luni, 7 septembrie 2015



                            POEMUL FECIOAREI MARIA

   Un zâmbet apărut
   lângă zenitul lumii a prins
   în mlădieri visurile Tale,
   cu pulberea de stele calde ale humii,
   aşa s-a împodobit creştinul într-ale sale.
   Dincolo de luceferi
   voia Ta s-a prelungit ca o podoabă
   peste univers,aşternând nostalgia
   luminii primordiale, în primul cuvânt,
   în primul Tău vers.

    Dincolo de aştri,
   Taina Ţi se primeneşte
    rugă Pământului, în care mijesc
    Zorile renaşterii sfinte,
    şirag de doruri ancestrale împletite...
    Iţele Iubirii din infinitul Tău,
    sângerează pe cer,urzind
    Întruparea Cuvântului De Sus...
    Din purpuriul înstelat picură
    toate năzuinţele noastre,
    presărate în veşnicia Ta,
    pe Calea reîntoarcerii ...
    Cutreierăm, basm celest
    cu tălpile fierbinţi după dorul Tău.
    Astrul zilei răsare în noi
    cu pajişti de lumină prelinse-n sărbătoare,
    ca numele Tău-MARIA,
    Citim vremurile ce ne cuprind,
    taină în care ne odrăsleşte Glia-ROMANIA.

       În  părul Tău s-au împletit corolele luminii
       cu psalmu-n care au răsărit ivirile genunii.
       Pe fruntea Ta înmiresmată
       cu rugi şi doruri vii,
       stă tâmpla cerului curată...
       În ochii Tăi se-oglindesc atâtea Lumi,
       atâţia sori şi ceruri,
       atâția îngeri heruvimi
       și sfinte giuvaeruri.

  În gând se vaită plopii,
  romanţă de dincolo de tumult,
  mă apropii de Aiud,
  cu paşii tot mai mult,
  să pot să Te-ascult,
  mereu să Te-aud...