AUREL STATE-DRUMUL CRUCII

     -Amintiri de pe front şi din gulaguri.

     Editura ROST/ Fundaţia SFINŢII ÎNCHISORILOR

                                             

   „Ce-i caracterul omului, ce calităţi îl formează,

   ce este felul de a fi al omului, personalitatea lui

  şi care-i sunt relaţiile cu lumea înconjurătoare?...

   Oare totul să fie numai ceea ce se vede,aude şi simte?

   Asta să fie scopul vieţii? Ar trebui să încep cu ceea ce

   mă defineşte pemine: conştiinţa de a fi ceea ce sunt.”

                    (Prinţul Ciabua Amiredjibi)

   Aurel State este unul dintre Fiii de Aur al minunatelor şi fascinantelor locuri argeşene, încărcate de doine, de legende, de divin.

   Autorul acestei cărţi-mărturisitoare de excepţie s-a născut la Godeni, sat străvechi situat la sud de Cîmpulung Muscel, într-o familie binecuvântată de Dumnezeu, la 29 Aprilie 1921.

   Copilăria a fost desprinsă dintr-un basm, având muscele cu legănare de doină, peste care se aşterneau fâneţurile înmiresmate, alături de grădinile cu pomet prin care străbăteau ritmuri de brâuleţ, înveşmântate în armoniile de Ie musceleancă. Acolo  venea Dumnezeu, ca un gospodar cuminte după ce-şi isprăvise lucrarea, să se bucure de priveliştea unei nunţi ţărăneşti.

   Aurel State, după şcoala primară, își continuă studiile la Şcoala Normală din Câmpulung-una dintre cele mai bune şcoli româneşti ale vremii, prin tradiţia şi prin absolvenţii ei.

   Dotat cu o inteligenţă deosebită şi cu curaj pe măsură, tânărul Aurel în exteriorul său se înfăşoară într-o modestie tainică, ce-şi conştientiza apartenenţa la Elita spirituală a Neamului Dacoromân.

   Conştiinţa sa de o înaltă ţinută morală era vasală straşnicului inchizitor în care se reflecta chipul aurit al călugărului Hildebrand.

   Între 1940-1941 îl întâlnim ca elev al Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti, pentru ca un an mai târziu să-l aflăm în linia întâi al trupelor de elită ostăşeşti ale Batalionului 1 Vânători de Munte, pe frontul de reîntregire a Vetrei geto-daco-strămoşeşti.

   Având credinţa puternică în Împăratul lumii-Biruitorul Iisus Hristos, Aurel State se consideră deopotrivă Ostaş al Domnului şi al Patriei sale, cea cu descendenţă nobilă, demnă şi nemuritoare. Neastâmpărul său de a fi primul în toate, curajul musceleanului, al neatârnării, avântul tineresc în somptuoasa uniformă verde a Vânătorului de Munte, îl azvârle pe Aurel State pe culmile gloriei între cuceritorii inespugnabilei cetăţi a Sevastopolului, sub flamura  Învingătorului.

   Statul român şi cel german îi acordă pentru meritele sale deosebite, fiind rănit de patru ori,  cele trei distincţii sacre ale virtuţiilor ostăşeşti: Virtutea militară, Ordinul Mihai Viteazul şi Crucea de Fier.

   Misiunea menirii şi responsabilităţii sale şi-a împlinit-o desăvârşit:

   De voi pleca în basmul lui <>, vă salut. Sunt fericit!

   Luptă ca voluntar împotriva partizanilor sovietici, aureolat de gloria învingătorului de la Sevastopol, pentru ca apoi să primească umilinţa învinsului tot la Sevastopol unde va cădea prizonier, la 12 Mai 1944 şi va rămâne într-un fel învins până în 1955, aproape 12 ani de lagăr, la: Gorki, Oranki, Simferopol, Vorkuta, Donbas, Stalingrad, Sverdlovsk.

   Am spus într-un fel învins, pentru că soarta sa, a armatei şi a ţării depinde de multe ori de pătura politică nechibzuită,  care se situează mai presus de voia lui Dumnezeu şi a Neamului, aducând dezastrul şi prăbuşirea naţiei pentru mult timp sau foarte multă vreme.

  Pierderea libertăţii exterioare, „graţie” năvălirilor barbare, care au profanat şi pângărit de atâtea ori fiinţa Neamului, aduce totuşi o undă de lumină ce încălzeşte dramatismul sufletului său, prin suferinţa şi mireasma poetului George Fonea, întrupându-se într-o prietenie nepieritoare, harică, ca într-un poem al Frumuseţii mistice.

   Aurel State, rămâne biruitorul Ostaş, care-şi păstrează vocaţia de român, conştiinţa creştină şi onoarea dacului militar, nedezertând de la demnitatea sa ortodoxă. Refuză încorporarea în diviziile roşii, trădătoare, ale ruşinii, rezervându-şi activ lupta pentru diferitele memorii şi greve ale foamei în gulagul încremenitei Siberii.

   Graţie intervenţiei şi insistenţelor cancelarului german Konrad Adenauer, care vizitează Moscova între 9-13 Septembrie 1955, privind repatrierea miilor de prizonieri germani condamnaţi de bolşevici drept criminali de război. obţine amnistia prizonierilor germani iar odată cu ei şi pe cea a prizonierilor români foşti aliaţi.

   În toamna anului 1955, aşadar, sunt eliberaţi şi militarii români. Între colegii lui Aurel State, unii împliniseră 13 ani de gulag. Aşteptau trecerea Prutului ca pe Botezul din Iordan, ca pe o eliberare spre Înviere, numai că în dosul gării la Ungheni aşteptau fremătând de ură dubele-vagon ale Secăturităţii proletariatului roşu unit...

   Dosarul lui Aurel State era deja pregătit să-l primească sub aripile sale, învinuit de conştiinţă verde, activitate subversivă împotriva Uniunii Sovietice, împotriva ordinii sociale din România şi cea de criminal de război. Cât timp se mai sudează prin sanatoriile de la Brebu şi Moroieni, câtă vreme pregăteşte şi obţine admiterea la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, secţia germană unde se clasează pe primul loc, Secăturitatea insită pentru colaborare...

   Aurel State rămâne verde, vertical şi falnic ca un Brad de munte.

   La începutul semestrului II, pe 12 Februarie 1958 este arestat, din preventoriul studenţesc TBC unde se recupera după fiorosul Gulag.

   Ancheta diabolică a Secăturităţii îl soma să aducă probe împotriva complotiştilor inventaţi de ea.

   Cântărind că trupul său atât de fisurat nu va rezista îndelung torturilor satanice şi îşi va periclita prietenii săi dragi se decide pentru sinucidere. Bunul Dumnezeu însă îl împiedică trimiţându-i o aripă de Înger de care să-şi agaţe firul vieţii sale deja frânt, dar neîndoit.

   De pe acoperişul închisorii Uranus de unde a sărit, culege după cădere 120 de fracturi, chinuri şi îndurări, 18 ani condamnare, foamete, mizerie, torturi, denigrări plus alţi 7 ani de degradare civică.

   Aurel State nu îşi împlinise însă vocaţiile de martir şi pe cea de scriitor-mărturisitor. Iese din închisoare odată cu ultima eliberare din ’64, absolvă Facultatea de limbă şi literatură germană ajungând profesor în capitală până la ieşirea la pensie în 1976. Supravegheat permanent de samavolnica Secăturitate, reuşeşte să scrie cartea vieţii sale, ca o cinstire de jertfă adusă Mântuitorului Hristos şi Neamului dacoromân, Drumul Crucii, pentru care a fost permanent urmărit, deseori anchetat şi în cele din urmă ucis, dar nu învins.

   Drumul Crucii este o Icoană binecuvântată de Dumnezeu în care se răsfrânge chipul filocalic al bravului erou-martir Aurelian State.

   Lucrarea sa autobiografică a susţinut un strălucitor examen de conştiinţă morală în care se întrepătrund caracterul ales al dreptei credinţe cu alternanţa spiritului de sacrificiu, de dăruire, de mărturisire, întrevăzând sensul vocaţiei lui ortodoxe finalizat ca împlinire a misiunii sale mesiano-hristică a dacului nemuritor.

   Aureola acestei măreţe şi fastuoase lucrări are la bază întreaga sa viaţă desprinsă din Candelele Neamului, din Cazania Tradiţiei, prinsă în veşmântul de har durabil doar marilor eroi, care-şi răscumpără tinereţea prin nobila suferinţă şi jertfa cea sfântă.

   Cele două părţi care alcătuiesc DRUMUL CRUCII, sunt de fapt Mărturisirile de credinţă şi de iubire ale unei înalte conştiinţe de Dacoromân Ales în Calea sa spre Iluminare, ultimul urcuş divin.

   Atât Autorul cât şi Cartea şi-au avut împreună propria lor viaţă, propria lor nădejde, propria lor prigoană, propria lor suferinţă, propria lor mărturisire, propria lor aură divină, nemuritoare.

   Partea I-a se răsfrânge în cele 10 capitole în care se preling concentric însuşirile fundamentale caracteristice fiecărui trăitor creştin în destinul său ascensional, predestinat spre eroism şi martiriu: caracterul, educaţia, tradiţia, soarta, curajul, revelarea, harul, misiunea, responsabilitatea, vocaţia, crucea, învierea, înălţarea, desăvârşirea.

   Gândurile ostaşilor se aşterneau troienite peste tinereţea lor cutezătoare, ca o ploaie de vară, stârnită repede din senin, vijelioasă şi de scurtă durată, înfierbântând trupurile şi limpezind sufletele ca nişte frumoase coline de brazi tainici ai eroilor, ce scânteiază sub binecuvântarea astrului prin mireasma jertfelor sfinte.

   „În rama cerească a primăverii pătrundeau, înghiontind inima, zburătăcind gândurile, exploziile îndepărtate ale războiului.

Apăsarea creştea ca un mers de huidumă, crăpând liniştea cu miresme. Peste feţele tinerilor trecu pentru câteva clipe, ca o umbră, încordarea, ca să facă apoi pe întrecute haz de necaz Pândeam vuietul îndepărtat şi de pe aria vieţii mele grăbeau spre margini, ca într-un orizont fizic în clipe de primejdii, imagini cu oameni şi locuri îndepărtate. În centrul gol al fiinţei se pregătea, ca într-un ring de turnir, să păşească ceva nemaivăzut, schiţându-se ca întâlnirea unui fantastic cuplu de adversari. Moartea, namilă fără chip, călca apăsat de pârâiau încheieturile existenţei ca vreascurile în pădure. ” (Aurel State, op. cit., p. 40)

   În capitolul 10, intitulat: Asediul cetăţii fără turnuri, eroul nostru relatează aspectele vieţii din lagărul Mănăstârca, cu foamea care da târcoale pâlpâirilor vieţii, precum corbul ce se anunţă în căutarea prăzii, cu oamenii care plângeau fiindcă îşi uitaseră numele şi adresa celor dragi, cu gerul care-l încremenea până şi pe diavol, cu stivele de morţi, înşiraţi ca lemnele de pe lângă zidurile marilor mănăstiri (5000 de italieni doar în câteva zile... şi 13 000 de români pe durata pedepsei), cu pregătirile Irozilor pentru alcătuirea Diviziilor roşii, cu greva deţinuţilor politici şi cu mitingul pregătit pentru asupritori: 

   „-Miting în curtea mănăstirii... Mesajul de eliberare... sarcină patriotică... moment istoric. Tăcerea ostilă a masei i-a aţâţat, deşi unii ofiţeri superiori se învârtiseră în zilele de pregătire în jurul Anei Pauker, capul de afiş al manifestaţiei, cu ploconeli de fanţi şi cu <<înaltă doamnă!>>. Au trecut la atac. Din nou rechizitorii ale trecutului, unele în cunoştinţă de cauză; vivisecţii sociale făcute de cunoscători, ofiţeri prizonieri care au făcut agitaţie în lagărele de trupe. O asemenea abordare are sens când e făcută între noi, fără regie străină. A vorbit apoi ea, dezlănţuită. Ne-a făcut trădători. Ne-a ameninţat că vom putrezi în Siberia. S-a ridicat un căpitan: <

   „Ajunge, bandit fascist!”, l-a întrerupt urlând un colonel sovietic. (ibid., p. 211)

   Căpitanul Tudor Popescu din Târgovişte a fost ridicat şi nu s-a mai auzit nimic despre el...

   Alte 11 capitole înmănunchează partea a II-a. Să zăbovim puţin asupra capitolului 3, numit Sonnenschein-lumina soarelui.

   Nădejdiile grăbite de repatriere ale ostaşilor sunt din nou spulberate, graţie transportului polar care-i asvârle în imperiul glaciar.

   Două evenimente i-au stârnit atenţia eroului Aurel State, unul plin de amărăciune: tineri germani ciungi de braţul drept, din grupul celor o mie, mutilaţi chipurile pentru un vaccin alterat, într-un lagăr sovietic din Polonia, iar celălalt încărcat de admiraţie prin chipul angelic de la vizita medicală. În anticamera morţii, raţiunea aştepta împăcată orice deznodământ, dar sentimentul care mustea în lăstarul verde al vieţii se încăpăţâna să mai absoarbe mireasma florii tinereşti de cireş. Conştient de dublul sacrificiu, fără nici o împlinire, al său şi al angelicei doctoriţe, tânărul şi frumosul ofiţer, vânătorul de munte, argeşean, sugrumă sentimentul înainte de înmugurire, călcând apăsat peste ispită ca un prea încercat monah ascet: „ Ceata de doctori germani înconjura, deferent, ca într-un protocol, un chip tânăr de fată, pe care o aprobau şoptind, înclinându-se... Discreta politeţe cu care frumoasa suverană activa şi răspundea preţuirii colegiului medical acorda insuliţei albe pe lângă care trecea impudica defilare a atâtor bărbaţi, un aer neverosimil de spectacol având drept protagonistă o şcolăriţă.

   Ajuns la câţiva paşi de locul unde fiecare suporta, fără apărare, privirile scrutătoare ale specialiştilor, mă tulbură privirea lui Sonneschein, ridicată întâmplător din listele de pe masă. Tresărise şi întârziase, luminată ca de o recunoştere, privindu-mă. Încercai grăbit să găsesc în trecut, ca într-un vraf de imagini, justificarea privirii care se ridica, după fiecare însemnare asupra celor ce se perindau, învăluindu-mă fără ascunziş. Mă asemuia cuiva apropiat, hotîrâi în timp ce ea, fără a mă pierde din ochi, şoptea ceva doctoriţei argintii,... poate povestea reîntâlnirii... sau a asemănării... În adânc se mişca o undă ca un început de primăvară, dar eu mă împotriveam crunt de teamă că, topindu-se gheaţa se va surpa totul. Primăvara reînvie ierburile, copacii, gâzele, dar oamenilor fără libertate le întinde doar cununi de spini... Sonnenschein, lipită de colţul de umbră al vestibului, aştepta cu încordare să fie descoperită... Cine ştie cum suntem făcuţi? Poate că o vorbă opreşte proaspăta încolţire! Îşi făcuse un joc din a mă descoase despre dragoste: cum arăta... ce se întâmpla...

   -Sunt de gardă. Vă aştept astă-seară în cabinetul spitalului. Ştiam cum se poate sfârşi o poveste de lagăr: mutare disciplinară sau proces... Trecând cu duşmănie peste arşiţele din mine, regîndii totul. Trupului nostru, care nu poate să zboare, nu se cade să i se sacrifice totul... Dar cei ce în mijlocul vieţii ignoră darurile acestui <> pentru asceză, pentru biruinţa albă, mai greu de obţinut decât în faţa morţii?

   Sonnenschein rămăsese Sonnenschein, făcând pentru mine tot ce se putea în lumea de lagăr... Sosi Crăciunul... A doua zi, pe poteca ce venea de la sala de mese, mă prinse din urmă Sonnenschein. Proaspătă şi luminoasă ca zăpada ce cădea molcom.

  -Plecaţi în câteva zile... Nu ştiu unde! Haideţi! Cel puţin acum-şi se ridicase spre ochii mei.

  -Ce putem pune într-un ceas, fără libertate?...

   A doua zi, înainte de prânz, echipaţi cu haine bune...

   Din fereastra de la etaj a spitalului, de unde îmi făcea cu mâna, flutura ca un zbor alb Sonnenschein...”

  ”(ibid., p. 344-347)

   Chipului frumos de icoană al angelicei doctoriţe nemţoaice Sonnenschein, eroul nostru argeşean, Aurel State, i-a închinat o rugă de foc, un poem filocalic, nemuritor, nicidecum o iubire efemeră.

  Privilegiat de natura curajului său înnăscut, de crucea sa călăuzitoare spre biruinţă, autorul ne răsplăteşte pentru Everestul său urcuş divin cu fineţea sa serafică interpretativă, aşternută ca un corolar de virtuţi, ca un îndreptar aproape infailibil al vieţii sale pilduitoare printr-o permanentă jertfă a raportului său existenţial cu taina mântuirii.

   Extensiunea conceptului de viaţă creştină ancorat în profunzimile tradiţiei protodace şi protocreştine îi conferă investigaţiile unei conştiinţe de vârf a demnităţii ostaşului român, sondând insondabilele adâncimi sufleteşti ale Străbunilor Aleşi, în dubla sa misiune-trăire ca înrolare-asumare: pentru Hristos şi pentru Neam.

   În Aurel State se reazemă Adevărul, se înrădăcinează Libertatea şi se înalţă Iubirea, manifestându-şi astfel Dorul după Dumnezeu şi după Patria sa dragă,dăruită de Atotcreatorul Tatăl ceresc.

   Aurel State demonstrează prin întreaga sa viaţă mărturisitoare că suferinţa, crezul şi dragostea nu ţin de un rang anume, ci  de boieria românului, de boieria demnităţii spirituale în care conştientizezi misiunea jertfei, ca vocaţie a eroului, a martirului, a sfântului, a mărturisitorului creştin ortodox.

   Pildele trăirii şi sângele vărsat constituie temelia veşniciei vieţii biruitoare-fermentul moral al identităţii noastre naţionaliste hărăzite dintru început de Atotcreatorul, care prin Atotştiinţa sa vede finalitatea circumscrisă fiecăruia: om, familie, popor, naţie, neam.

   În fiecare erou, martir, sfânt sunt trăsături comune pământului şi cerului Patriei Moşilor şi Strămoşilor noştri, care prin spiritul şi jertfa lor divină selectează şi potenţează în fiecare generaţie Aleşii Elitei Aristocrate ai comunităţii prezente, ai poporului drept măritor creştin.

   Prin mistica intransigenţei sale morale, prin atitudinea temerară de rezistenţă, prin consecvenţa demnităţii sale Aurelian State, rămâne pentru noi, cum inspirat a grăit boierul, colegul şi prietenul său de suferinţă şi de izbândă, Radu Mărculescu, Sfântul mărturisitor al pătimirilor noastre!

   Slăvit să fie Dumnezeu, Fecioara Maria şi Neamul nostru

   dacoromân prin Eroii, Mărturisitorii şi Martirii Lor!

   Dacoromânia-Brusturi-Neamţ                      19. 06. 2015