joi, 27 februarie 2014



                   MĂRŢIŞORUL FRUMUSEŢII DESĂVÂRŞITE:
                                  FECIOARA-FEMEIA-MAMA


           „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har,
            Domnul este cu Tine.
           Binecuvântată eşti Tu între Femei!”
   (Urarea Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria)


 „IUBIREA EXISTĂ ÎN INIMA MEA, E INVINCIBILĂ, 
  E O LUMINĂ CE NU POATE FI STINSĂ NICI DE 
DEZAMĂGIRI, NICI DE DEZILUZII, NICI DE
 NEÎNCREDERE, NICI DE NEÎNŢELEGEREA 
OMENIRII. CREDINŢA CUCARE MERG MAI 
DEPARTE ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT TOATE
 CELE; INVINCIBILĂ, PUTERNICĂ, DE NEÎNVINS;
 ARMURA CARE MĂ FEREŞTE
  DE NEDREPTĂŢILE VIEŢII...” 
                             Regina MARIA a DACOROMÂNIEI)
 
      În Ţara Bucuriei a Daciei Mari în care a odrăslit Nemurirea, în Neamul în care a înverzit şi cântă Primăvara, în Naţia în care a înflorit prima oară Dorul, în Vatra Carpatină în care s-a aprins şi arde Soarele, ca-n Pâinea aburindă a împărtăşirii, în Patria în care musteşte rodul harului deplin, ca-n Strugurele jertfelnic al Viţei alese, în Seminţia ca leagăn al dumnezeirii, în Hotarul cu Cetăţi al omeniei sfinte, în Ţinutul sacru în care se preumblă surâzând binecuvântarea, în privirile Zărilor zalmoxiene în care se răsfaţă de-a pururi lumina, în cugetul Sibilelor pelasge în care s-a întrupat Profeţia, în braţele Veşniciei în care se leagănă Nemărginirea, de-a lungul şi de-a latul ei, Frumuseţea şi-a ţesut sufletul din mireasma diafană a Naturii plină de sărbătoare şi din şiragul de stele ce poleieşte bolta albastră de Voroneţ, se rostogoleşte ca-ntr-o îmbrăţişare însetată de Dor, Cântarea lor, ca o Cântare a Cântărilor - Icoană a tuturor celor înflăcăraţi de văpaia focului din inima lor.

   Toţi îndrăgostiţii cuminecaţi din potirul cu dor şi logodiţi cu anafura frumuseţii pure sunt Mirii iubirii dragostei lor.
   În Ţara în care de peste veacuri, „Codru-i frate cu Românul”, fiecare fiinţă în sine aduce un prinos de slavă, de cinstire şi de recunoştiinţă Poemului Iubirii:
   Fiecare Cer angelic vădit îmbujorat, pregăteşte princiara Caleaşcă de Aur, aleasă să poarte Mirii luminii ce şi-au brodat taina trăirii lor dragi în legământul de şoaptă plin de azur.
   Fiecare zâmbet de Soare pune fiorul lui şegalnic în obrajii catifelaţi de trandafir ai frumoaselor şi invincibilelor Amazoane dace.
   Fiecare Nour călător poartă în caierul său de nea, Dorul din care se toarce Iubirea, această Maramă celestă a sufletului dumnezeiesc.
   Fiecare legănare a Lunii e ca o unduire serafică, ca un joc al îmbrăţişării celor ce se dăruiesc întru totul şi de-a pururi Iubirii.
   Fiecare Curcubeu îşi surprinde fruntea de raze în altiţele iilor regalelor Fecioare în care înfloresc mugurii atâtor şi-atâtor chemări.
   Fiecare tresărire de Zări e ca un chiot de raze ce se zbenguiesc în şuviţele de soare ale frumoaselor Fecioare dace.
   Fiecare şoaptă de Râu legănată-n suspinul Sălciile duioase se alină în surâsurile Fecioarelor danubiene, suind ca un regal recital în inimile lor doldora de dor şi străluciri.  
   Fiecare adiere de Vânt se prinde ca o horă în gândurile lor de mătase, despletindu-le cosiţele îngemănate în caşmirul de vise sperate.
   Fiecare freamăt smerit din amvonul Codrului e ca o partitură de madrigal medieval ce tresaltă sub bagheta înserării în acordul ultimelor străluciri peste care răsună preadulcea lor dorinţă.
   Fiecare mireasmă a Florilor e ca o Dumbravă minunată peste care au înmugurit visările, peste care au înverzit aşteptările, peste care au înflorit întâlnirile, peste care s-au legănat dorururile, peste care s-au îmbrăţişat chemările, peste care au rodit şi rodesc binecuvântările.
   Fiecare Salcâm dantelat şi-a aprins candelabrele sale sacre să-şi ningă mirul credinţei peste cei care devin deofiinţă divină.
   Fiecare Brad verde, temerar le prinde de cer ca-ntr-un inel de logodnă, taina nădejdii împărtăşirii lor.
   Fiecare Trandafir majestuos îşi prelinge parfumul suav din petalele purpurii, peste mărgăritarele de rouă, ce se prind ca nişte rubine în cununa sufletului lor românesc.
   Fiecare falnic Stejar răsare ghinda rădăcinilor sale ce se înfig ca o veşnicie în vatra zămislirii iubirilor aprinse.
   Fiecare Cireş gătit de sărbătoare îşi scutură corola peste dorul lor, brodându-le sufletele pe borangicul cald al clarului de lună.
   Fiecare Liliac se prinde ca o broşă de turcoaz pe umerii de nard ce le poartă destinul ca o predestinare a trăirii lor sublime.
   Fiecare Măr înflorit ce cuprinde în ramurile sale surâsul serafic de Sus şi zumzetul preahărnicuţelor albine, răsună ca o Romanţă de dragoste în piepturile celor care tresaltă şi cântă.
   Fiecare Tei fastuos urzit din scânteierea Zorilor îşi scutură cârlionţii de aur peste trupurile îmbrăţişate ale celor ce-şi trăiesc poezia Dorului.
   Fiecare Iarbă verde de-acasă îşi întinde covorul fascinant făurit sub paşii celor care în zborul lor angelic, deja nu mai ating pământul...
   Fiecare Plop ţâşnit ca o strigare spre cer, cu frunzele-n tremur ca inimile celor îndrăgostiţi transmite fiorul în mâinile şi-n privirile celor ce se sorb însetaţi şi se-ating cu flăcări. 
   Fiecare Stâncă solitară îşi înclină fruntea căruntă şi semeaţă spre a-i primi ca într-un sanctuar pe sacerdoţii mărturisirii ce-şi oficiază taina dragostei lor sub cununa Neamului.
   Fiecare Viţă de vie vibrează în marama princiară de borangic undele şoaptelor de îngeri pe care apoi le brodează în firida de nectar: fie un cotnar al zâmbetului fie o aprindere a rubiniului-dor.
   Fiecare Floare a soarelui vrăjită de apoteoza Luceafărului ei se aprinde în mirul făcliei de nuntă ca o slăvită binecuvântare, aleşilor.
   Fiecare Păpădie este un policandru în miniatură al pământului în care se reflectă ca o constelaţie candoarea frumoasei Fecioare.
   Fiecare gingaşă Căprioară se adapă din unda cristalină de râu a Dorului în care s-a oglindit de-atâtea ori chipul drăgălaş al Cosânzenei în căutarea Mirelui soartei ei hărăzit.

   Fiecare Femeie este un Dor şi din dorul ei cel mare se nasc şi trăiesc toate celelalte doruri.
      Fiecare Femeie iubitoare este un Poem de dragoste, care face din fiecare bărbat îndrăgostit  un poet sublim.
   În fiecare Rugă aprinsă de har sunt Psalmii de lumină ai Fecioarei, Psalmii de Dor ai Femeii şi Psalmii de jertfă ai Mamei.
   În Focul fiecărei Femei se aprind de lumina cântării dealurile şi câmpiile, munţii şi izvoarele, doinele şi baladele, cerul şi pământul, soarele şi stelele, luceafărul şi dragobetele.
   În Dorul fiecărei Mame se întrupează Cuvântul lui Dumnezeu, se oglindeşte frumuseţea Fecioarei Maria, se cuminecă Sfinţii Neamului, se înfaşă toate graiurile nerostite, se rostesc toate legănările din vis, gânguresc toate gândurile serafic-înmugurite, chicotesc toate cuvintele slăvit-înflorite, dănţuiesc toate visele îmbobocite, tresaltă toate alinările ce suspină, se cuprind toate legănările, se îmbrăţişează toate năzuinţele, se înfiripă toate căutările, se ţes toate aşteptările, se logodesc toate împlinirile.

   Şi totuşi, fiecare Femeie se zămisleşte, trăieşte, iubeşte şi se împlineşte doar prin dragostea Bărbatului ales.

   Alta este Naşterea decât cea în care ai fost zămislit.
   Alta este Creşterea decât cea din pridvorul prejudecăţilor.
   Alta este Educaţia dacă ai împlinit: „cei şapte ani de-acasă.”
   Alta este Chemarea decât cea pe care adesea o cauţi.
   Alta este Alegerea decât cea pe care îndelungat o aştepţi.
   Alta este Chemarea pe care parcă de loc n-o de auzi.
   Alta este Alegerea pe care intenţionat te faci că n-o vezi.
   Alta este Calea pe care nu mergi, decât drumul pe care cazi.
   Alta este Tinereţea decât cea în care mereu îmbătrâneşti.
   Alta este Viaţa decât cea pe care permanent o risipeşti .
   Alta este Credinţa înălţătoare decât cea de loc netrăită.
   Alta este Nădejdea tăriei decât cea în care nu mai speri.
   Alta este Dragostea decât cea pe care ţi-o închipuieşti.
   Alta este Iubirea cea aleasă pentru Dumnezeu.
   Alta este Dragostea cea trăită pentru Neam.
   Alta este Milostivirea cea pentru aproapele tău.
   Alta este Frumuseţea decât cea care te schimonoseşte.
   Alta este Suferinţa decât cea plină de durere.
   Alta este Bucuria pe care o dărui decât lauda pe care-o aştepţi.
   Alta este Iertarea din har decât cea pe care n-o poţi uita.
   Alta este Uitarea pentru răul de care nu-ţi mai aminteşti.
   Alta este Tinereţea senectuţii, alta îmbătrânirea devreme.
   Altul este Adevărul adevărat decât cel cuibărit în mintea ta.
   Altul este Binele care-l faci decât cel pe care-l primeşti.
   Altul este Destinul jertfei sfinte decât umila soartă a resemnării.
   Altul este Sensul trăirii depline decât trecutul gol al existenţei.
   Altul este Zborul înaripat decât saltul cu aripile frânte.
   Altul este glasul inimii decât gâlceava raţiunii mândre.
   Altul este Dorul pentru cel Drag, decât cel drag dorului tău.

              TUTUROR FECIOARELOR, FEMEILOR ŞI MAMELOR,
                  CINSTIRE ŞI MAI PRESUS DE TOATE IUBIRE!
                 + Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu.
                    27 Făurar-2014.
                          Dacoromânia-Brusturi-Neamţ.

duminică, 23 februarie 2014



                                    
   DRAGOBETELE:

Dorul Dragostei în Frumuseţea Dăruirii
 DACOROMÂNULUI

  ,, Îi iubesc pe oameni şi pentru                
     mântuirea lor, urmez drumul Crucii.
     Iubesc viaţa, dar numai în perspectiva                          
    eternităţii.”  (Sfântul Valeriu Gafencu) 

                                      
                                    DRAGOBETELE
        
      Vei avea ardoarea de a-l întâmpina şi paşii tăi vor înverzi.
      Vei avea curajul de a-l primi şi curajul te va înmuguri.
      Vei avea răbdarea de a-l privi şi răbdarea te va înflori.
      Vei avea dorinţa de a-l îmbrăţişa şi dorinţa ta va rodi.
  Vei avea fiorul de a-l săruta şi fiorul tău va fi ca Zorii dimineţii.
      Vei avea plăcerea de a-l atinge şi atingerea te va înnobila.
      Vei avea bucuria de a-i cânta şi cântarea te va înălţa.
      Vei avea credinţa de a-l mărturisii şi credinţa te va înnoi.
      Vei avea nădejdea de a-l înţelege şi nădejdea te va lumina .
      Vei avea dragostea de a-l iubi şi dragostea te va face frumos.
      Vei avea frumuseţea trăirii veşnice şi veşnicia te va sfinţi.
      Vei avea sfinţenia dumnazeirii şi dumnazeirea te va mântui.
      Cât de frumos iubeşti într-atât te dăruieşti celui iubit ,
      într-atât îţi găseşti sufletul în mâna şi inima celui menit.

        Dacoromânul s-a născut creştin, ca un acord sublim întru simfonia angelică niversală a lumii create.Tradiţia sfântă te leagă de Dumnezeu, de familie, de societate, de Naţiune, de lumea ortodoxă .
        Te leagă de Dumnezeu prin chipul dăruit în care zămisleşti frumuseţea Cuvântului ca o expresie a comuniunii divine.
      Te leagă de familia ta acel inefabil glas al conştiinţei pe care se întemeiază armonia prezentului întru mirajul viitorului.
      Trăieşti în mijlocul Naţiei tale, pe care o simţi ca pe o entitate metafizică, având destinul în Dumnezeu, cu un suflet ales şi unic, în care tu eşti sărbătoarea şi sărbătoarea trăieşte prin tine, ca o plenitudine a semenilor tăi, creştini trăitori.
         Destinul Dacoromânului e o funcţie cosmică, o conjuncţie divină, o constelaţie a Neamului binecuvântat şi nemuritor.
         Destinul creştinului ortodox - dacoromân este DRAGOSTEA. Împlinirea menirii sale  este măsura sfântă a dăruirii sale divine întru Dumnezeu şi Neam.
         Dacoromânul este predestinat Dragostei. El are opt vieţi pe calea sa mesianică, desăvârşite întru cele opt  iubiri ale sale, ce se întrepătrund în Duminica Învierii – Ziua a Opta a mântuirii veşnice:

-       Dragostea întru Dumnezeu – Sfânta Treime, iubirea faţă de Măicuţa Domnului –Fiică a Neamul nostru cel Sfânt, cu Eroii, Geniile, Martirii, Mucenicii, Mărturisitorii şi Sfinţii lui, dragostea faţă de Patria sacră, iubirea faţă de poporul său: comunitatea prezentă şi Biserica Ortodoxă Strămoşească, dragostea faţă de Mamă – Micul dumnezeu, iubirea faţă de Mentorii spirituali: Bunici, Dascăli, Duhovnici, dragostea faţă de Familie şi iubirea faţă de aproapele – ca mărturisitor al dreptei credinţe din Neamul Ortodox.  
      
 Dacoromânul se naşte din Iubire înainte de a se naşte: mai întâi prin Dragostea oferită de Dumnezeu Naţiunii şi Patriei sale, respectiv Moşilor şi Strămoşilor dragi; apoi prin Dorul neasemuitei şi dumnezeieşti Mame. Din îmbrăţişarea dragostei părinteşti  se nasc Fiorul, Destinul şi Dragobetele – dragostea urmaşilor celor binecuvântaţi.
        DRAGOBETELE – sărbătorit pe aceste meleaguri de milenii, începând cu 24 Februarie şi până la mijlocul lunii Martie  - închipuie pe tânărul surprins în taina de lumină a purităţii, în sfielnica chemare a alegerii persoanei iubite, în purpuria îmbrăţişare a Dorului drag, în cântul şi poezia Naţiei sacre, în cuminecarea bucuriei şi a suferinţei Neamului întru taina mărturisirii sale hristice. 
       DRAGOBETELE  este tânărul  mire împodobit în veşmântul frumuseţii, ţesut din brocardul Zorilor dimineţii în care se îngemănează surâsul de Sus cu vibraţia viselor brodate în firele suave de azur. 
   Etimologia cuvântului DRAGOBETE se împleteşte din petalele de raze ale Dorului surprins în îmbrăţişarea de lumină a celui Drag:
       DRAG  - cuvânt protodac, tâlcuit ca; ,, chip frumos”, „chip de lumină’’, „plăcut spiritual.”
       BETEL – termen tot protodac, ce semnifică; „casa lui Dumnezeu”, „cel ce locuieşte întru Dumnezeu”, ,, omul lui Dumnezeu. ’’
       DRAGOBETELE  se traduce astfel prin << chipul frumos din Casa lui Dumnezeu”,  ,,tânărul frumos, ales, plin de har.” Graiul expresiei ,, din Casă spre Acasă”, semnifică din Biserica lui Hristos în Cerul ortodox al lui Dumnezeu.
     Este Drumul de la Casa părintească spre Calea lui Hristos, Care este Adevărul, Iubirea şi Viaţa.
   Altfel, spus: din tradiţia străbună, prin credinţa cea dreaptă, prin nădejdea neîntreruptă, prin dragostea veşnică, ce te defineşte, te împlineşte, te mântuieşte.
       Ce este mântuirea, de fap ?
       Este Drumul de lumină, de dor, de suferinţă, de cântec, de joc, de împlinire, de rugă, de mărturisire, urcuşul de foc, de iubire, de înviere.  
     În tânărul ales, tradiţia daco-română se răsfrânge limpede, clar şi purpuriu, aşa cum se răsfrânge în Istrul-Dunăre binecuvântarea Domnului, cum se răsfrânge în Sânul Naţiei, bucuria Creatorului, în care s-au Întrupat Fecioara Maria şi Fiul Său.  
         Credinţa cumpănită în el cu întreaga frumuseţe a costumului popular naţional, a cântecului, jocului, bejeniilor, datinilor şi obiceiurilor precreştine, are caracterul unui suflet îndumnezeit  şi blazonul divin al Naţiunii primordiale.
          În Tradiţia multimilenară se evocă fiorul, vibraţia, îmbrăţişarea, cântarea, frumuseţea, prietenia, dragostea, desăvârşirea.
          În geometria ornamentală a portului naţional, Dragobetele, surprinde permanenţa creaţiei sufletului românesc, care sub fascinaţia muzicii populare, devine o entitate cosmică de armonie, de înţelepciune, de sublim.
        Portul naţional înnobilat de încântare, transcende sufletul într-o mireasmă serafică de permanentă sărbătoare.
         Dincolo de alte forme ale tradiţiei, sărbătoarea DRAGOBETELUI  purcede cu îndrăzneală să evoce direct frumuseţea celor chemaţi şi aleşi.
         DRAGOBETELE se desfată în taina slujirii hristice a Cuvântului, în expresia  purităţii sale jertfelnice,  în Dorul iubirii divine, de dragul frumuseţilor creatoare, încântătoare.
          În el vibrează totul din noi şi toate cele de Sus. Prin el ne împătăşim cu Dumnezeu, cu Neamul cu Cosmosul.
          Tânărul dac, prevesteşte primăvara vieţii noastre, arătând limpede puterea frumuseţii sale înflorite. Observându-l doar, auzi un glas care te cheamă, care te strigă din adâncul fiinţei tale, din strădufundurile diafane ale Naţiunii ancestrale.
           Elementele Frumosului - Dacoromân au fost pre-create în COSTUMUL POPULAR, plin de graţie şi splendoare în care s-a întrupat întreaga Natură cu cântarea cerească şi jocul  vrăjit al sublimului.
            Priviţi ROMÂNUL, ca un sunet celest în marea- muzică a lumii serafice şi veţi vedea că provoacă cosmic, revelaţia comuniunii, ca o  Simfonie a tuturor armoniilor, ca o sacrosantă Liturghie a Învierii hristice.
            Ce făgăduinţă ademenitoare pentru setea de cunoaştere şi de împlinire a Frumosului dumnezeiesc!
             CÂNTAREA POPULARĂ – TEZAURUL FOLCLORIC e fiorul întâlnirii, focul ceresc, romanţa tinereţii, surâsul serafic, legănarea mamei, zâmbetul heruvimic, rapsodia harului, duioşia tatălui, mângâierea lui Dumnezeu, îmbrăţişarea celui drag, sărutul frumuseţii, admirabilul joc al trăirii, matricea omenirii, izvorul dorului, dragostea diafană a iubirii.
            TEZAURUL FOLCLORIC - dacoromân aşterne peste lumea urzită din plămada sa o adiere de miracol, o corolă de lumini, o zare înmiresmată, o Liturghie cosmică.
             TRADITIA  noastră precreştină poartă în ea desăvârşirea, aşa cum Creaţia divină poartă în Sânul ei esenţa împlinirii.
              Dacă Numele Domnului este sinonimul DRAGOSTEI, al Fecioarei MARIA, ca aură a Frumuseţii absolute, DRAGOBETELE oglindeşte Prietenia, ca pe o savoare a sufletului său.
              Vocaţia Românului-Dragobete este de a zămisli Candoarea, de a urzi Frumuseţea, de a întrupa Adevărul, de a încânta Dorul, de a întruchipa pe cel Drag. 
              Doina Dacoromânului – Dragobete, ca o harpă a paradisului transformă sufletul într-o lumină răsfirată dintr-un joc zamolxian orchestrat de Mâna Celui  Care ne-a zidit în slava splendorii Sale.
              Încântarea DRAGOBETELUI este o CÂNTARE A CÂNTĂRILOR DORULUI CELUI DRAG.
              Tezaur al sufletului pelasgo-daco-român, DRAGOBETELE reprezintă suflul melodic  al Universului ce respiră şi se inspiră din el.
              Destinul său este iubire din iubire născut, împlinit în iubire, renăscut.
            Cuvântul, cântecul, portul, muzica, urătura, chiotul, fiorul, dorul,  s-au întrupat în chipul frumos al Dacoromânului, în iureşul plin de graţie al HOREI, al Jocurilor.
             Hora este un cuvânt pelasg –primordial şi atestă în pământul şi în sufletele noastre permanenţa Thraco – Daciei, ca Patrie a lumii. Pelasgo-Thracii au transmis acestui binecuvântat pământ Dac, gustul niciodată desminţit al unui înalt fast domnesc şi regal, transpus în veşmânt, în port, în podoabă, în gingăşie.
             Noi, Dacoromânii, am ridicat eleganţa vestimentară a ţinutei populare la treapta unui principiu eminamente divino-moral.   
             Mândreţea, mândria ca atribut vestimentar s-a instaurat ca o virtute serafică.
             Însuşi cuvântul << mundus >> înseamna la început eleganţa şi puritatea lumii pelasgo-thrace .
            De aici descende permanenţa miresmelor înflorite a numelor sublime:
 DOR - DRAG – DRAGALINA – DRAGOBETE – DRAGOMIR - DRAGOMIRNA – DRAGOSLAVELE – DRĂGAN – DRĂGUŢ – DUMNEZEU... (în Ardeal se foloseşte expresiile: Drăguţul,  Mândrul, Slăvitul – ca atribute ale lui Dumnezeu).

             Tradiţia este curajul care imprimă în culori şi în cânt raţiunea de a fi. De Tradiţie suntem legaţi prin lumină şi de lumină prin Adevăr.
             OMUL în esenţa sa poate fi schimbat doar prin creştinismul ortodox şi prin muzică populară autentică.
             CREDINTA şi CANTAREA sunt  esenţiale şi înălţătoare. Doar DRAGOSTEA este dumnezeiască.
             Sufletul dacoromânului îşi deschide izvoarele din FRUMUSEŢEA nemărginirii Martirului şi Sfântului.
             DACOROMÂNUL  are atâta frumuseţe câtă muzică are în suflet. Are atâta suflet câtă cântare se cuprinde într-însul. Muzica sufletului său este adorarea pentru Hristos, iubirea de Neam şi veneraţia de Mamă. 
             
            DRAGOBETELE este mugurul credinţei îmbobocit în mireasma nădejdii de astăzi şi fructul iubirii de mâine.
             Timpul IUBIRII este veşnicia DRAGOSTEI!

         Românul iubeşte ruga, floarea, lumina, poezia, muzica, dar mai presus de toate simţurile sufletului şi cugetele inimii sale iubeşte DRAGOSTEA.

         Dacoromânul - DRAGOBETE  se primeneşte în prinosul fiinţei sale cosmice:


                      Câtă omenie atâta tradiţie,
                      Câtă tradiţie atâta credinţă,
                      Câtă credinţă atâta morală,
                      Câtă morală atâta înţelepciune ,
                      Câtă înţelepciune atâta lumină,
                      Câtă lumină atâta poezie,
                      Câtă poezie atâta muzică,
                      Câtă muzică  atâta cântare,
                      Câtă cântare atâta sublim,
                      Cât sublim atâta savoare,
                      Câtă savoare atâta splendoare,
                      Câtă splendoare atâta iubire,
                      Câtă iubire atâta dragoste
                      Câtă dragoste atâta sfinţenie,
                      Câtă sfinţenie atâta Frumuseţe,
                      Câtă frumuseţe atâta veşnicie,
                      Câtă veşnicie atâta dumnezeire,
                      Câtă dumnezeire atâta Dragobete!

                            Amin întru sublimul Emin!

         Dacoromânia-Brusturi-Neamţ-23 Februarie 2014.