Naşterea se-ntinde albă,

sfântă-n zori

Iarna la Varatec-26 decembrie 2008

Aici, cu liniştea-n sufletul pur,
mai adãst’ sub povara de vişin-rubin,
cu zile-calendar, din amurgul anului sur

îmi i-au amintirile sã-mi zidescã contur,
un ţãrm de sãrbãtoare flãmând,
cu untdelemnul Colindului luminând.
Acum, Pãdurea cu haina ei de nuntã,
îşi pâlpâie din trupul ei fiori.
Stelele pe cer, îmbobocite cântã
şi scuturã hlamide de ninsori,
Iar sfinte amintiri de-argint se cern,
cu Ingeri dalbi ce Naşterii se-aştern.
Aici, Pãmântul tot e alb, Grãdinã,
şi-a devenit un Betleem se pare,
iar cântã sufletul pe-ntreaga zare,
iar crinii se aştern culcuş pe tinã,
şi-n anii noştri ţesem scutece de astru,
din veşnicia lui Roşu, Galben, Albastru.
Acum, din râvna-i plinã de urare,
când ramurile-s doldora de daruri,
Pãdurea toatã e o sãrbãtoare,
iar Codrul plin cu omoforuri,
simte Duhul Pruncului ocrotitor,
cum intrã-n fiecare casã, în pridvor.
Aici, omãtul urcã la genunchi,
Naşterea se-ntinde alba, sfântã-n zãri,
copiii-n joacă, prinşi într-un mãnunchi,
ne aduc Colindul sfânt de sãrbãtori,
ningând cu sufletele lor de heruvimi,
peste Ieslea sufletului, Magi şi Serafimi.
Acum, Ingerii cântã, cuvintele albe-mirese,
în inimile noastre pãtrund înfometate,
Strãbuna Dochia într-un gherghef mai ţese,
zestre de nunţi la fiice şi nepoate,
râuri de cânt şi luminã curgând,
în oasele Strãbunilor mei tremurând.
Aici, Pãmântul se-nfãşoarã-n poezie,
cum Sfântul Prunc e înfãşat în astre…
Acolo-n Cer, în zarea strãvezie,
între porfirã şi brocard, albastre,
stã Maica Domnului cu mângâiere sfântã,
cu osanale, Cerul şi Pãmântu-o cântã.
(Tg.Neamţ, 26 Decembrie-2008)