POEMUL FECIOAREI MARIA

   Un zâmbet apărut

   lângă zenitul lumii a prins

   în mlădieri visurile Tale,

   cu pulberea de stele calde ale humii,

   aşa s-a împodobit creştinul într-ale sale.

   Dincolo de luceferi

   voia Ta s-a prelungit ca o podoabă

   peste univers,aşternând nostalgia

   luminii primordiale, în primul cuvânt,

   în primul Tău vers.

    Dincolo de aştri,

   Taina Ţi se primeneşte

    rugă Pământului, în care mijesc

    Zorile renaşterii sfinte,

    şirag de doruri ancestrale împletite...

    Iţele Iubirii din infinitul Tău,

    sângerează pe cer,urzind

    Întruparea Cuvântului De Sus...

    Din purpuriul înstelat picură

    toate năzuinţele noastre,

    presărate în veşnicia Ta,

    pe Calea reîntoarcerii ...

    Cutreierăm, basm celest

    cu tălpile fierbinţi după dorul Tău.

    Astrul zilei răsare în noi

    cu pajişti de lumină prelinse-n sărbătoare,

    ca numele Tău-MARIA,

    Citim vremurile ce ne cuprind,

    taină în care ne odrăsleşte Glia-ROMANIA.

       În  părul Tău s-au împletit corolele luminii

       cu psalmu-n care au răsărit ivirile genunii.

       Pe fruntea Ta înmiresmată

       cu rugi şi doruri vii,

       stă tâmpla cerului curată...

       În ochii Tăi se-oglindesc atâtea Lumi,

       atâţia sori şi ceruri,

       atâția îngeri heruvimi

       și sfinte giuvaeruri.

  În gând se vaită plopii,

  romanţă de dincolo de tumult,

  mă apropii de Aiud,

  cu paşii tot mai mult,

  să pot să Te-ascult,

  mereu să Te-aud...