MARTIRI ŞI MĂRTURISITORI AI SFÂNTULUI
NUME DUMITRU-DEMETRUS
„As-noapte Iisus mi-a intrat în
celulă.
O. ce trist, ce înalt era Christ!
Luna a intrat după El în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.”
(Radu Demetrescu-Gyr)
Cuvântul
purtător de viaţă al numelui sfânt Dumitru
/ Dimitrie îşi află rădăcina în termenii protodaci: Demeter-Demetrius-Demetrios-Dimomitir-Daghimitir semnificând aşadar:
pământul-roditor,
rodul-pământului, pământul-mamă, mama-poporului, spicul grâului, cel harnic, darul
Soarelui, roadele toamnei, belşugul toamnai, etc.
Bunul
Dumnezeu-Atotcreatorul şi-a pus Creaţia
Sa sub oblăduirea, îndrumarea şi înrâurirea a două mari Călăuze-Înaintemergătoare
precreştine- protodaco-zamolxiene: Sân
George şi Sân Medru, Metru-Mitru, cel care binecuvintează viaţa prin mirifica
Primăvară şi cel care o psalmodiază întru roadele sale bogate sub porfira
Toamnei regale.
Ciclul spiritual al celor doi
călăuzitori-purtători de viaţă, protodaci ai Pământului şi ai Cerului,
descendenţi ai nobleţei Cavalerului Trach, prin harul lui Iisus Hristos: Sân
George şi Sân Medru aduc re-naşterea în fiinţa Creaţiei şi rodul binecuvântat prin sacralitatea înţelepciunii
omului ales.
Întruparea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos preia moştenirea genetică şi spirituală a Naţiunii-Mamă a Neamului primordial pelasgo-traco-scito-geto-dac, prin
Moştenitoarea regală a acestui pământ binecuvântat Fecioara Maria, consfiinţind
totodată tradiţia şi spiritualitatea protodacă, prin aura hristico-creştină.
Icoana
Pământului-Mumă redă atributele şi caracteristicile Maicii Bătrâne, care
ulterior se interferează cu legendele referitoare la Maica Domnului, riturile
temeiului arhaic, invocând astfel sacralitatea Pământului, fiinţa sa
cosmogonică şi sensul său cosmic împlinit şi desăvârşit în Omul creştin ortodox.
Poate că toate seminţiile pământului îl
respectă într-o măsură mai mare sau mai mică, dar pentru marele Neam dacoromân,
Pămânul se bucură de un cult aproape egal cu cel al Cerului.
Din ţărâna lui sfinţită cu sângele
martirilor, cu suferinţa eroilor, cu demnitatea credincioşilor, cu nădejdea
nestrămutată a cuvioşilor, cu mărturia mărturisitorilor întru adevăr, cu dragostea
atât de dăruită a iubitorilor de Hristos se ţese porfira Cerului pe care sunt
brodaţi permanent Aleşii: Eroii, Mărturisitorii, Cuvioşii, Mucenicii, Drepţii
şi Sfinţii lui Dumnezeu întru nemurirea lor serafică.
Dacii nemuritori ai Mişcării Ortodoxe
Naţionalist-Creştine purtau la gât alături de Sfânta Cruce, un săculeţ din
piele în care era amestecată ţărâna martirică cu sângele ei sfânt de-a lungul
vremurilor din mai multe zone ale ţării noastre. De fapt se poate spune cu
certitudine că pământul Daciei Mari s-a cuminecat permanent şi integral cu
sângele scump al Fiilor ei din faşe şi până la Judecata de Apoi.
Nimeni de pe pământ n-a iubit mai mult
Pământul-Moşie al Neamului dăruit de Bunul Dumnezeu, atât de binecuvântat şi atât
de râvnit de toţi, din care au odrăslit atâţia Fii ai Cerului divin!
Aceasta este dovada supremă a iubirii noastre
de Glie, că Noi, Dacoromânii nu ne-am
dorit niciodată pământul altora.
Aşadar, prin întruparea Cerului în sânul
Pământului-Mamă se naşte pentru Om dimensiunea spiritual-hristică a mântuirii
sale.
Întreaga spiritualitate dacoromână a
înmugurit, a înflorit şi a rodit milenar sub cupola religiosului precreştin şi
creştin.
Din sânul religiei s-au întrupat metafizica
şi cultura protodacă, din care-şi trage seva spirituală întreaga omenire.
Pentru
dacoromânii-creştini, timpul nu este trecere, ci curgere, izvor spre veşnicie,
iar Pământul ca Moşie a Neamului este o fiinţialitate sacră logodită cu Cerul.
Pământul străbun este pentru Noi Dacoromânii
la fel de scump şi de drag ca Cerul Strămoşilor.
Dacoromânul ortodox fiind astfel purtător de
pământ cum este purtător de cer, purtător de natură cum este purtător de
poezie, purtător de ţărână cum este purtător de aură, purtător de frumos cum
este purtător de cântec, purtător de lumină cum este purtător de rugă, purtător
de adevăr cum este purtător de jertfă, purtător de folclor cum este purtător de
credinţă, purtător de suferinţă cum este purtător de iubire, purtător de sânge
cum este purtător de soare, purtător de icoană cum este purtător de pâine,
purtător de Dumnezeu cum este purtător de Neam.
El proiectează în afara timpului veşnicia
numelui, iar în afara realităţii nemurirea Neamului.
Rădăcina numelui prin harul însuşirii sale
stimulează şi semnifică: chemarea, alegerea, gândirea, simţirea, menirea,
creaţia, împlinirea, desăvârşirea purtătorului în raportul său cu ordinea
Creaţiei, cu spiritualitatea Neamului şi voinţa Atotcreatorului.
Forţa devenirii sale, a purtătorului de nume
asumată în tragismul şi iubirea fiinţială, concretizează genialitatea,
autoritatea creaţiei şi a eroismului său spiritual în relaţia sa cu Dumnezeu şi
cu generaţiile neîntrerupte, triumfătoare ale Neamului.
Gradul de suferinţă şi nobleţea sufletească
al credinţei strămoşeşti a mărturisitorului înnobilează cultura împodobind
chipul, aura Neamului în Icoana renaşterii sale spiritual-divine.
Sfinţenia şi autoritatea morală a eroilor,
mucenicilor şi mărturisitorilor Neamului nostru dacoromân este consacrată de
fascinaţia lor vie, nemuritoare, care împărtăşesc generaţiile din potirul lor
mistic, înnoitor şi mântuitor.
Cinstirea lor conferită de Bunul Dumnezeu
implică impulsul tainic al veneraţiei noastre de a îngenunchia în adâncul
sufletului lăudându-i, slăvindu-i, mulţumindu-le şi bucurându-ne totodată, prin
duhul transfigurării lor în Fii ai lui Hristos-Mântuitorul lumii.
*
* *
Dumitru Stăniloae-preot,
profesor-Teologul Cetăţii Ortodoxe, s-a născut
în Vlădenii Ţării Bârsei la 16 Noiembrie 1903, sub aura zilei Sfântului Apostol
şi Evanghelist Matei.
După ce absolvă cursurile strălucitului
Colegiu „Andrei Şaguna”, primeşte o bursă pentru Universitatea din Cernăuţi,
dar nesatisfăcându-l se întoarce la Universitatea Bucureşti, urmând cursurile
Facultăţii de Litere. În 1928 îşi
susţine la Cernăuţi Teza de Doctorat cu Titlul: Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile
lui cu Ţările Româneşti.
Mitropolia Sibiului îi oferă o bursă pentru
studiul Dogmaticii şi Bizantinologiei. Studiază la Munchen, Berlin, Paris,
Constantinopol. Este hirotonit preot la 25 Septembrie 1932, numit director al
ziarului Telegraful Român în 1934,
iar doi ani mai târziu ajunge rectorul Academiei
Teologice din Sibiu, până în 1946 când este obligat de noua dezordine ateo-comunistă să demisioneze din funcţia de rector.
Mai rămâne un an ca profesor, apoi se transferă la Facultatea de Teologie a
Universităţii Bucureşti.
În 1959 este arestat şi închis la Jilava şi
Aiud. În 1963 este eliberat de ziua lui Mihail Eminescu şi reintegrat în
învăţământul universitar. Conferenţiază la Freiburg, Heidelberg, Oxford.
În 1971, face parte din delegaţia Bisericii
Ortodoxe Române care a mers la Vatican.
* Opera sa întru marile capodopere ale
spiritualităţii ortodoxe:
-
Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie
Palama.
-
Ortodoxie şi Românism.
-
Ortodoxie şi Naţionalism.
-
Naţiune şi Creştinism.
-
Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de
Creştinism şi Ortodoxie.
-
Tratatul de Teologie Dogmatică
Ortodoxă în 3 vol.
-
Ortodox Dogmatik, apărută în 2 vol. la
Londra.
-
Dieu est Amour, apărută la Geneva.
-
Tehnology and the Churck, apărută la
New York.
-
Rugăciune, libertate, sfinţenie,
apărută la Atena.
-
Prier de Jesus et experience de Saint
Exprit, apare la Paris.
-
Le genie de l’orthodoxie, tot la Paris.
-
Spiritualitate Ortodoxă şi Teologie
Morală, 2 vol.
-
Spiritualitatea şi comuniunea în
liturghia ortodoxă.
-
Chipul nemuritor al lui Dumnezeu.
-
Sf. Atanasie cel Mare, 2 vol. , în
traducere.
-
Studii de Teologie dogmatică ortodoxă
(„Hristologia Sf. Maxim Mărturisitorul”, „Omul şi Dumnezeu”, „Sfântul Simeon
Noul Teolog”, Imnele iubirii dumnezeieşti, „Sf. Chiril al Alexandriei,
Scrieri).
-
Ciclul Filocalia în 12 volume.
-
Numeroase
studii şi articole publicate în revistele de specialitate.
* Distincţii, premii şi merite
deosebite:
·
Doctor Honoris Causa al Universităţii
din Tesalonic.
·
Doctor Honoris Causa al Institutului
Ortodox Saint Serge-Paris.
·
Doctor Honoris Causa al Facultăţii de
Teologie-Belgrad.
·
Doctor Honoris Causa al Facultăţii de
Teologie-Atena.
·
Doctor Honoris Causa al Facultăţii de
Teologie-Bucureşti.
*
„Dr. Leopold Lucas”al Facultăţii de
Teologie-Tubigen.
* „Crucea Sf. Augustin de Canterbury.
·
Membru titular al Academiei Române.
+ Cetăţean al Cerului cu drepturi veşnice-4
Oct.1993.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae,
manifestându-şi libertatea creatoare genială şi slujirea duhovnicească pilduitoare
în sânul Neamului Dacoromân al Bisericii lui Hristos şi-a asumat deplin moştenirea
strămoşească spirituală în calitatea naţională a Neamului, integrându-se ca
model ceresc al Ortodoxiei.
*
* *
Dumitru Bălaşa-preot, supranumit „Patriarhul
de Drăgăşani”.
Ilustrul teolog, preot, istoric-dacolog, poet, prozator, dramaturg,
gazetar, publicist, editor şi cărturar s-a născut în vatra ortodoxă, care la
rândul ei coboară din vatra milenară a viticultorilor traco-geto-daci, a unor
ţărani imperiali vâlceni, în satul Dealu Mare-Guşoeni la 1 August 1911. Parcurge
Şcoala primară din satul Spârleni, comuna Guşoeni, după care Seminarul Teologic
„Sântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, ca bursier al celor 8 ani de studiu. Fiind
un pasionat îndârjit al cititului ales, ajunge în clasa a VII-a bibliotecarul
Seminarului Teologic, publicând în periodicele locale, articole şi poezii. În
ultimul an de Seminar fondează revista „Foi literare,, . Debutul în poezie l-a
bucurat nespus, dar l-a adus şi în contact cu Siguranţa lui Carol al II-lea. În
1934 este hirotonit preot pentru Parohia Băleasa-Romanaţi, iar din 1939
slujeşte în capitala Băniei-Craiova la diferite biserici. A doua arestare are
loc în gara Balş tot din ordinul lui Carol-Lupescu în 1938, când i se oferise o
bursă de studii la Atena.
Mobilizat pe frontul de Răsărit între 1941-1944, se distinge cu Ordinele
militare: Steaua României cu spade şi
Virtutea Militară în grad de Cavaler. După
Evenimentele revoluţionare din Decembrie 1989 preotul-veteran este avansat în
gradul de Colonel.
La 16 Septembrie 1959 are loc a treia
arestare pentru 5 ani de zile. Cunoaşte infernul „Fenomenului Piteşti”, apoi şirul
marilor Academii spirituale, începând
cu Colonia Salcia din Balta Brăilei, este eliberat la 31 Iulie 1964.
Dincolo de slujirea sa exemplară, dincolo de iubirea de Moşie a Neamului
Dacoromân, dincolo de suferinţa şi jertfa adusă pe Altarul creştin-ortodox,
dincolo de laborioasa cercetare istorică a Fenomenului protodac, Părintele
Dumitru Bălaşa a lăsat generaţiilor viitoare un Tezaur grandios al operelor
sale nemuritoare, astfel:
-
Date noi
despre familia lui Alexandru al III-lea Voievod, 1569-1576;
-
Schitul
Iezerul Vâlcii;
-
Luptele
de la Lânărie;
-
Istoricul
Mănăstirii Sadova;
-
Sfânta
Mănăstire Tismana;
-
Dionisie
Eclesiarhul. Hronograf (1764-1815);
-
De la
Zalmoxis la Iisus Hristos;
-
Suteşti-repere
istorice;
-
Crinii
ţărânii. Un manuscris original din anul 1763, o perlă autentică al limbii
române;
-
Basmul
romanizării. Dacii întemeietorii Romei;
-
Codicele
de la Suteşti-Vâlcea;
-
Roma
Veche, cronică ortodoxă daco-romană;
-
Marele
atentat al Apusului papal împotriva independenţei Daco-Românilor;
-
Dacii
de-a lundul mileniilor;
-
Ţara
Soarelui sau Istoria Dacoromâniei;
-
Monografia
oraşului Drăgăşani.
·
Alături
de aceste volume de referinţă a publicat zeci de studii privitoare la Istoria
Bisericii şi a culturii româneşti.
·
Fondator
al Fundaţiei Culturale „Dokiana”-Suteşti.
·
Membru
fondator al Fundaţiei Culturale „Sfântul Antim Ivireanu” – Râmnicu Vâlcea.
* Pentru meritele deosebite în
domeniul spiritual-religios, ştiinţific şi cultural Păintele-Patriarh de Drăgăşani, Dumitru Bălaşa a
fost ales membru al multor societăţi şi asociaţii:
·
Societatea
Scriitorilor Olteni;
·
Asociaţia
Slaviştilor din România;
·
Societatea
de Studii Istorice din România;
·
Societatea
Prietenii Muzeului Nicolae Bălcescu-Vâlcea;
·
Societatea
Culturală „Luceafărul din Floreşti”-Gorj;
·
Fundaţia
„Academia Dacoromână”-Bucureşti.
+
La 22 decembrie 2002, Cerul i-a decernat Premiul Iubirii Divine.
*
* *
Dimitrie Balaur-preot, născut la Rezeni în anul 1903, în
judeţul Lăpuşna din Basarabia. Face studii strălucite în cadrul Seminarului
Teologic din Chişinău, pe care le desăvârşeşte la Facultatea de Teologie din
Bucureşti prin magna cum laude,
absolvind apoi şi Facultatea de Geografie.
Revenit pe plaiurile natale este numit la
Eparhia Hotinului consilier cultural, iar în noaptea de Înviere a anului 1937
este hirotonit preot.
Ultimatumul dat de U.R.S.S. României să se
rupă de fiica ei Basarabia, din 26 Iunie 1940, l-a trimis pe părintele Dimitrie
şi familia sa alături de sute de mii de români în refugiu la Iaşi, la Bucureşti
sau oriunde.
Destinul său de deportat, de prigonit, de
persecutat, l-a purtat când spre Vechiul Regat când spre Basarabia-Mumă.
Securitatea atee l-a smuls însă din sânul parohiei sale din Bucureşti la 4
Aprilie 1959, condamnându-l pentru activitate
contra primului stat socialist din lume şi pentru activitate contra orânduirii de stat, la 27 de ani muncă silnică.
A supravieţuit cruntelor regimuri torţionare
de la Jilava, Gherla şi Periprava, fiind eliberat în 1964.
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi-a reluat
activitatea de slujitor al lui Hristos în Bucureşti, considerând că toată
suferinţa sa trebuie de fapt să întregească darul iubirii sale pentru Dumnezeu,
pentru Neam şi pentru Ţară.
*
* *
Dumitru
Dosoftei Florea-arhimandrit şi stareţ al Mănăstirilor Cozia şi Ostrov din
judeţul Vâlcea s-a născut la 4 Decembrie 1910 în comuna Giuleşti de Vâlcea.
Chemarea sa către slujirea lui Dumnezeu şi a Neamului a fost transmisă prin
părinţii săi drept măritori creştini cu multă evlavie, omenie şi demnitate
ortodoxă. A crescut şi s-a format în această ascendenţă a continuităţii
spirituale a Moşilor şi Strămoşilor Neamului Dac princiar şi voievodal,
desăvârşindu-se în misiunea mistică şi vocaţia pedagogiei creştine. Aflat
permanent în slujirea Neamului şi a lui Dumnezeu, Tribunalul Militar Bucureşti,
l-a condamnat în anul 1958, la 9 ani de închisoare, pentru tăinuirea de persoane, din care a executat 6 până la Decretul cel
mare din 1964.
Alături de rugăciunile de iertare pentru
călăii Neamului său şi cele de mulţumire lui Dumnezeu pentru martirajul său,
şi-a continuat binecuvântările primite în lucrarea sa spre mântuirea personală
şi cea întru Neam.
*
* *
Dumitru Şerban-preot, s-a născut în localitatea Români-Neamţ la data de 1 Iunie 1908.
După încununarea studiilor cu merite deosebite la care a adăugat frumoasele
însuşiri şi deprinderi moral-creştine genetice şi educative ajunge
preot-slujitor al lui Hristos pentru parohiile Crucea-Neamţ, Cristeşti-Buda (Tîrgu Frumos), Oşlobeni, Agapia şi Hoiseşti-Neamţ.
Întreaga sa misiune şi vocaţie a fost
aleasă, a fost pilduitoare şi îndrumătoare pentru generaţia sa, pentru urmaşi,
în spiritul marilor Voievozi şi Vlădici ai frumoasei şi distisei Ţări a
Moldovei celei Mari.
Având atitudine
duşmănoasă faţă de regimul democrat-popular, vigilenta Securitate l-a
arestat în anul 1962, fiind condamnat prin Tribunalul raionului Târgu Neamţ la
3 ani de închisoare. Deşi perioada de închisoare a fost relativ scurtă, regimul
torţionar a fost lung şi neîndurător, abătut atât asupra sa cât şi asupra
familiei în perioada detenţiei şi după.
Curajul, tenacitatea, credinţa, nădejdea,
dar mai ales jertfa dăruirii l-a dăltuit în biruitor asupra răului încetăţenit
prin drepturi democratice.
Părintele Dumitru a rămas în memoria posterităţii ca model de slujire şi de
jertfă pentru Neam şi Dumnezeu.
*
* *
Dumitru
M. Şerban-preot, s-a născut în Poiana de Sus, judeţul Dâmboviţa la 11 Iunie
1907. Absolvă şcoala primară în satul natal, cursurile Seminarului Central şi
ale Seminarului „Patriarhul Miron” din Câmpulung Muscel şi pe cele superioare
ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Este înzestrat cu darul scrisului,
publicând în „Satul”, „Tinerimea creştină”, sub pseudonim. În anul 1936 este
hirotonit diacon şi apoi preot pentru slujirea ortodoxă în cadrul Mănăstirii
Surpatele din judeţul Vâlcea, până în 1940 şi de aici transferat la biserica
parohiei Domniţa Bălaşa (Zidurile) din comuna Crovu, azi Odobeşti al cărei
ctitor a fost.
Misiunea şi atitudinea sa propăvăduitoare şi
unificatoare s-a aşezat ca o piatră de temelie a demnităţii Neamului şi ca un
stâlp de nădejde al slujirii mesianice.
După prima încercare de arestare în 1948,
eşuată, este rearestat în 16 Decembrie 1958, şi închis în beciurile Securităţii
din Calea Rahovei. Graţie regimului
de tortură aplicat cu mare risipă a fost omorât după 3 luni de schingiuri
bestiale şi aruncat în groapa comună a cimitirului Bisericii comunei Jilava.
După 1965 moaştele părintelui Dumitru
se odihnesc binecuvântate în pământul Bisericii ctitoriei sale.
*
*
*
Dumitru
Iliescu-Palanca-preot, s-a născut în satul Palanca al comunei Nemoiu din
judeţul Vâlcea, la 26 Octombrie 1903. Absolvă şcoala primară în comuna natală,
apoi Gimnaziul „Brătianu” din Drăgăşani. Începe cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” la Râmnicu-Vâlcea, le
continuă la Roman, după care revine la Vâlcea. Este hirotonit preot pe seama
parohiei Olteniţa-Ilfov la 23 Decembrie 1928, parohie unde a ridicat o nouă
Biserică, un cămin cultural cu bibliotecă şi sală de festivităţi unde organiza
şezători populare, dispensar, s-a ocupat pentru elecrificarea comunei, fiind cu
adevărat Păstorul comunității.
Părintele
Dumitru-Palanca a fost un zelos slujitor al Domnului şi al comunităţii
sale, prin predică, liturghie şi condei. A publicat articole, broşuri, nuvele,
poezii, schiţe, traduceri, fondând şi două reviste de referinţă: „Păstorul
Ortodox” şi „Păstorul Creştin Ortodox”. Între 1932-1936 urmează cursurile
Facultăţii de Teologie din Chişinău pe care o absolvă cu prodigioasa distincţie
Magna cum laude. Un an mai târziu
termină şi cursurile Seminarului Pedagogic din Iaşi.
Împreuna sa slujire de profesor şi preot, la
catedră sau la altar a fost de o înaltă conştiinţă şi demnitate, de o mare
responsabilitate şi onoare, de o profundă credinţă şi o inegalabilă dăruire
ortodoxă.
Este arestat prima oară sub guvernarea
Antonescu, la 27 Decembrie 1942 şi reţinut în lagărul de preoţi de la
mănăstirea Tismana. Următoarea arestare are loc în 1948 cu o condamnare la 20
de ani muncă silnică pentru învinuirea de uneltire
contra ordinii sociale.
Parcurge şirul lung al calvarului
penitenciaro-comunist la: Văcăreşti, Jilava, Baia Sprie, Nistru, Aiud, Lugoj,
Gherla, Ostrov, Salcia.
Între pauzele anchetelor, torturii şi
terorii părintele şi-a continuat slujirea lui Dumnezeu alături de marea sa
suferinţă, înălţându-se la ceruri prin jertfa supremă de la Colonia Salcia, la
17 Martie 1963.
*
* *
Tuturor purtătorilor sfântului nume Dumitru
/Dimitrie întru mulți ani Luminoși !
Bibliografie:
-Romulus Vulcănescu-Mitologia Română. Ed.
Acad.R.S.R., 1987;
-Mircea Vulcănescu-Dimensiunea românească a
existenţei. Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1991;
-Petre Ţuţea, Omul-Tratat de Antropologie
Creştină, 1. Ed.Timpul, Iaşi, 1992;
-C.Rădulescu-Motru, Timp şi Destin. Fundaţia
Pentru Literatură şi Artă-1940;
-Lucian Blaga-Difereţialele divine. Aspecte
antropologice. Fiinţa istorică. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997;
-Corneliu Zelea Codreanu-Cărticica Şefului
De Cuib, Ediţia a 13-a, Bucureşti;
-Maciej Bielawski-Părintele Dumitru
Stăniloae, o viziune filocalică despre lume. Trad. diac Ioan I. Ică.Jr., Ed.
Deisis, Sibiu, 1998;
-Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011). Ed.
Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011;
-Martiri pentru Hristos, din România, în
perioada regimului comunist. Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2007;
-Vasile Manea-Preoţi orodocşi în închisorile
comuniste. Ed. Reîntregirea-Alba Iulia, 2004.
+Sf. M.Mc. Dimitrie-Izvorâtorul de mir.
26 Octombrie 2014,
Brusturi-Neamţ-Dacoromânia
