FECIOARA
MARIA– MAICA LUI DUMNEZEU- BUCURIA TUTUROR FĂPTURILOR
„ ... Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt
este numele Lui”.
(Fecioara Maria, Luca 1, 48-49).
„ Crăiasă
alegându-te, /îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne,
ne mântuie /din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire /şi zid de mântuire,
Privirea-ţi
adorată /Asupră-ne coboară,
O, Maică preacurată /Şi pururea fecioară,
Marie!”
(Mihail Eminescu – Rugăciune)
Sfinţii Părinţi, raportându-se la Chipul lui
Dumnezeu dăruit omului la facerea sa, spun că Tatăl Atotcreatorul, de fapt şi-a
contemplat Arhetipul Fiului Său preaiubit. Omul deplin, cu posibilitatea
asemănării întru Ziditorul său, a fost aşezat pe fundamentul lăuntric al
tainei: bărbat şi femeie, pe o consubstanţialitate reciprocă şi pe
corespondentul veşnic al genei religioase. Singurul sens adevărat al
raporturilor uman-spirituale îşi are lumina în acest chip dumnezeiesc, care
ţâşneşte din atotputernicia paternă. Mai înainte de a fi Creatorul cosmosului,
Dumnezeu este Tatăl tuturor. În Fiinţa dumnezeiască asumarea esenţială a
Sfintei Treimi începe cu atotputernicia Tatălui, apoi, a Fiului şi a Sfântului
Duh, având vocaţia misiunilor divine de: Creator, Mântuitor, Mângâietor şi
Judecător.
Atotputernicia paternă îşi are expresia şi
în înfierea noastră ca chemare la mântuire. Din lăuntrul omului religios
sufletul acestuia strigă alături de Duhul Sfânt: avva Părinte. Deşi, Autoritatea paternă divină exprimă caracterul
religios fundamental, cu privire la Om, Femeia este cea care are instinctul
matern înăscut, exprimându-şi principiul religios în uman, ca sensibilitate
specifică a spiritualităţii pure.
Fecioara – Femeie – Maică este primul Om care devine Dumnezeu prin har.
Spiritualitatea feminină are o corespondenţă
şi o comuniune aparte cu elementul religios. Aceasta explică şi divorţul dintre
sensibilitatea spirituală feminină, milenară şi virilitatea umanistă a evului
mediu. Amprenta secularizării aparţine civilizaţiei masculine, care sfârşeşte
în cele din urmă pesimist. Pesimismul este atribut masculin, el rămânând
deseori agăţat de disperare, fără şansa unui posibil recurs.
Fără căldura şi lumina harului, germenele
mâhnirii încolţeşte în esenţa masculină, atrofiind simţul religios al
paternităţii, plesnind în mugurele batjocoritor al ateismului. Tot spiritul zeflemitor
faţă de taina Fecioarei – Mamă poartă pecetea ateismului militant. Toate
excesele frapante ale masculinităţii le regăsim în religiile lumii antice şi
moderne, (excepţie făcând creştinismul ortodox), respectiv în sistemele
filosofice sau doctrinele politice.
Dimpotrivă, sufletul însetat de Dumnezeu şi
de Neam, axa ascetică a marilor mistici, aura re-creării, cultul eroilor şi
martirilor, temeritatea sfinţilor, frumuseţea ortodoxiei, simţul comunitar şi
cosmic, sensibilitatea artistică, precum şi tandreţea maternă îşi au Cuibul în
sensibilitatea feminină, iar în mod expres în Sânul (cultul) Maicii Domnului.
Este suficient să privim Icoanele Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău (icoană nefăcută de
mână omenească) şi cea a Sfintei Treimi
– Deisis a Sfântului
Andrei Rubliov pentru a cunoaşte şi explica deplin Arhetipurile religioase:
cel al Feminităţii absolute şi cel al paternităţii dumnezeieşti desăvârşite.
Limba vechilor cazanii, ce ne învaţă că
maternitatea umană răspunde chemării paternităţii divine este Chipul- Icoană
exprimat liturgic.
Femeia-
Icoană este comoara tuturor valorilor moral- religioase, naţionale şi
universale.
Şansa izbăvirii lumii aparţine
creştinismului prin Mântuitorul Hristos, iar cea care o apără şi aduce mângâierea
harului, oprind dezumanizarea creaţiei este Maica Domnului- toată nădejdea
omenirii.
În lupta cu răul, bărbatul religios
înfruntă suferinţa, în timp ce femeia i se abandonează pe moment, pentru ca
apoi să culeagă biruinţa. Deşi Virtutea
are în componenţa ei rădăcina bărbatului ” vir „ ea este de genul feminin. Smerenia aparţine aşadar
feminităţii prin excelenţă. Tăria virilă nu e superioară blândeţii feminine.
Aceasta explică şi sensul principiului spiritual al sensibilităţii feminine
exprimat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Luaţi jugul Meu (Crucea Mea) asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine,
că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”.
(Matei 11, 29).
Bărbatul trăieşte prin lupta sa de
cucerire, de biruinţă, deseori ucigând viaţa. Femeia, dimpotrivă naşte viaţa, apărând-o, întreţinând-o,
sfinţind-o cu propria sa dăruire. Ştiind că Femeia poartă pecetea
religiozităţii, Ispititorul i s-a
adresat ei şi tot ea este cea care re-născută
prin Fecioară, primeşte arvuna mântuirii
prin mesajul Buneivestiri şi bucuria
supremă de a-l vedea prima pe Iisus Hristos
înviat.
Fecioara
Maria este osmoza unui cer şi a unui pământ roditor, reprezentând chipul
cosmic al nativităţii, prin naşterea lui Dumnezeu.
Mariologia este inerentă bucuriei
cosmice, contemplării cereşti şi pământeşti.
Fecioara
Maria, devenind Chipul înţelepciunii
lui Dumnezeu şi Surâsul sofianic al
Sfântului Duh, este proclamă deapururi de Sfinţi: Bucuria tuturor făpturilor.
Noi, daco-românii- fiii Ei spirituali şi de
sânge, îi spunem Surâsul zorilor divine, Cea
care şade de-a dreapta dreptei Tatălui.
În Apocalipsa Sfântului Apostol şi Evanghelist
Ioan, Femeia- Icoană apare înveşmântată în Soare, închipuind Biserica Ortodoxă dreptmăritoare.
(Apocalipsa, 12, 1).
În sfera religioasă valoarea metafizică
aparţine categoric şi fără echivoc numai naturii feminine. Mirificile efluvii
care fertilizează izvoarele tainice ale vieţii emană din fiinţa Femeii. Aceasta ne explică faptul
excepţional, de ce Matriarhatul pelasg
(şi matriarhatul în genere) a fost epoca prelungită a elementului cosmic ce a
dominat principiului personal prin: Sibilele-profetese, Vestalele- proorociţe,
ori Marile Preotese.
Puterea bărbatului se exprimă prin acţiune,
prin verbul: a acţiona, în timp ce autoritatea Femeii constă în verbul a fi,
expresia religioasă absolută.
În antinomia destinului uman, prima care
devine tu sau el este Femeia.
Femeia, fiind aşadar tot timpul
contemplată este în mod evident binecuvântată permanent.
Numai prin transcendenţă femininul şi
masculinul se întregesc, devenind una
sau unul
ca la creaţie.
Femeia
prin vocaţia ei spirituală se întrepătrunde culturii, omenirii, nu civilizaţiei
societăţii.
Femeia se prelungeşte dimensional în
lume prin dăruirea de sine, devenind totodată destinul propriu al bărbatului.
Dacă bărbatul poate re-crea ca sisteme: arta,
filosofia, teologia, ştiinţa, etc, întruparea acestor grandioase valori are loc
în Femeie.
Braţele
Femeii care-i împodobesc fiinţa surâzătoare sunt: smerenia şi dragostea înveşmântate
în libertate şi har.
Destinul Omului se află în braţele Femeii-Mamă, după cum destinul
omenirii se află în îmbrăţişarea
Fecioarei - Maici.
Înfierea noastră dorinţei Dumnezeirii s-a
făcut prin răspunsul divin al Fecioarei
Maria, dat Arhanghelului Gavriil, consimţind astfel, Întruparea Domnului:
„
- Fie mie după cuvântul tău ! „
Aşadar, graţie Maicii –Fecioare, noi creştinii vom putea fi după har asemenea Fiului ei.
În Sfânta Fecioară Maria, culminează sinergia
sfinţeniei ortodoxe şi a Duhului Sfânt.
Fecioara
Maria nu este o Femeie între femei, ci este încoronarea prin excelenţă a Femeii.
Născându-se Cuvântul din Sânul
Fecioarei, toţi oamenii ar trebui să posede strălucirea în cuvinte.
Fecioara
Maria, Fecioara ori Femeia aleasă,
fac din firea lor prin adumbrirea sofianică o sensibilitate
feminină fără egal, desăvârşită ca vocaţie a iubirii.
Şi Energiile divine îşi descoperă aspectul
feminin ca manifestări în afara Fiinţei absolute în
Aura Sofiei, a Înţelepciunii dumnezeieşti.
Prin urmare, Sofia ca principiu feminin al Ziditorului Îi provoacă în timp
umanizarea. Dorinţa inimii Fecioarei
Maria cere Întruparea Domnului prin Sofia divină care o aprobă.
Deodată, Icoana (Chipul) lui Dumnezeu din Om, reflectă chipul Omului în
Dumnezeu.
Aşadar şi altfel Fecioara Maria Îl zămisleşte pe Dumnezeul – Om.
Dumnezeiasca Întrupare a avut ca „tocmeală”
bunăvoinţa Sfintei Treimi şi consinţământul neprihănit al Fecioarei.
Sfântul Duh este Cel care creează harisma
(starea) maternă a puterii duhovniceşti unde se zămisleşte şi creşte viitoarea
fiinţă.
Desigur, în Taina Întrupării, Fiul poartă în
Sine întreaga Lumină a Cuvântului şi a Adevărului, dar Cel care suflă viaţa
este Sfântul Duh.
Toată lumina dogoritoare a puterii
mariologice zâmbeşte în Zorii zămislirii Dumnezeului – Om.
Numai în lumina hristică femininul şi
masculinul, nemicşorându-se, ci crescând unul în celălalt, devin compatibile logodnei
şi Tainei sfinte a Cununiei.
Printr-o covertire spirituală reciprocă,
masculinul şi femininul ating îndumnezeirea.
Cercetând în orice formă de întrupare, aflăm
legătura ontică a Duhului Sfânt cu feminitatea.
Existenţa desăvârşită trece noul prag al
vieţii doar prin Uşa iscusit făurită în Crucea biruinţei.
Născând Calea, Adevărul şi Viaţa, Fecioara
Maria se face pe sine Pedagog, Stâlp şi Temelie a Înţelepciunii.
Călăuzind Biserica împărătească a Fiului ei
Iisus Hristos, Împărăteasa Maria şade de-a dreapta Împăratului.
Omul nou, creştinul înfiat este replica
Dumnezeului – Om, dar Duhul Sfânt este Cel care în sufletul fiecărui creştin Îl
zămisleşte pe Hristos.
Putem concluziona deci, că Femininul axat pe
Sinele său, stă sub semnul Naşterii, al
Cincizecimii, al zămislirii noii fiinţe şi a noului eon, în timp ce
energeticul masculin priveşte chipul Învierii,
al Schimbării la Faţă, al Parusiei.
Lumea Dumnezeiască a atotputerniciei paterne
, a Tatălui îşi are corespondentul în lumea umană a autorităţii maternale a Fecioarei – Maici.
Maicii
– Fecioare, Femeia înveşmântată în Soare, i-a revenit sarcina de a salva
omenirea cu frumuseţea ei sofianică.
Fecioara
Maria metamorfozează destinul lumii cu frumuseţea ei supraîngerească.
Aşa cum sufletul bărbatului respiră în mod
firesc, tot aşa inima Femeia iubeşte
în mod firesc.
Aşa cum lumina Soarelui luminează în mod firesc,
la fel dragostea Femeii străluceşte
în mod firesc.
Doar Iubirea care are cuprinsul nemărginit, poate naşte libertatea circumscrisă în absolut.
Numai Dragostea,
care străluceşte prin veşnica măreţie a inimii divine capătă dimensiunea
nemuritoare a Frumuseţii Treimice: Tatăl
este Dragostea care răstigneşte, Logosul este Dragostea răstignită,
iar Sfântul Duh este Dragostea care
sfinţeşte răstignirea prin biruinţa Crucii.
Omul deplin al întregii Creaţii, al tuturor
timpurilor nu este altul decât Maria
Fecioara – Femeia – Maică,
înfrumuseţată în Hristos.
Menirea Femeii,
a Fecioarei Maria, ca şi cea a Mântuitorului, nu este de a li se
sluji, ci de a sluji Omului şi Dumnezeirii.
Toată această minunată slujire a Femeii nu se înfăptuieşte prin funcţii,
ci prin natura ei, prin firea strălucitoare a bunăvoinţei.
Prin iubirea de oameni Maica - Fecioară întruchipează harul şi dragostea dumnezeiască.
Dacă nădejdea Femeii este Dumnezeu,speranţa bărbatului este întotdeauna Femeia.
Dacă bărbatul zideşte casa, Femeia este focul şi lumina ei.
Dacă bărbatul este scânteia care ţâşneşte
din loc în loc, închipuindu-se flacără, Femeia
este în mod sigur Rugul Aprins.
Dacă bărbatul atinge unele
virtuţi prin sudoarea frunţii, Femeia
le are înăscute pe toate.
Dacă bărbatul discută şi vorbeşte mereu, Femeia cântă tot timpul.
Dacă bărbatul se află sub vreme, Femeia este desigur deasupra timpului.
Dacă bărbatul se supune sau nu Legii, în mod
sigur Femeia se supune Adevărului.
Dacă bărbatul este curajos sau nu, Femeia aproape permanent posedă
temeritatea.
Dacă bărbatul răscoleşte şi cucereşte lumea
pe care apoi o răstoarnă, Femeia este
cea care o umanizează şi-o îndumnezeieşte.
Dacă bărbatul este sau nu religios, Femeia poartă continuu în sân mireasma
credinţei.
Dacă bărbatul re-crează sau nu un principiu
al existenţei, Femeia pururea este cea care zămisleşte viaţa.
Dacă bărbatul zugrăveşte
Icoana, Femeia este cea care îi dă
aura.
Dacă bărbatul se vrea întotdeauna iubit, numai
în Femeia se întrupează dragostea.
Dacă Chipul Femeii este Dumnezeu -
Tatăl, al bărbatului este Femeia –
Mamă.
Dacă bărbatul este capul Femeii, Femeia este Filocalia bărbatului.
Dacă bărbatul este buciumul de doină şi
jale, Femeia e cântecul de nuntă.
Fecioara Maria este Crăiasa preabinecuvântată şi multmilosârdă a Naţiunii
daco-române.
Frumuseţea Fecioarei Maria să înflorască în fiecare Marie, iar dragostea
ei dumnezeiască să zămisleacă Chipul iubirii în orice Femeie !
Cinstire, slavă şi dragoste îţi aducem Ţie
pururea Fecioară Marie – Născătoare de Dumnezeu ! Amin.
(
Brusturi-Neamţ, 14 august 2012)