dumitrescu Alexandru, înv.
Dorobanţu, înv. Virgil Marinescu cu soţia Ecaterina, fii săi Alexandru şi
Ionel, înv. Ion Mica înv. Gheorghe Popescu, Ion Popescu, Jubleanu
Constantin-Tică, Jubleanu Titu, Jubleanu Marioara, Tomeci Gheorghe cu soţia Elisabeta, Sorescu
Nicolae, Sorescu Gheorghe, Sorescu Maria, Alexandru Moldoveanu, Nicolea Sufan,
Silişteanu cu soţia, prof. Ştefănescu, Constantin D. Stănescu, tatăl său Dumitru,
Marioara Ionescu-Lungu, Sabina Ionescu, Flencheş, Ionel Vălimăreanu-teolog,
Furtunescu Gheorghe, Balaciu Ion, Cîrstea, cu înflăcăratele comune: Albeşti,
Alunişu, Aninoasa, Arefu, Brăduleţ, Berevoieşti, Bocăniţa, Bughea, Bumăşeşti, Corbi,
Dîmbovicioara, Domneşti, Dragoslavele, Fîntîneni, Gideni, Groşi, Furnicoşi,
Lereşti, Măţău, Nucşoara, Păuleni, Poderi, Poinărei, Răceni, Rudeni, Rucăr,
Sălătruc, Stăneşti, Stroieşti, Stoeneşti, Suslăneşti, Suici, Topoloveni, Turburea,
Ţigăneşti-Topoloveni, Valea Danului, Valea Ursului, Verneşti, Vîsăneşti,
Voineşti, Ungureni şi Zboghiteşti, toată această Familie de Haiduci cu preoţii
lor, cu învăţătorii lor, cu ofiţerii lor, cu elevii şi profesorii lor, cu
ţăranii de cremene şi amazoanele lor soţii, cu fecioarele temerare precum luptătoarele dace, cu mic, cu
mare, cu toţi consătenii lor au fost o Generaţie
a sacrificiului suprem-Poartă deschisă spre o nouă eră
creştină întru mântuirea Neamului: „Dacă S-a răstignit însuşi Fiul lui Dumnezeu
pentru a mântui lumea, atunci cum să nu înţelegem sacrificarea unei
civilizaţii? Asta e taina libertăţii şi majestăţii oamenilor. Va veni ziua în
care îndumnezeirea va fi act de conştiinţă colectivă. Frumuseţea acestei
perspective mă încântă şi acoperă toate prăpăstiile din mine şi din istorie.” (Ioan Ianolide, Testamentul unui nebun. Ed. Bonifaciu, Bacău-2015, p. 110)
Dincolo de curajul, suferinţa, credinţa, răbdarea, jertfa şi măreţia
lor, HAIDUCII
MUSCELULUI au fost unul dintre cele mai mari cutremure care a zguduit din
temelii sistemul comunist-torţionar, înălţându-se în azurul apoteozei lor legendare.
Demni de străbunii lor sciţi, cinste şi slavă nemuririi lor!
Cu măreţia Arefului în suflet urcăm spre Posada Vidraru cu oglinda ei
albastră pe care se joacă zglobiu caierele de nouri între vârfurile de brazi şi
fagi ce se răsfrâng în luciul de cristal din zestrea Domniţei Dochia și suim la
Cabana Capra unde poposim.
Cabana Capra a fost
reconstruită modern pe vatra Cabanei celei vechi şi este încrustată în frumuseţea
şi miracolul Transfăgărăşan.
Doi argeşeni de aur, Aurel Cazacu
şi Gheorghe Tuţă ne-au
întâmpinat cu chipul cald de lumină, binevoitori, reflectând zestrea românului
dintotdeauna-Omenia, singura care
n-a putut fi nici privatizată, nici vândută străinilor.
Din bunătatea lor mi-au oferit în
dar un calendar creştin, un ghid montan şi pliantul Cabanei, invitându-ne apoi să
ne umplem de harul divin al locului celest. Ne-a prins foarte bine această
împărtăşire argeşeană, pregătindu-ne parcă pentru refuzul de mai târziu al
servitorilor maghiari înfoiaţi în nesimţirea caracteristică, refuzându-ne cu
de-ale gurii, contra preţ, în ţara noastră. Pur şi simplu ne-au respins. Mai
rămânea îmbrâncitul. Dar vina cea mare este a noastră. Prea ne-am tâmpit cu
toleranţa noastră prostească, umilitoare, dăunătoare, de-a face tot timpul pe
bunii creştini. Dar în creştinismul ortodox-evanghelic nu există toleranţă fără
dreptate.
Aşadar, Cabana Capra este ţinută
în braţele vânjoase de cei mai chipeşi feciori daci, carpatini, Moldoveanu şi Negoiu ai măreţului masiv muntos Făgăraş.
De
aici, de la Capra începe suişul Miracolului
divin.
Rocile cristaline dau nemurire munţilor Făgăraş din care a odrăslit fascinaţia celor Opt vârfuri, de peste 2500
m, ca Opt Catedrale gotice ale
Ortodoxiei Valahe, atingând cu frunţile lor milenare veşnicia albastră a
Cerului dumnezeiesc: Moldoveanu-2544,
Negoiu-2535, Dara-2500, Hârtopu-2506,
Călţun-2510, Lespezi-2522, Vânătoarea
lui Buteanu-2507 şi Viştea Mare-2527.
Privirea lor te entuziasmează, dar te şi micşorează precum aura unui
Sfânt: „Sfântul, spunea marele nostru filosof Petre Ţuţea, are
forţa de coeziune a pietrei.”
Pe peretele verde din jurul Cabanei sunt răsfirate pietre de diferite
dimensiuni, plutind prin luciul lor, înnobilate de Soarele-bijutier, ca nişte
turme dace de mioare, înmărmurite de versantul de deasupra unde luceferii ard
de veghe în brocartul-smarald al brazilor temerari. Pe vârfurile cu frunţi
eminesciene se aşterne drumul strămoşesc şi dorul lui care ne poartă.
Din mreji de lună s-au ţesut poveşti de basm, picurând pe aceste
admirabile creste, odrăslind generaţiilor mari, miracole serafice.
Miracolul acesta divin: de rocă, de brazi, de iarbă, de flori, de
pietre, de apă, de soare, de nouri, întrupat într-o perfecţiune sublimă conferă
sufletului mistic simfonia unei armonii sacre.
Plecăm fascinaţi de la Cabană cu un avânt celest şi ne oprim la Troiţa
drumarilor spre a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru frumoasele şi multele Sale
Daruri cu care ne răsfaţă.
Între altele... şi multe lucruri măreţe a făcut Ceauşescu, dar cel mai mult în balanţa
iertării va atârna fascinanta construcţie a Transfăgărăşanului:
<> D.N. 7C
„Este grandioasa operă a armatei române, realizat
în perioada martie 1970- 20 sept 1974.
Este cel mai frumos şi spectaculos drum
transmontan din România şi printre cele mai frumoase din lume. Noi militarii
genişti de ieri, demni urmaşi ai lui Constantin Brâncuşi sprijiniţi de
celelalte arme ale armatei române, am dăltuit în stânca Făgăraşului un drum de
vis şi am lăsat în urma noastră măreaţa Epopeie a Transfăgărăşanului. Iar voi
tinerii care veţi veni după noi, aveţi datoria sacră de a continua ceea ce noi
am început, pentru prosperitatea României de azi şi de mâine!”
Col.Ge. Toader Dodu-
unul din principalii
constructori ai drumului.
Ţinem urcuşul Transfăgărăşan spre nord, păşim peste podul Râului Capra,
însoţiţi de Pîrâul Fundul Caprei, trecem de Portiţa Arpaşului spre Piciorul
Caprei, spre Cascada Caprei. Pe versantul vestic al Piciorului Caprei, spre
nord se deschide lângă Monumentul alpiniştilor la 2249 m alt. Lacul Capra. După Şaua Capra se coboară
în Căldarea Bîlea. De la Cantonul Piscu Negru, Muntele sobru Podeanu te invită
la Strunga Doamnei.
Munţii noştri de aur, de argint, de veghe, de poveste, iar pentru
străini, de sâmbrie, vorba marelui Păstorel: Iar sunt supărat pe soartă/ Şi
istoria-mi detest:/ Munţii noştri aur poartă,/ Când spre est şi când spre
vest!...
Octombrie aşterne Acoperământul Maicii Domnului ca pe o Apoteoză a Toamnei Dacoromâne,
înfrumuseţând marile Sărbători: Cuv. Paraskeva,
Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion şi Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, Sf. Apostol Iacov; Sf. M. Mc. Dimitrie-izvorâtorul de mir; Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou; Sf. Mc. Nestor;
Sf. Ier. Iachint-mitropolitul Ţării
Româneşti, precum şi celelalte sărbători dintre ele.
Gospodarii
de frunte doldora de roadele muncii lor, nu mai prididesc. Nu mai au timp de
altceva, să privească în sus sau împrejur, ci doar să agonisească.
Se spune că Mântuitorul Iisus Hristos
alege o ceată de îngeri din Corola Sa cerească, sub directa îndrumare a Maicii Sale, cerându-le să picteze pe
cerul României, după modelul cozii de Păun, CURCUBEUL TOAMNEI-ochi de păun-superbi aştri, de toate culorile, ca
nişte galaxii, numai pentru cei ce L-au slujit şi-L slujesc sub Aura
frumuseţii: fecioare, mame, dascăli, medici, teologi, călugări, monahii, poeţi,
preoţi, artişti, filosofi şi cuvioşi.
* Articol dedicat naşului Constantin
Vişan cu ocazia zilei de naştere-17 Octombrie
şi tuturor prietenilor mei.
Întru mulţi ani fericiţi!
