POEMUL PRIETENIEI

  

   „... Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu!

    Mai mare dragoste decât  aceasta nimeni nu are,

    ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.

    Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă

     poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul!”

                                                 (Ioan 15, 12-14, 17)

    Poemul Prieteniei este un Imn închinat Mirelui dumnezeiesc al Iubirii şi al Prieteniei – Iisus Hristos, precum şi o Odă dedicată Prietenilor mei adevăraţi.

   Prietenia creştină este Poezia sublimă a Dragostei dumnezeieşti.

   Prietenia este Cântarea Neamului nostru dacoromân nemuritor şi a Dumnezeirii veşnice.

   Prietenia este o stare aleasă a bucuriei, a cunoaşterii lăuntrice, a misticii ortodoxe, care ne defineşte spiritual în primenirea noastră.

   Prietenia este un Psalm filocalic ce decurge din împlinirea unei misiuni dumnezeieşti, ca vocaţie a Iubirii.

   Prietenia având dimensiune Hristică purcede ca un rod al înfăptuirii sensului existenţei noastre  creştin-ortodoxe.

   Acesta este înţelesul ei cel mai profund şi mai tainic pe care-l ocupă în rândul frumuseţii morale.

   Ca urmare a găsirii sensului divin al existenţei omului, Prietenia este o stare de împlinire a vieţii, după ceea ce sufletul însetează permanent şi totodată de înălţare spirituală a creaţiei mistice.

   Prietenia vine ca un prisos al bucuriei, al vieţii morale trăite în care se prefigurează apoi ca un prinos al fericirii.

   Prietenia vine ca o plinătate a bucuriei, ce ţâşneşte ca o flacără binefăcătoare a spiritului, ca un Rug aprins al încântării persoanei în toată splendoarea ei de a se desăvârşi moral.

   Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care trăieşte cu adevărat în spiritul Aleşilor Săi, ne mărturiseşte Prietenia Sa ca pe un Nimb ceresc din care se revarsă continuu harul bucuriei înspre cei dragi.

   Ca trăire a plinătăţii sale fiinţiale, Prietenia este expresia ascensională de mare elevaţie a vieţii creştine.

   Pentru a împlini vocaţia Prieteniei trebuie să trăim creştinismul şi să-l mărturisim în sensul lui creator, ortodox, ca misiune dumnezeiască.

   În undele cele mai curate ale sufletului trebuie să zâmbească neîntinat chipul Prieteniei, care provoacă înnoirea spiritului şi o tonifiere a conştiinţei morale.

   Aducând mângâiere şi binecuvântare sufletului, Prietenia ca chip al bucuriei, conferă omului puterea Adevărului şi un sublim al desfătării.

   În armonia sufletească, bucuria se contemplă ca frumuseţe a Prieteniei.

   În Taina ei, Prietenia aduce împlinirea transcendentă a fiinţei, ca persoană a comuniunii, ca sens moral exhatologic, ca esenţă mistic-ortodoxă a eternităţii.

   Prietenia înmiresmează euforia frumuseţii cunoaşterii în dimensiunea armoniei sale perfecte, euforia luminii Adevărului în circumstanţa Logosului Său absolut, euforia spiritului creaţiei în plenitudinea sa vocaţională, euforia Dragostei în Cerul Trinităţii plenare, care ne transfigurează divin ca ipostaz al vieţii, ca lumină şi cântec al ei, ca frumuseţe şi încântare a Duhului Sfânt.

   Prietenia este Calea cea mai frumoasă pe care mergem neîncetat alături de Dumnezeu, cu bucuria de a fi drept măritor creştin.

   Prietenia nu numai că bucură din plin omul creştin-ortodox, dar îl şi înnobilează spiritual în aspiraţia lui mântuitoare, îl depăşeşte pe sine, îl amplifică, îl înmulţeşte stării de comuniune, îl înalţă spre cerul menirii sale.

   În ipostasa creaţiei ortodoxe, Prietenia conferă Istoriei prototipul existenţei naţionalist-universale, care se amplifică continuu într-o permanentă naştere a spiritului creştin.

   În sânul Prieteniei sufletul este un izvor de apă vie, în care Cerul năzuieşte spre împlinire, se oglindeşte, îşi ia viaţă şi frumuseţe.

   Prietenia, ca stare a creaţiei creştine este o bunăstare proprie destinului ortodox, în care se trasează forma şi sensul existenţial cel mai înalt.

   Prietenia creştinului se manifestă plural şi esenţial în viaţa trăirii ortodoxe pe a cărei temelie se zideşte bucuria şi statornicia frumuseţii.

În spiritul Suferinţei, numai Prietenia în veşmântul dreptei credinţe înfrumuseţează divin Cerul Iubirii.

   În actul Prieteniei întreaga lume renaşte prin Prieteni, vie în Adevăr, strălucitoare în Libertate, statornică în Dreptate, împodobită cu Zorile Frumuseţii Creştine.

   În sânul Prieteniei înfloreşte întreaga Creaţie sfântă ca o chemare a Bucuriei dumnezeieşti.

   Numai Prietenia trăieşte permanent şi majestuos în Iubire, aspirând frumuseţea harică de pretutindeni.

   Prin Prietenie cunoaştem Adevărul, aflându-ne rostul nostru creştin în lumea ortodoxă, prin care aderăm total la Frumuseţea lui Dumnezeu.

   Prin Prietenia creştină omul află că viaţa religioasă este vie, bine definită ca demnitate a trăirii, profund spiritual, plină de semnificaţie liturgic-ortodoxă.

   Toţi Prietenii adevăraţi, toţi Prietenii lui Hristos, care au strălucit şi strălucesc în omenire au purtat în ei mireasma Cuvântului -  Slava spiritului creator şi Lumina unei raţiuni supreme în drumul ei transcedent de la şi spre Dumnezeu, de la credinţă spre Tărâmul de Har al eternităţii Duhului Sfânt.

   În lumea Prieteniei, Omul şi întreaga omenire ortodoxă vor căpăta frumuseţea Chipului dumnezeiesc; toate făpturile Creaţiei îşi recapătă dreptul la viaţă în funcţie de porunca divină ca sens al împlinirii lor.

   Din cele mai adânci fibre ale inimii răsare Floarea albă a Prieteniei.

   Prietenia este cel mai mare Dar al lui Dumnezeu, oferit Aleşilor Săi pentru a ne purifica sufletele şi a le pregăti să înflorească şi să rodească în Hristos.

   Prin Prietenia întru Hristos capeţi naşterea divină de a iubi oamenii, dar nu pe toţi la fel...

   Toate lucrurile şi toate stările sublime nu există decât în Iisus Hristos şi-n cei ce-I poartă Prietenia.

   Existenţa omului în lume este o expresie a voinţei lui Dumnezeu de a se împlini sub corola Prieteniei, ca Chip al Său şi ca Asemănare.

   Prietenia este cea care dă măsura Iubirii creştine a omului şi în funcţie de aceasta omul îşi măreşte lumea ortodoxă a iubirii sale.

   Dimensiunea ortodoxă a creştinului în cosmosul rezervat lui de către Atotcreatorul îl aşează şi îl integrează profund numai în consens cu participarea sa la definirea Prieteniei întru Dumnezeu şi semenii Aleşi, care trebuie exprimată în toată plenitudinea ei divină, asumându-se astfel sub toate formele şi treptele religios existenţiale.

   În starea sa existenţială, omul, graţie şi gratitudine Prieteniei urcă în sfera grandoarei ca ceva definit, ca o luptă, ca o cucerire şi o biruinţă continuă, alegându-şi soarta şi hotărându-şi destinul.

   Prietenia experimentează starea lăuntrică a omului în toate exprimările sale: de cuget, de căutare, de înţelegere, de dor, de nelinişte, de suferinţă, de credinţă, de dăruire, de nădejde, de echilibru, de responsabilitate, de recunoştinţă, de bunătate, de dreptate, de fidelitate,  de creaţie, de mulţumire, de slujire, de bucurie, de jertfă.

   Prietenia aşează omul în condiţia sa firească şi supremă ca fiinţă şi persoană spirituală, imanent şi transcendent lucrurilor, naturii, cosmosului, traversând universul armonios în care pulsează dumnezeiasca frumuseţe sublimă.

   Prietenia transpune omul creştin din natura sa creată în supranatura spiritului, consfiinţindu-l ca Prieten al lui Hristos.

   Prietenia creştin-ortodoxă, Prietenia hristică revelează ierarhia cerului, ierarhia oamenilor, ierarhia naturii, ierarhia lucrurilor, esenţa şi sensul lor valoric, care însetează omul de absolut.

   Toate nuanţele şi formele lumii create, în care pulsează germenii zămislirii şi principiile guvernării, toate făpturile de la frunză, copac, iarbă, piatră, floare, apă, aer, lumină, cântec, vieţuitoare, fenomene, îngeri şi om, toate sunt asumate în Dragostea lui Dumnezeu faţă de Creaţie, exprimată atât de frumos prin splendoarea Prieteniei Sale celeste.

   Existenţa şi desfătarea omului în lume, cel care urcă în această treaptă sublimă, pe acest Olimp al harului sfânt este graţie numai Darului lui Dumnezeu, care ne oferă binecuvântarea Prieteniei Sale Sfântă şi Lumina Cuvântului tămăduitor.

   Prietenia hristică este chemarea divină, este alegerea dumnezeiască, este zborul serafic, este ardoare heruvimică, care străbate omul creştin din temelie, și-l preface din adâncurile sale fiinţiale, sensibilizându-i profund viaţa astrală.

   Prietenia divină sălăşluieşte în permanenţele Sale sacre: în enunţurile inteligenţei şi ale spiritului, în toate aspiraţiile sublime, în toate chipurile şi sensurile Frumosului, în întreaga lumină a Harului, în toate existenţele care înmuguresc, înfloresc şi rodesc diafan.

   Omul înfrumuseţat cu aura Prieteniei dumnezeieşti se aşează în rostul lui firesc, se situează în Adevărul adevărat, se aşterne în bucuria credinţei, se contemplă în faldurile Logosului, cumpănit în: a fi şi întrupându-se Iubirii nemuritoare.

   Prietenia creştină înalţă omul de la condiţia sa de afirmare lumească la cea de confirmare cosmică.

   Starea aceasta de afirmare şi confirmare, conferă omului o permanentă prezenţă creatoare, participatoare la armonia cosmică.

   Fiinţând omenirii prin Cerul Prieteniei lui Hristos, omul se poate cunoaşte pe sine şi pe întreaga lume din jurul său, comunicând şi cuminecându-se semenilor săi, afirmând lumea şi lumea confirmându-l, astfel: Lumea Lui Hristos devine lumea sa creştină şi totodată lumea noastră ortodoxă.

   Numai în Prietenie rămâne pururea mireasma Iubirii sfinte.

   Prietenia creştină alege formele, mişcarea, nuanţele, timpul, culorile, spiritul, harul, dând o nouă dimensiune Creaţiei, pe care o regizează ca pe un grandios spectacol, tainic şi surprinzător, divin şi admirabil, impresionând prin splendoarea şi sublimul originalităţii, reproducând o continuă mirare a aparenţelor care devin permanenţe.

   Numai în sufletul Dacoromânului frumos trăieşte lumea ideală a Prieteniei.

   Prietenia este Astrul Adevărului revelat care-ţi poartă sufletul creştin spre tărâmul veşniciei.

   Prietenia este marea poartă spirituală deschisă permanent procesului de cunoaştere, care impresionează şi ne miră în toată fiinţa noastră, provocând intuiţia, ce ne pune în legătură cu lucrurile, cu baza lor concretă, cu viziunea totală a observaţiei, cu starea de senzaţie şi actul complex al spiritului, cu raporturile ce se stabilesc în diferitele forme şi dimensiuni, dând spontaneitate şi integralitate în cadrul unităţii şi unicităţii lucrurilor respective.

   Intuiţia devine astfel, o Scară a harului care urcă cunoaşterea spre realităţile depline şi armonioase ale Prieteniei sacre, unde realul şi inteligibilul nu se contrazic, ci se comunică, descoperind legile divine care stau la baza tuturor lucrurilor, stabilind totodată între subiect şi obiect natura ordonării şi coordonării lor.

   Astfel, Taina Prieteniei sub azurul ei cosmic devine pururea har şi cuminecare.

   Prietenia hristică este cea mai sublimă binecuvântare pe care ne-o oferă Maica lui Dumnezeu.

   În Prietenie se contopesc toată puritatea copilului cu bolta tăriei maturităţii, toată simplitatea Îngerilor cu Cerul desăvârşit al Trinităţii.

   Numai prin puritatea Prieteniei găsim revărsată în inimile noastre, Iubirea dumnezeiescului Hristos.

   În unicitatea concretă a Prieteniei hristice, existenţa sa specifică trece de la singularitate la pluralitate: Omul devine cosmos al iubirii, iar Iubirea cosmos al Prieteniei.

   Căutaţi Iubirea în sufletele voastre şi veţi găsi inimile tuturor Prietenilor dragi.

   Prietenia este harul cel mai de preţ cu care ne pecetluieşte miraculos Sfântul Duh.

   Prietenia este o stare de intensă trăire creştină şi o bunăstare a spiritualităţii ortodoxe în care pulsează întreg şi veşnic Hristos.

    Prin natura sacră a Prieteniei omul creştin devine o persoană creatoare de spirit, geniul de Cultură a Duhului, asumându-şi libertatea ca pe o fiinţă a iubirii. Aşadar, Prietenia este un act sublim al creaţiei, ce naşte un sens permanent nou în care fiinţează sub cupola Adevărului: Libertatea şi Iubirea.

   Prietenia din Adevărul sfânt te face, aşadar, părtaş al unei frumuseţi aproape nedefinite, dar arhibinecuvântate.

   Prietenia este sceptrul Adevărului, care discerne cele două lumi ale existenţei: cea a luminii şi cea a întunericului.

   Sub cupola Prieteniei sufletul vibrează de sfânta armonie cosmică.

   Cu porfira Prieteniei sufletul se îmbracă în har, iar trupul se înmiresmează permanent.

   În inima Prieteniei sufletul se îmbracă cu Lumina dumnezeirii.

   Credinţa în Prietenia sfântă te apropie tot mai mult şi mai repede de Dumnezeu, înfiindu-te.

   Nădejdea este bucuria cea mare a Prieteniei.

   Prin urmare: Credinţa, Nădejdea şi Iubirea sunt chemările Prieteniei mântuitoare ale creştinului ortodox.

   Prietenia este starea de foc a rugăciunii, a meditaţiei, a iubirii, a mărturisirii.

   Prietenia este Sacerdotul credinţei care oficiază Iubirea în altarul Adevărului dumnezeiesc.

   Numai Prietenia adevărată trăieşte comuniunea şi mărturisirea dreptei credinţe.

   Prietenul care trăieşte în tine Îl arată tuturor pe cel mai Mare Prieten al lumii – Iisus Hristos.

   Inima curată deschide poarta sufletului spre a primi frumuseţea prieteniei Îngerilor.

   Prietenia este Suma virtuţiilor creştine care purced din mistica dumnezeiască spre jertfa supremă a Omului.

   Crucea Suferinţei şi a Iubirii este Sânul mesianic al mântuirii care te îmbrăţişează cu braţele hristice ale Prieteniei.

   Prietenia adevărată netejeşte Calea Domnului spre Raiul sfânt al vieţii tale veşnice.

   Prietenia creştin-ortodoxă zideşte Catedrala Iubirii cosmice pe temelia Adevărului  hristic.

   Prietenia creştină este un elogiu divin adus frumuseţii spirituale ortodoxe.

   Prietenia este logodna eternă cu spiritul înveşmântat în har.

   Prietenia este Pomul Vieţii înflorit în sufletele celor aleşi.

   Actul Creaţiei este Bucuria lui Dumnezeu de a-i conferi Omului sfânta Sa Prietenie.

   Prietenia dacă nu e absolută, nu e divină şi deci nu este adevărată.

   Absenţa Prieteniei din lume conduce omenirea sub imperiul erorilor.

   În trăirea creştin-ortodoxă dacoromână Prietenia creşte ca Zorile unei Dimineţi frumoase de Primăvară, în care se oglindesc cerurile Moldovei, Bucovinei, Basarabiei, Ardealului, Banatului, Olteniei, Munteniei şi Dobrogei, cu toate Sfintele lor ctitorii, cu toţi minunaţii săi Eroi, Sfinţi, Martiri, Voievozi, Vlădici, Cărturari, Cuvioşi şi Mărturisitori.

    Prietenia noastră hristică creşte ca Mireasma divină a Zorilor Sfintei Învieri, ca o poezie a Duhului, pură, frumoasă şi dumnezeiască.

    Numai Prietenia sfântă zămisleşte în sufletele pline de lumină, cântarea sacră a Adevărului unde creşte liber şi puternic înalta conştiinţă moral-ortodoxă, ca o flacără verde, celestă, cuceritoare: Omul, aparţinându-şi astfel şi definindu-se ca libertate şi responsabilitate, ca raţiune şi spirit, ca chemare şi alegere, înţelegând frumuseţea Întrupării şi Taina supremă a Învierii, pregătindu-şi viaţa sa plină de creaţie şi de bucurie harică pe Calea mântuirii.

      

   Prietenia este Coloana infinitului sufletesc a conştiinţei creştine.

   În braţele Prieteniei, ne regăsim pe noi înşine înbrăţişându-ne cu cei dragi, ne bucurăm pe noi înşine, bucurându-i pe cei aflaţi în inimile noastre, ne umplem de lumină din frumuseţea cugetării lor, ne trăim pe noi înşine în viaţa celor ce ne-o dăruiesc, ne iubim pe noi înşine în dragostea celor ce sălăşluiesc în sufletele noastre.

   Să nu-ţi doreşti decât Prietenia întru Hristos este o libertate supremă a alegerii celorlalţi Prieteni.

   Aşadar, toţi Prietenii Adevărului – Hristos sunt şi Prietenii mei.

   În sufletul meu plin de ortodoxie răsună toată splendoarea Prieteniei,

   prietenilor dragi din toate locurile pe care le-aţi înmiresmat cu frumuseţea sublimului românesc.

    În aura Prieteniei odrăsleşte nepreţuitul mărgăritar sfânt al Iubirii.

    Trăiţi Iubirea înfrumuseţată de Prietenie!

    Vă mulţumesc cu bucurie şi cu dragoste tuturor!

                         Gheorghe Constantin Nistoroiu