VOCAŢIA SCRISULUI

                

                                                         

   La Început este Iubirea şi Dorul ei este Cuvântul dătător de Viaţă.

   Şi în Cuvântul lui Dumnezeu, literă cu literă s-au gătit în Iie de sărbătoare prinzându-se în Hora mare şi Sfântă a creaţiei.

   Cuvintele ţesute din borangicul Luminii, sunt brodate apoi pe ştergarele trandafirii ale surâsului divin de pe chipul românului.

   Înfiorate în sine, toate cuvintele înmiresmate au venit Cuvântului sfânt să I se închine, să I se roage, să-L slăvească.

   La Început este Cuvântul dumnezeiesc - Obârşia tuturor cuvintelor-făpturi: Cerul cu Îngerii lui, Pământul cu odraslele sale, Lumina cu cântarea-i serafică, Ziua cu zâmbetul ei, Noaptea cu înţelepciunea sa, Apa cu vieţuitoarele zglobii, Iarba cu miresmele florilor, Pomii cu mugurii surâzând, Plantele legănându-se îmbobocite, Codrul cu rapsodiile maeştrilor lui, Soarele cu strălucirea sa, Luna şi Stelele cu podoabele lor şi sus de tot, peste toate acestea, ca un rege înveşmântat în splendoarea frumuseţii este aşezat Omul –Omul dac- chip al lui Dumnezeu.

   Purtăm în noi această dumnezeiască mirare în faţa fiinţării Sfinte, în care Poetul Iubirii a înfrumuseţat cu Adevărul Său, Poemul Vieţii Sale.

   Dacă vom fi încântaţi de splendoarea Poemului dumnezeiesc, scris în elementele de aur, de Poetul Dragostei al Cerului şi al Pământului, atunci vom tâlcui sublim literele de foc care tresaltă în stihurile Iubirii tuturor aleşilor.

   Dacă privim doar una din minunile Poemului sfânt, divinul Trandafir, în care răsar zorii înmiresmaţi în licărul de rouă, prelins pe brocardul petalelor îmbobocite ce dau bineţe Soarelui, simţim că în mijlocul lor surâde o taină. Este Taina iubirii Poetului !

   Din toate aceste desăvârşite odrăsliri, înfrumuseţate cu nenumărate felurimi, Poetul Dragostei a tors admiraţia, ce înfloreşte în Om, rodiile iubirii pentru Creator.

   Toată contemplarea frumuseţii, slavei şi strălucirii acestei dumnezeieşti Iubiri, întrupează în Om cântarea divină.

   Gândul sufletului este mugure de Dumnezeu. Cuvântul rostit este surâsul Luminii angelice, iar muzica cuvântului este cântarea însăşi a Duhului Sfânt.

   Toată această încântare divină este întruparea sublimă a Fecioarei Maria.

   Aşadar, cuvintele gândite, rostite sau scrise sunt roade ale Tainei Cuvântului. Deci cuvântul este o taină, iar gândirea, scrisul sunt daruri ale Cuvântului. Prin urmare, se poate vorbi de un meşteşug al scrisului, de un tâlc al scrisului, de nimicuri ale scrisului, când nimic nu ai a spune, de o artă a scrisului, de un har al scrisului, de o misiune a scrisului şi de o vocaţie a scrisului, de muzica cuvântului.

   Este un scris meşteşugit atunci când potriveşti cuvintele. Dacă le găseşti o înţelepciune înseamnă că au tâlc. Când laşi cuvintele să se hârjonească într-o minte haotică, devin urme pe nisip. Când slujeşti Creaţiei, cuvintele se dăltuiesc armonios înălţându-se ca o grandioasă statuie. Dacă primeşti harul de Sus pentru a slăvi Cuvântul şi Neamul, cuvintele capătă sens, devin inspirate, împodobindu-se în Ode, în Balade, în Doine, în Imne, în Psalmi, în Ii brodate din duhul Patriei.

   O parte din Mărturisitorii credinţei şi ai jertfei îmbrăţişează şi misiunea scrisului, zugrăvindu-le în alese scripturi, iar cei ce închină cuvintele numai lui Dumnezeu, le întrupează în sublimele Poeme ale iubirii. 

   În raport de cui slujeşte sau pe cine slugăreşte autorul, cuvintele sunt: golaşe, peticite, şifonate, îmbrăcate sau preaîmpodobite.

   De asemenea toate cuvintele sunt croite perfect după chipul şi asemănarea autorului.

     În funcţie de adresa Destinatarului cuvintele îmbracă o ţesătură fină din brocard, spirituală: teologică, filosofică sau poetică; o ţesătură din mătase, literară: epică, lirică, dramatică, istorico-documentară şi o ţesătură grosolană din postav: maculatura de doi bani ori mâzgăliturile ingrate, profanatoare.

   Numai abordările frumoase şi morale îmbogăţesc Tezaurul spiritual al limbii noastre daco-române. Limba unei Naţiuni defineşte şi rosteşte crezul fiinţei Neamului, iar sensul ei celebrează Taina teologico-liturgică a Ortodoxiei.

   În esenţa ei limba îşi îndeplineşte funcţia cultică, în care-L slăveşte mai întâi pe Dumnezeu-Cuvântul, apoi Seminţia sa şi omul creştin în general.

   În graiul vechi al Psaltirei, Psalmul 116 zicea:

   Lăudaţi pre Domnul toate limbile,...

   În Sânul limbii daco-române s-a răspândit mireasma Revelaţiei dumnezeieşti.

   Limba daco-română este mărturia dreptei credinţe, este expresia frumuseţii sufletului ortodox şi Altarul consfiinţit de martiriologia acestei Naţii binecuvântate.

   Bunul Dumnezeu ne-a hărăzit scrierea cu patru milenii înaintea Sumerului, tocmai pentru a-L lăuda mai mult decât toate celelalte popoare ori seminţii.

   Vocaţia scrisului constă în semnificaţia acestor slove de foc, săpate adânc în Pisania Rugului aprins din firida sufletului meu. Menirea lor este să mărturisească comuniunea mea cu Logosul divin, bucuria dragostei întru Dumnezeu, cuminecarea Dorului întru Măicuţa noastră Ocrotitoarea, slujirea iubirii de Neam, admiraţia pentru dascălii şi duhovnicii mei, precum şi cinstirea prietenilor aleşi.

   Permanenta mea grijă este să-i mulţumesc lui Dumnezeu, Care-mi trimite din înalturi, harul prisositor ce răsare pe cerul inimii mele ca un Luceafăr de dimineaţă. Hrana spirituală pe care o constituie vocaţia scrisului îmi dă o bucurie peste măsură  şi o profundă mulţumire sufletească. Scrisul ales, bine cumpănit este apanajul mărturisitorului credinţei şi al demnităţii, care poartă în fiinţa sa admiraţia, cântarea, slava, poezia, credinţa şi dragostea  pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi mândria sfântă a Neamului său protodac.

   Scrisul binecuvântat

   mă îmbracă în lumina harului

   cu o haină aleasă şi prea înfrumuseţată.

   Şoaptă cu şoaptă sufletul

   îmi scrie pe caşmirul inimii

   cuvintele unei  frumoase dedicaţii,

   aşa cum florile de salcâm

   ne înmiresmează viaţa, primăvara.

    Cu harul scrisului

    am urcat pe crestele Carpatine

    ca să-mi văd gătite-n sărbătoare

    simbolurile Ţării mele sfinte.

    Am văzut  un vechi descânt,

    cum la-nceput s-a-nfiorat în  sine

    şi-a pus surâsuri-muguri de creaţie

    în barba Moşului din Vetrele serafice ale Carpaţilor.

    Am găsit bătrânii stropi de soare

    prinşi în zâmbetele străbune de sânge,

    ce scânteiază-n urmele paşilor lui Iisus Hristos.

    Am îngenunchiat pe ţărâna caldă,

    ca o plămadă de cer în care s-au cuibărit

    sceptruri şi coroane voievodale,

    atârnate doar de poala

    veşniciei Celui Preaînalt.

   Am simţit cum creşte-n

  trupul meu licăr de floare,

  din mireasma sublimelor Fecioare,

  care au rămas în frumuseţea vie a martiriului sfânt.

  Am atins smerit stâncile,

  foste odinioară schimnicii

  Hotarului de veghe, ce-au tors din

  Caierul timpului sumanul veşniciei.

  Am îmbrăţişat falnicii brazi,

  scânteietori în sumanele lor verzi,

  în care s-au întrupat Voinicii noştri daci,

 să-I steie reazem lui Dumnezeu.

 Am sărutat buclele izvoarelor,

 care duc mărturia dreptei credinţe                                        ,

 din care beau lumină Sfinţii noştri de Sus,

 pavăză veșniciei noastre.

  M-am închinat crucilor monahale,

  care suie la ceruri,

  ca nişte Potire cu cuminecarea

  jertfei Învierii Neamului nostru drag.

                                                                                                                                        

Poemul Limbii Române, 27.08.2014- Brusturi, Neamț

                      TRĂDAREA POLITICĂ ESTE ÎNTOTDEAUNA

                          TESTAMENTUL DEZASTRULUI NAŢIONAL

                                              

      „Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor

       naziste care cereau  măsuri dure împotriva evreilor. 

      El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb,pentru

      salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria,

     a căror viaţă  era în pericol.” ( Rabinul Wilhelm Filderman)

   În planul moralei creştin-ortodoxe forţa aplicată sau impusă încununată de victoria sa abuzivă nu înseamnă niciodată că se poate justifica sau defini prin dreptate sau adevăr, ci doar un drept al forţei cu aplicaţie mârşavă şi consecinţe dezastruoase pentru mult timp.

   Trădarea care stă cu regele la masă sau cu alţi monarhi, premieri ori preşedinţi este întotdeauna sinonimă cu uzurparea unei realităţi, a unei normalităţi statornice, stabilite în vatra unei comunităţi, care trebuie înlăturată imediat pentru a face loc anarhiei ce va instaura apoi dictatura unui regim despotic, discriminator asupra poporului / popoarelor respective.

    Pentru trădare protagoniştii se găsesc uşor fiindcă ei sunt în ei înşişi,  n-au rădăcini, dar sunt sprijiniţi bancar de iluminaţii Ocultei şi se regăsesc în cei pe care trebuie să-i manipuleze, să-i guverneze, să-i înrobească, să-i amăgească dezinformându-i, dezumanizându-i în masă, conform programării.

   Nenorocirea cea mare pentru această Naţie a lui Hristos, Dacia, se datorează faptului că sămânţa lui Iuda, buruiana deci, a încolţit la noi nu însutit, ci înmiit de miimi, în această Cetate a Nemuritorilor pelasgi, în această Vatră a Pâinii, a Vinului şi a poftirii tuturor la masă, în acest sălaş al arhitoleranţei (laşitate creştină) care a devenit în cea mai mare parte o cenuşă a nepăsării, o nesimţire hibernală, o adormire latifundiară, o amorţire încremenită, o amnezie quasi totală, astfel încât raportul dintre amărăşteanul valah şi iuda schizofrenicul este 1 la un milion.

   Actul de la 23 August 1944, prin care Regele Mihai I şi camarila sa au uzurpat regimul dictatorial al lui Ion Antonescu, protectorul său poate fi considerat în cadrul întregii acţiuni a celui de-al doilea război mondial, drept actul regal cel mai odios, actul dinastic cel mai reprobabil şi în egală măsură actul cel mai ucigaş din istorie, căruia i-au fost precursoare doar cele ale tatălui său Carol al II-lea-Lupescu; de la 29 / 30 Noiembrie 1938 prin ordonarea Actului criminal de la Tâncăbeşti lângă Bucureşti şi cel din 21-22 Septembrie 1939, când a omorât circa 300 de personalităţi ale culturii şi spiritualităţii daco-române, naţionalist-creştine din întreaga ţară, acte ce pot fi incluse sub egida: Genocidurile brave ale dinastiei  Hohenzollern de România (Cohenzollern), precum şi cele postbelice ale dictaturii ateee, comunisto-bolşevice din perioada 1944-1989, sub egida: Holocaustul Internaţionalei Roşii asupra Românilor.

   Dar, să reluăm cronologic o parte din principalele Evenimente premergătoare, pregătite şi decisive declanşării şi desfăşurării celui de-al doilea război mondial, evenimente interne şi externe, care au culminat dezastruos atât pentru România ca stat monarhic, dar mai ales pentru Neamul dacoromân creştin-ortodox, prin actele monstruoase de trădare de la 23 August; 12/13 Septembrie; 9 Octombrie 1944 şi implicit aceleaşi consecinţe ucigaşe şi pentru Europa de Est:

   -10 Februarie 1938, lovitura de stat a lui Carol al II-lea-Lupescu şi instaurarea dictaturii sale machiavelico-regale;

   -30 Martie 1938, dizolvarea partidelor politice din România;

   -Martie 1938, anexarea Austriei de către Germania;

   -Septembrie 1938-Acordul de la Munchen prin care Franţa, Marea Britanie şi Italia au impus Cehoslovaciei să cedeze Germaniei o parte a teritoriului ei;

   -30 Noiembrie 1938, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a unei părţi a Elitei legionare din ordinul expres al lui Carol al II-lea-Lupescu, provocând începutul distrugerii unităţii naţional-creştine;

   -1938, polonezul-evreu Lewinski a vândut codul maşinii de codificare „ENIGMA-UlTRA”dintr-o uzină din Berlin, inventată de olandezul Hugo Koch şi adaptată de întreaga armată germană, de Hitler, de serviciile secrete ale lui Canaris, de serviciile secrete ale lui Ribbentrop, a fost „dăruită” serviciilor secrete britanice M16;

   -Martie 1939, Germania ocupă Cehoslovacia;

   -23 August 1939-pactul Ribbentrop-Molotov, actul de neagresiune germano-rus sau „actul de brigandaj al secolului” a pregătit terenul declanşării conflagraţiei mondiale;

   -1 Septembrie 1939, începerea celui de-al doilea război mondial, Germania atacă Polonia;

   -17 Septembrie 1939, Stalin înfrânge rezistenţa polonezilor atacându-i la rândul său;

   -21-22 Septembrie 1939-declanşarea continuităţii genocidului naţional de către Carol al II-lea-Lupescu;

   -28 Septembrie 1939, Hitler şi Stalin împart pentru a treia oară Polonia;

   - Octombrie 1939, Moscova pregătea un atac asupra României prin cele trei grupuri de armată sovietică aflate în apropierea  graniţei româno-ruse, pentru data de 6 Decembrie 1939;

   -30 Noiembrie 1939, sovieticii atacă Finlanda.

   -11 Martie 1940, congresul american a votat legea: Lend Lease Act, care permitea furnizarea gratuită a furniturilor de război şi a celor economice, Marii Britanii şi Uniunii Sovietice. Din August 1941-11 Mai 1945 au fost livrate de S.U.A. către Rusia bolşevică furnituri de război de  peste 11 miliarde de dolari;

   -9/10 Mai 1940, Germania atacă Olanda şi Belgia;

   -25 Mai-1 Iunie 1940, M. Skvorţov (Leibovici) şi I. Morgenstern membrii ai secretariatului P.C.d.România, respectiv în regionala din Basarabia au fost chemaţi de Komintern să prezinte rapoarte despre capacitatea de luptă a românilor;

   - Iunie 1940, armata sovietică atacă Ţările Baltice;

   -17 Iunie 1940, lordul Halifax alături de majoritatea guvernului britanic pregătea încheierea păcii cu Germania. Singura opoziţie a fost-Churchill, care a învins respingând propunerea de pace;

   -22 Iunie 1940-capitularea Franţei;

   -26/27 Iunie 1940, pactul de brigandaj Hitler-Stalin dau sovieticilor Basarabia şi Bucovina de Nord=51 000 Km pătraţi din pământul străbun cu peste

3 000 000 de români;

   -27 Iunie 1940-primul Consiliu de Coroană român, privind ultimatumul sovietic;

   -27 Iunie 1940, răspunsul Berlinului: „în interesul evitării unui război între România şi U.R.S.S., Germania sfătuieşte România să cedeze pretenţiilor sovietice;

   -28 Iunie 1940, al doilea Consiliu de Coroană se pronunţă pentru acceptarea invaziei sovietice;

   - 28 Iunie 1940, armatele sovietice (25-30) au ajuns la Chişinău. Evreii au arborat imediat drapele roşii, au barat străzile oprind accesul spre gară, strigând: „Jos Carol al II-lea!, Jos Armata Română!, Trăiască Stalin şi Armata Sovietică!;

   -28 Iunie-3 Iulie 1940-Săptămâna Patimilor declanşată de evrei poporului basarabean creştin-ortodox ţine de fapt un An de zile, până la 22 Iunie 1941;

   -1 Iulie 1940-formarea guvernului provizoriu din Basarabia, compus integral din evrei: 1. Marek Fisch, guvernator, 2. Filip Beer, secretar general al guvernului, 3. Max Weissman, primar, 4. Bruell, chestor al poliţiei, 5. Zuflucht, şeful serviciului sanitar, 6. Kehr, şeful alimentaţiei, 7. Saşa Pimensohn, procuror general. S-au format Comitete revoluţionare evreieşti, care au declanşat atentate şi asasinate în rândul poporului român basarabean. Bilanţul comunicat de Marele Stat Major Român: numai în perioada retragerii, evacuării populaţiei româneşti dintre 28 Iunie-3 Iulie 1940 s-au înregistrat 282 de ofiţeri făcuţi prizonieri, 356 de cadre şi 42 876 de soldaţi şi gradaţi ucişi. Arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300 000 români, reprezentând 12, 23 % din populaţie într-un an de zile, pentru a se continua între 1944-1953 la peste o treime 33 % din totalul populaţiei Basarabiei. (Paul Goma-Săptămâna Roşie..., p. 157, 205, 207). Până la mijlocul anului 1941 (22 Iunie) s-au mai înregistrat cca 300 000 de români deportaţi, dintre care 200 000 în Siberia şi cca 30 000 de români ucişi. (C. Hlihor, Drama  românilor dintre Prut şi Nistru..., p. 11);

   -30 August 1940, Arbitrajul de la Viena făcut de Hitler-Mussolini, rup Transilvania în două: partea de nord cu peste 2 500 000 de români o dau ungurilor, iar jumătate din Dobrogea cu peste 400 000 de români intră sub ocupaţie bulgară;

   -regele Carol al II-lea-Lupescu, un monarh vicios, corupt şi tiran făcea eforturi disperate de a-şi salva tronul, după ce acceptase laş ultimaturile ucigătoare şi după ce refuzase în trei rânduri 1934, 1936 şi 1939, propunerile lui Hitler de colaborare economico-diplomatică sau economico-militare prin care i se garantau suveranitatea şi suzeranitatea Regatului Român;

    -5 Septembrie 1940, generalul Ion Antonescu devine Conducătorul Regatului Român;

   -6 Septembrie 1940, abdicarea monstrului-monarh- Carol al II-lea-Lupescu, forţată de către Garda de Fier şi armată;

   -6 Septembrie 1940, voievodul cu furunculi, de Alba Iulia, Mihai redevine regele gângav al României;

   -14 Septembrie 1940, ia fiinţă Statul Naţional Legionar Român sub conducerea regelui Mihai I, a Conducătorului, generalul Ion Antonescu şi a profesorului Horia Sima-Conducătorul Mişcării Legionare;

   -21-23 Ianuarie 1941, rebeliunea împotriva Mişcării Legionare a generalului Antonescu şi uzurparea Statului Naţional Legionar;

   -27 Martie 1941-lovitura de stat la Belgrad a generalului Simovici. Aderarea Iugoslaviei la Pactul Tripartit;

   - Aprilie 1941, campania tragică şi idioată a lui Mussolini în Albania şi Grecia;

   - Iunie 1941, intrarea ca aliaţi ai Axei în cel de-al doilea război mondial împotriva U.R.S.S-ului;

   -eliberarea pământului străbun-sfânt al Basarabiei şi Bucovinei de Nord;

   -22 Iunie 1941, armatele Axei atacă Uniunea Sovietică;

   -22 Iunie 1941, trupele române trec Prutul;

   -1941, Stalin cere englezilor începerea celui de-al doilea front stabilit pentru anul 1942;

   -7 Decembrie 1941, Japonia atacă flota americană de la Pearl Harbor;

   -12 August 1942 Churchill pleacă la Moscova pentru a discuta cu Stalin problema celui de-al doilea front;

   -1942, legenda „debarcării în Balcani”este asimilată de români ca pe o mare speranţă;

   -Decembrie 1942-2 Februarie 1943, Bătălia de la Stalingrad, cu victoria totală a ruşilor prin cele 180 de divizii dizlocate de pe linia Extremului Orient,. în urma informaţiei secrete dată de spionul Anthony Blunt, primită de la Consiliul de război japonez că nu va ataca U.R.S.S. Acolo, la Don este decimată armata română;

   -24 Ianuarie 1943-Conferinţa de la Casablanca, declaraţia lui Roosevelt în care se opune clauzei „capitulării necondiţionate”;

   -Ianuarie 1943, demersurile lui Antonescu pe lângă Mussolini de a-l convinge să iasă din Axă, permiţându-i astfel lui Hitler încheierea păcii cu forţele adverse;

   -10 Februarie 1943, Antonescu declară că este gata să iasă din Axă;

   -20 Februarie 1943, Roosevelt prin emisarii săi sionişti Weiss şi Zabrousky îi confirmă printr-o scrisoare lui Stalin, acceptul pentru împărţirea Europei în zonă de influenţă anglo-rusă;

   -1943-primăvara, organizaţia „Schwarze Kapelle” condusă de Amiralul Canaris, la care s-a ataşat şi Himmler face demersuri în vederea încheierii păcii între Germania şi Anglia. Roosevelt se opune;

   -Mai 1943-Conferinţa de la „Trident”-Washington a şefilor militari aliaţi; 

   -August 1943, înţelegere de principiu anglo-rusă să-şi împartă Europa;

  -28 August 1943-asasinarea ţarului Boris al ll –lea al Bulgariei;

  -2 Septembrie 1943-Conferinţa de la Quebec, tot a şefilor militari aliaţi în vederea finalizării planului şi strategiei debarcării;

   -Noiembrie 1943-Conferinţa de la Teheran, unde cei trei mari acceptă planul „mistificării şi intoxicării inamicului”;

   -21 Noiembrie 1943, opoziţia română prin Maniu şi Brătianu în acord cu Antonescu încep tratativele ieşirii din Axă, pe lângă ambasadele de la Stockholm şi Cairo, în vederea încheierii unui armistiţiu avantajos Ţării noastre;

   -Decembrie 1943, negocierile de la Stockholm privind armistiţiul român dintre ambasadorii Nanu şi Doamna Kolontay;

   -17 Martie 1944, deconspirarea prinţului Ştirbey, însărcinat de Antonescu cu tratativele armistiţiului pentru Cairo, de agenţia Reuter;

   -întreaga familie Ştirbey: prinţul Barbu avea 4 fete; una măritată cu Boxshall, ofiţer englez-şeful Intelligence Service-ului (M16) pentru România, nepotul Alexandru Cretzeanu, ambasadorul lui Antonescu la Ankara, altă fiică devenise soţia lui Grigore Niculescu-Buzeşti, funcţionar în Ministerul român de Externe la Direcţia Cifrului şi intim al regelui, a jucat un rol determinant şi capital în evenimentele cuprinse între anii 1943-1945 şi în mod expres la 23 August 1944;

   -19 Martie 1944, trupele germane ocupă Ungaria;

  - 23 Martie 1944 telegrama lui Cordell Hull, nr.139/2351, trimisă lui Harriman la Moscova: ...mareşalul Antonescu dacă vrea să iasă din Axă, numai el are mijloacele necesare şi cele mai mari şanse de succes. Autorităţile militare americane consideră acţiunea României de o importanţ excepţională;

   -28 Martie 1944, Amiralul Leahy-Şeful Marelui Stat Major, sublinia: ... detaşarea României de Germania şi ieşirea din Axă este din punct de vedere militar, de cea mai mare importanţă;

   -4 Aprilie 1944, americanii „au venit mai devreme” bombardând Gara de Nord şi ucigând între 5 000-25 000 de civili, continuînd cu distrugere rafinăriilor de petrol de la Ploieşti şi cu alte victime;

   -10 Aprilie 1944, generalul Marshall în telegrama nr.4 cerea „statut de cobeligeranţă” pentru România, în cazul schimbării ei de front;

   -poziţia britanică sugera că „problemele româneşti sunt în mod necesar şi natural de competenţa exclusiv rusească;

   -12 Aprilie 1944, la Cairo, reprezentanţii diplomatici ai celor Trei puteri, Anglia, S.U.A. şi U.R.S.S. cer pentru România capitulare necondiţionată;

   -13 Aprilie 1944, termenii armistiţiului mareşalului Antonescu sunt acceptaţi de ruşii-sovietici:

   a) cele 13 divizii româneşti aflate pe câmpul de luptă trebuie ori să se predea ruşilor, ori să atace trupele germane. Ruşii se obligă să le aprovizioneze cu armament pe care-l vor pune imediat la dispoziţia mareşalului Antonescu şi domnului Maniu „pentru a restabili independenţa şi suveranitatea României;

   b) trebuie restabilită frontiera din 1940 (asta recunoştea anexarea de către U.R.S.S. a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord);

   c) Reparaţii.

   -26 Mai 1944 s-a constituit Blocul Democrat (P.N.Ţ., P.L. Aripa Dinu Brătianu, P.S.D-Titel Petrescu, P.L-Gh. Tătărăscu, P.C.d. România-Lucreţiu Pătrăşcanu)

   -26 Mai 1944, Constantin Vişoianu a primit de la Alexandru Cretzeanu de la Ankara termenii armistiţiului propus de ruşi României în condiţii mai avantajoase, cu 3 condiţii suplimentare faţă de cel din Aprilie 1944 de la Stockholm:

   1. Acordarea unei zone libere de orice ocupaţie pentru sediul guvernului român.

   2. Garantarea unui termen de 15 zile trupelor germane pentru a se retrage din România.

   3. Reduceri la suma reparaţiilor pretinse.

   -27 Mai /2 Iulie, 1944 impostorul George Duca însărcinat de alt impostor Grigore Niculescu-Buzeşti, „negociază” particular, peste capul lui Nanu cu doamna Kolontay, sugerându-i să nu aibe încredere în Antonescu;

   -3 Iunie 1944 acordul dat de Molotov privind acceptul lui Stalin de a oferi armistiţiu mareşalului Antonescu, rectificat;

   -6 Iunie 1944-Ziua J-debarcarea din Normandia;

   -13 /14 Iunie 1944-şedinţa conspirativă de noapte în care se trasează planul complotului de la 23 August la care participă: generalii C. Sănătescu, Aldea şi Gh. Mihail, Grigore Niculescu-Buzeşti, baronul Stârcea, col. Dămăceanu, Emil Bodnăraş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Mircea Ioaniţiu, ş.a.;

   -15 Iunie 1944, gen. Sănătescu a comunicat trădătorilor acordul regelui cu privire la pregătirea marelui complot;

   -20 August 1944, prin trădare unor înalţi ofiţeri în frunte cu g-ralul Racoviţă se sparge frontul la Iaşi, din porunca regelui;

   -22 August 1944, seara-întrevederea dintre Antonescu,  Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, discutându-se despre posibilitatea încheierii armistiţiului;

   -22 August 1944, seara mareşalul Antonescu l-a convocat pe ministrul german Clodius în prezenţa ministrului de război-generalul Pantazi spunându-i că România a cerut armistiţiu;

   -23 August 1944, dimineaţa la Palat dejunul regal: regele, generalul Sănătescu, Mocsonyi-Stârcea, Niculescu-Buzeşti, ş.a.

   -ora 9, ultima şedinţă a guvernului Antonescu la Snagov;

   -ora 10,30, întrevederea lui Ion Antonescu cu George Brătianu în vederea încheierii armistiţiului;

   -pentru ora 16 mareşalul cere audienţă la rege. La ora 17 este arestat în palatul regal din mila regelui şi predat lui Bodnăraş;

   -s-a format noul guvern condus de generalul Sănătescu;

   -24 August 1944, se începe ocuparea României de către armata roşie înainte de a se fi semnat armistiţiul;

   -12/13 Septembrie 1944, semnarea de către complotiştii români la Moscova, armistiţiul capitulării necondiţionate;

   -3 Octombrie 1944, Churchill îi cere lui Roosevelt să trimită un mesaj lui Stalin în care să subscrie că abrobă misiunea premierului englez la Moscova. Va pleca pe 8 Octombrie;

   -5 Octombrie 1944, Roosevelt trimite telegramă lui Stalin dându-le undă verde celor doi şi le urează succes;

   -9 Octombrie 1944 la ora 22,00 într-un moment favorabil afacerilor <> Churchill îi spune lui Stalin: „ Hai să aranjem treburile noastre în Balcani. În ceea ce priveşte Marea Britanie şi Rusia, ce ai zice dumneata să aveţi 90% predominare în România, noi 90% în Grecia şi 50%-50% în Iugoslavia? În timp ce propunerea mea se traducea, am luat o jumătate de pagină de hârtie pe care am scris propunerea mea. Stalin a luat in creion albastru şi roşu şi cu partea albastră a făcut „un large tick” [bifare]-în OK-şi a pus hârtia pe masă. Eu am luat-o şi am spus: << Nu este oare prea cinic cum am dispus de soarta a milioane de oameni în această manieră insolită? Hai să ardem hârtia!>> Stalin mi-a răspuns: <>

   Bucuriei lor se adaugă zece zile mai târziu-18 Octombrie 1944 şi satisfacţia lui Roosevelt: Aranjamentele făcute privind Balcanii, sunt sigur, cele mai bune posibile.

   Zarurile cezarilor fuseseră aruncate: Soarta României şi a Europei de Răsărit fusăseră destinate robiei Rusiei-sovietice.

   Autorii fără condiţii ai capitulării în frunte cu suveranul laş au prezentat actul lor josnic de înaltă trădare ca pe o faptă eroică a eliberării ţării de sub dictatura fascistă.

   Beneficiarii Actului trădării, atât cei din ţară cât şi cei din exil, s-au justificat considerându-l ca un act de bravură, de salvare naţională.

   „Ani de zile întreţinuţii <> (18 milioane franci elveţieni) spune Pamfil Şeicaru, însuşit de Al. Creţeanu, Niculescu-Buzeşti, I. Vişoianu, au preamărit pe gângavul rege Mihai ca eroul liberării României. Această trinitate avea nevoie de o acoperire, deoarece politic în viaţa României erau inexistenţi, săvârşiseră o simplă deturnare de fonduri şi prezentând ca erou pe Mihai, puteau opera o acţiune de a crea o confuzie printre exilaţii de bună credinţă, că regele Mihai este şeful exilului. Şi în bună parte operaţia a izbutit să creeze şi să menţină multă vreme confuzia. Regele care abdicase în condiţii dezonorante, declarând instituţia monarhiei perimată, fiind un obstacol la progresul fireşte, marxist-leninist, al poporului român, caz unic în istoria abdicărilor, citea de două ori pe an o cuvântare- mesaj către ţară. Ex-regele Mihai, eroul capitulării fără condiţii, abdicase contra filodormă; Petre Groza, în numele partidului comunist se angajase să-i de-a compensaţii pentru dezonoranta abdicare, între care şi iahtul regal „Luceafărul”, care a costat       91000 lire sterline, adică 53 000 000 lei la cursul oficial plătit de Statul român.” (Pamfil Şeicaru, Construcţii pe nisip. Politica aistorică. Ed. Fides, Iaşi, 1998, p. 6)

   Marii Beneficiari ai Actului trădării de la 23 August 1944 au fost şi sunt:

   -Stalin şi Uniunea Sovietică;

   -Churchill şi Marea Britanie;

   -Partidul Comunist din România şi în mod expres elementele alogene atee, fondatorii Internaţionalei Roşii;

   -impostorii, trădătorii şi laşii care au acceptat mariajul politic cu bolşevicii sovietici;

   -Mihai I şi familia sa;

   -Grecia şi Ungaria.

   Prin arestarea şi apoi condamnarea la moarte a Şefului Statului Ion Antonescu, acţiunea criminală a lui Mihai I, a diminuat într-un fel acţiunile nefaste ale Conducătorului prin executarea sa, reabilitându-i pe cât posibil memoria, a declanşat capitularea întregii armate, a provocat mai devreme şi aproape definitiv dezastrul ţării, predând-o bolşevicilor şi slugilor lor comuniste, care până astăzi 2014, se continuă de 70 de ani prin filiaţie neîntreruptă: comunism-neocomunism-liberalism democratic-bej, a înlesnit apoi, prin capitularea totală a României, victoria nesperată a U.R.S.S-lui în Estul Europei, facilitându-şi deopotrivă bunăstarea în exil prin înţelegerea cu Ana Pauker, iar cum scurtisima Stafie i-a acordat dispensă de plecare..., a revenit în Ţara pe care a trădat-o şi a prădat-o de pe tron, revenind deci mai aproape de tron, pentru a deveni cu mult mai bogat decât visează vreodată un monarh în exerciţiul mandatului regal.

   Nimeni în istoria omenirii după ce a fost detronat de drept sau pe nedrept nu a fost acceptat mai apoi ca monarh într-un stat cu forma de guvernământ republicană, fiind despăgubit eminamente pentru tot ce n-a avut şi răsplătit împărăteşte pentru tot ce a distrus uman, material, cultural, spiritual istoriei naţiunii noastre.  

   Astăzi, practic în 2014, statul român are în componenţa sa la vîrf două puteri antinomice: puterea republicană cu instituţiile ei, preşedenţia, parlamentul şi guvernul şi monarhia cu regele, dinastia, palatele, munţii, apele şi curtea sa regală.

   Ambele forme de guvernământ sunt beneficiarele privilegiate ale bugetului mult prea sărăcit al ţării.

   Practic aninomiile nu se exclud, ci se completează, se întrepătrund.

   Se conturează astfel una din enigmele atât de nefaste ale acestei naţiuni, singura de altfel în lume, care îşi cântă cu osanale şi ritualuri: Trădătorii, Ucigaşii, Uzurpatorii, Irozii, Denigratorii, Profanatorii, Blasfemiatorii, Canaliile, Despoţii, Cămătarii, Ciocoii, Călăii, Strigoii, Vampirii, Satrapii, Anele, Caiafele, Iudele, etc.

   De ce?!? De când?!? De cât...?!?

   Nimeni nu cred că poate răspunde corect sau mulţumitor la toate gesturile nesăbuite, nechibzuite, ucigaşe, trădătoare, precum şi la toate actele, erorile, ororurile comise cu ajutorul românilor împotriva Românilor de-a lungul istoriei.

   „Partidul comunist era îndreptăţit să sărbătorească 23 August, arată marele jurnalist Pamfil Şeicaru, când se recoltau consecinţele actului săvârşit de un rege imbecil, cu adeziunea partidelor zise ale democraţiei naţionale.” (ibid. p. 7)

   Marele beneficiar Stalin a fost atât de încântat de reuşita marionetei regale încât a pus cea mai înaltă decoraţie sovietică VICTORIA  pe pieptul laş al gângavului şi nebravului Mihai I. Turcii ar fi apreciat trădarea, dar nu şi pe Trădător, fie el chiar monarh. Gestului marelui bolşevic Tătuc i s-au alăturat regina Angliei şi Truman al S.U.A.

   Capitularea necondiţionată acceptată atât de uşor de nevolnicul Mihai I este de fapt un precedent creat şi lăsat moştenire de tatăl său, Carol al II-lea-Lupescu.

   Capitularea necondiţionată de rege şi armistiţiul impus de sovietici  „ confirmă şi justifică forţa celui tare” privind toate abuzurile, atentatele, atrocităţile, crimele, violurile, dezmoştenirile, arestările, torturile, persecuţiile, prigoanele, mutilările aduse Naţiei noastre:

   „... cu toată capitularea necondiţionată şi un guvern frăţesc comunist, ruşii au furat România de produse de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin armistiţiul dictat de Moscova din 12 septembrie 1944, instaurând pentru decenii mizeria. Ceva mai mult, se pretinde, şi încă de somităţi militare, ca Allen Brooche, şeful statului major imperial britanic, că prin actul de la 23 August 1944 România a deschis ruşilor larg porţile şi a contribuit la ocuparea unei jumătăţi din Europa de către ruşi. Că dacă România ar mai fi rezistat, aliaţii anglo-americani ar fi putut înainta adânc înspre răsăritul Europei, împiedicând astfel Rusia să aibă preponderenţa în Europa.” (Nicolae Baciu, Agonia României 1944-1948. Ed. Dacia Cluj-Napoca, 1990, p. 99)

   Ucigaşa capitulare necondiţionată a actului regal de criminal de la 23 August 1944 a adus naţiunii dacoromâne, poate cel mai mare dezastru din întreaga ei istorie.

   Desigur, condiţii în cadrul armistiţiului au fost, dar numai cele ale sovieticilor. Ei l-au pus în aplicare imediat după actul ucigaş-regal, iar complotiştii români l-au semnat în genunchi după trei săptămâni când ţara era ocupată şi strivită de ruşi.

   „Complotul format de cei care au creat aşa-zisul armistiţiu, arată savantul naţionalist-creştin Dumitru Dan Lucinescu, a schimbat generalii români, comandanţi pe frontul contra ruşilor pe aliniamentul Tg. Neamţ-Stânca, Rosnovanu-Iaşi, noii generali ordonând ostaşilor să nu mai tragă nici un glonţ împotriva poziţiilor ruseşti, sistându-se şi aprovizionarea cu muniţii a frontului respectiv. Peste 20 000 de soldaţi şi ofiţeri ai armatei române au fost luaţi prizonieri, supravieţuind un sfert din ei, iar trupele ruseşti au înaintat fără nicio rezistenţă spre sudul Moldovei şi apoi în restul Munteniei, în timp ce în noul ziar Scânteia se înşiruiau numele noilor localităţi cucerite de armata roşie <>... Data semnării armistiţiului a fost de 13 septembrie 1944. Toate bunurile ţării au fost luate de armata rusă ca pradă de război, inclusiv navele militare şi civile româneşti, împreună cu tot parcul aviatic militar şi civil. Printre capturi a figurat şi celebrul bric şcoală „Mircea cel Bătrân.”

   Renumita fabrică de avioane militare I.A.R. de la Braşov a fost demolată până la buloanele de prindere pe podeaua de beton, iar întregul parc de avioane a fost luat de asemenea ca pradă de război. In una din minele părăsite din nordul Olteniei erau depozitate în lingouri de aur, peste 17 vagoane de aur, care reprezentau contravaloarea petrolului şi a cerealelor vândute de statul român Germaniei... După decapitarea armatei regale la vârf, a urmat lichidarea întregi armate. În locul lor au fost promovate la conducerea armatei militari din cele două divizii formate de Ana Pauker în URSS, din rândul prizonierilor de război români, care au ales această cale, în locul morţii în lagărele ruseşti.” (Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un Sfânt al zilelor noastre. Ed. Siaj, Bucureşti, 2009, p. 41-43)

   Mihai I de Hohenzolern trebuia măcar în ceasul al 13-lea în exil, sau în al 14-lea în 1990, după 46 de ani de aşteptare, când premierul Petre Roman i-a blocat la Piteşti, drumul spre Curtea de Argeş şi l-a expulzat de unde a venit, val vârtej, ori chiar în al 15-lea ceas, acum la 23 August 2014, să-şi ceară iertare în genunchi şi să facă penitenţă a la Canossa, ca înaintaşul său german împăratul Henric IV, în Ianuarie 1077, cerându-şi profundă iertare întregii Naţiuni române şi să explice gesturile sale infame şi criminale, asumându-şi responsabilitatea lor:

-          Actul regal mârşav de la 23 August 1944, îi aparţine în exclusivitate;

-          Actul său regal devine o consecinţă de înaltă trădare a întregii Naţiuni dacoromâne la 23 August 1944;

-          Repetarea Actului regal de înaltă trădare a întregii Naţiuni dacoromâne la 6 Martie 1945;

-          Al treilea act regal de trădare a întregii Naţiuni dacoromâne după furtul general electoral al alegerilor generale din 1946;

-          Actul regal de laşitate prin care îl arestează pe Ion Antonescu, protectorul său şi al monarhiei române;

-          Actul regal de slugărnicie absolută a ocupanţilor, samavolnicii duşmani înfiaţi de el ca stăpâni ai ţării;

-          Actul regal de umilinţă şi supunere faţă de intervenţia expresă a liderilor comunişti, premierul şi ministrul de externe, care i-au sugerat neacordarea graţierii primilor patru arestaţi din lotul „Antonescu” a celor şapte condamnaţi la moarte;   

-          Actul regal criminal de odios prin care se spală pe mâini după condamnarea la moarte a celor patru: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Z. Vasiliu, Gheorghe Alexianu;

-          Actul regal de abjurare a Majestăţii lui Dumnezeu, care prin acceptarea ungerii sale ca monarh, are sacra responsabilitate de a acorda întotdeauna şi necondiţionat graţierea şi amnistia;

-          Actul regal de impostură şi sfidare a unui popor prin tupeul cinic de a reveni în ţara pe care a vândut-o şi prin mârşevia de a mai cere ceva bogăţie şi încă mult şi încă pe deasupra ca o compensaţie a trădării şi a eroismului său laş;

-          Actul regal-machiavelic de râvnire, de absurditate, de turpitudine şi de pretenţie a repunerii în drepturile sale monarhice direct sau prin urmaşi. 

                             CONCLUZII

   Ordonarea încetării focului, a depunerii armelor şi a predării armatei înaintea armistiţiului semnat este un act regal de înaltă trădare naţională.

   Niciunul din diplomaţii români împuterniciţi de Antonescu cu negocierea armistiţiului şi niciunul din complotiştii regelui n-au pus în balanţă argumentul capital al României: scurtarea războiului pentru toţi şi determinarea victoriei absolute a Uniunii Sovietice.

   Sabotarea încheierii armistiţiului propus de mareşalul Antonescu de către rege, camarila sa complotistă şi „diplomaţii” George Duca, Gr. Niculescu-Buzeşti, Ştirbey, intenţionat şi cu perseverenţă.

   Toţi complotiştii au fost conştienţi de actele lor laşe şi mârşave.

   Statul major american a întocmit încă din 1943 planul debarcării în Franţa, fapt care ar fi condus la sfârşitul războiului, la victoria majoră a anglo-americanilor cu doi ani mai devreme, la lichidarea nazismului şi oprirea comunismului în creuzetul bolşevic.

   S-a opus Churchill. Aşadar, în 1945, anglo-americanii au câştigat războiul pierzând pacea. Sovieticii au câştigat şi războiul şi pacea şi jumătate din Europa. 

   Amorţirea opoziţiei, pasivitatea, tergiversarea şi credulitatea ei nezdruncinată în ajutorul anglo-american înainte şi după capitulare.

   Toate ordinele secrete trimise de diplomaţii şi politicienii români anglo-americanilor ajungeau rapid şi calde pe masa sovieticilor.

La 12 Septembrie 1944, prin armistiţiul impus de sovietici la Moscova, Mihai I prin actul său regal livrează complet şi gratuit România pentru o jumătate de secol Rusiei bolşevice.

    Sovieticii refuză cobeligeranţa României, dar o obligă să lupte alături de ei împotriva germanilor şi a ungurilor, provocându-ne astfel, însutit mai multe pierderi materiale şi umane decât dacă s-ar fi continuat războiul împotriva lor.

      Cum poate plăti moral, creştin, uman şi material regalul tradator actele cotropitorilor bolşevici după odiosul său act de trădare, de capitulare necondiţionată şi de girarare a comunismului: jafurile, violurile, teroarea, asasinatele, decapitarea armatei, arestările abuzive, condamnările la moarte, la închisoare pe viaţă, deportările, consecinţele lor până astăzi şi mai departe?

     În câte vieţi poate plăti şi dacă poate plăti samavolnicia crimelor sale regale?

     Cu ce?

        Singura reuşită a complotului regal de la 23 August 1944 a fost capitularea necondiţionată a României, adică predarea de bună voie în robie duşmanului boşevic pentru 45 de ani şi apoi altora la fel pe termen nelimitat.

       Partidul Comunist din România, deşi inexistent in fapt, a avul rolul Şefului de stat major în complotul regelui.

     Scurtarea războiului mondial cu şase luni a adus de fapt o prelungire a asuprii bolşevice asupra Europei răsăritene şi în mod direct a ţării noastre pe care a înrobit-o aproape o jumătate de secol.

       După ocuparea ţării noastre, voită regal, unul din marile-secrete-de-stat impuse de invadatorii strategici sovietici a fost impunerea şi primirea unui mare număr de evrei, ca ajutor frăţesc. Astfel că în numai 4 ani, din 24 August 1944 şi până în 1948, numărul evreilor în România fără Basarabia, fără Bucovina de Nord şi fără Cadrilater să depăşească un milion.

      Marele diplomat şi tătuc al războiului a fost gruzinul Stalin care a făcut din Churchill avocatul pledant pentru cauza sa roşie şi măreaţă, faţă de care lacheul Roosevelt a stat doar în poziţia de „drepţi”, de „ordonaţi” şi „culcat”.

      Yalta a devenit Groapa comună a liberei determinări a popoarelor, mormântul libertăţii şi incinerarea democraţiei.

       Churchill alături de Mihai I şi camarila sa regalo-complotistă au înşelat, au minţit, au manevrat, au trădat, au vândut şi au crucificat România pentru foarte mult timp.

                                 BIBLIOGRAFIE

    *. Nicolae Baciu,Yalta şi crucificarea României, Ed. Europa, Roma, 1982; *. L’Europe de l’Est trahie et vendue. Edition La Pensee Universelle, Paris, 1984; *. Agonia României-1944-1948.Ed. Dacia Cluj – Napoca, 1990.

   *. Ioan Scurtu, Criza dinastică din România, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996. *. Viaţa politică din România 1918-1944. Ed. Albatros, Bucureşti 1982.

   *. Gh. Buzatu (coordonator), Bătălia pentru Basarabia 1941-1944. Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2010.

   *. C. Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1992.

   *. Ion Şişcanu, Ocuparea Basarabiei, Herţei şi a nordului Bucovinei, în „Revista de istorie militară”, nr. 4, 1991. 

   *. Paul Goma, Săptămâna Roşie 28 iunie-3 iulie 1940 sau Basarabia şi evreii. Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2004.

   *. Valeriu – Florin Dobrinescu / Ion Constantin, Basarabia în anii celui de al doilea război mondial. Institutul European-Iaşi, 1995.

   *. G-ral Platon Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei sovietice 22 iunie 1941-23 august 1944. Ed. Fides, Iaşi 1998.

   *. Pamfil Şeicaru, Construcţii pe nisip. Politica aistorică. Ed. Fides, Iaşi, 1998.

   *. Ion Cârja, Canalul Morţii, Ed. Cartea Românească, 1993.

   *. Miruna Munteanu /Vladimir Alexe /Alexandru Ionescu /Mariana Ştefănescu, Dosare Ultrasecrete, vol. I. Ed. Omega, Bucureşti, 1999.