BUNA VESTIRE – ÎN SIRAG DE MARTURISIRI


Buna Vestire,
Mireasma luminii calde,
care a pătruns în sufletul Mariei,
aşa cum lacrima gândului pătrunde
cu înfocare în floarea Cuvântului.

Buna Vestire,
Ofranda supremă a Cuvântului,
adusă din Livada divină,
spre a ne îmbrăţişa tulburătorul suflet,
purificându-l.

Buna Vestire,
Clipa suflării dumnezeieşti,
ce ne preface amurgul serii în surâsul Dimineţii.

Buna Vestire,
Trecerea facerii Acatistului iubirii,
în învierea dintre luntrea somnului şi ţărmul trezvirii.

Buna Vestire,
Cupola supremă în care ne rotim dincolo de naştere,
în vreme ce Cerul se lasă peste Brazii încărcaţi cu stele.
Îi vedem, îi auzim şi-i chemăm.
Parcă sunt semenii noştri.

Buna Vestire,
Comuniunea dintre Maică şi Fiu,
acea îmbrăţişare, care desfată iubirea
ca o chemare a Dragostei.

Buna Vestire,
Taina care ne grăieşte despre dreapta credinţă,
ce arde luminată într-un cor de suflete venerate.

Buna Vestire,
Insula Albă, a cărei lumină se prelinge,
în bucuria privirii ca un cântec de sărbătoare.

Buna Vestire,
Strigătul Mâinii care binecuvântă,
ca lanul greu de rod al grâului la Sânziene.

Buna Vestire,
Seva de viaţă sedusă de dor,
ca lacul larg înfiorat,
de chipul Mamei ce se răsfrânge în el.

Buna Vestire,
Ploaie caldă, ce cade pe brazda sufletului
într-o rotondă nesfârşită de azur,
dând rodul său, înverzitei ţarini de psalmi.

Buna Vestire,
Invocaţia acelei fericite întoarceri,
ca o aripă de înger,
ca acea Pasăre argintie a Duhului Sfânt,
ce leagănă cântecul Miresei.

Buna Vestire,
Jertfa de Nuntă, aprinsă ca o vâlvătaie de curcubeu,
înflorind Cerul ales în Lacrima verde a Primăverii.

Buna Vestire,
Ghiocelul purităţii care vesteşte Primăvara veşniciei

Buna Vestire,
Veşmântul prohodit din Vinul Golgotei,
în care s-a întrupat primăvara noastră.

Buna Vestire,
Mugurul de soare, plesnit din daliile de azur,
ce ne înmănunchează dorinţele în florile Nădejdii.

Buna Vestire,
Cerul natal, în care bem lumina din foşnetul copilăriei.

Buna Vestire,
Iia de rouă a mărgăritarului circumscris
în împlinirile dragostei noastre.

Buna Vestire,
Spovedania Crinului,
sub dogoarea surâsului Petalei divine.

Buna Vestire,
Imnul Privighetorii de foc,
care preface dorul sfânt al Mamei în
Prescurea cuminecării.

Buna Vestire,
Dumnezeul lăuntrului nostru,
ce ne măsoară strălucirea din cerul inimii.

Buna Vestire,
dulcea mireasmă ce umple
cu izvorul ochilor Potirul dorinţei Tatălui.

Buna Vestire,
Iordanul, sau Oltul, sau Nistrul sfânt,
care curge în luminosul şuvoi peste
Ostrovul sufletelor Basarabiei şi Bucovinei.

Buna Vestire ne-a înflorit visele,
înmiresmând în alb,
Primăvara ce a înmugurit în Dorul Străbunilor.

Buna Vestire,
cerne zarea din spatele zâmbetului sfânt,
adunând Bucuria primăverii în borangicului sânului pur al Fecioarei.

Buna Vestire,
Mărturisire a Tainei ce revarsă lumina
din picurii pe care ni i-a dăruit aurei chipului.

Buna Vestire,
Caierul Credinţei din care creştinii îşi torc fuiorul dragostei.

Buna Vestire,
ninge petale albe peste focul nestins
al frumuseţii Mariei: Bunătate, risipită oricui.

Buna Vestire,
Limba Cuvântului, care bate permanent în Clopotul Pământului.

Buna Vestire, ne atinge ursita creştină cu jeratecul ei, sacru.

Buna Vestire şi-a închinat prinosul în Jertfa tânără, împărătească şi sfântă.

Buna Vestire este sublima Rugăciune a luminii Cuvântului.

Buna Vestire este divina lucrare a nesfârşitului crez al Iubirii.

Buna Vestire, dalb Ghiocel ,imn înălţat spre Cer:
Bucură-te, Bucură-te,
Tu cea mai aleasă Mireasă a Frumosului Pur!

FEMEIA IUBITA-MARTISORUL DRAGOSTEI



Taina nepãtrunselor adâncuri ale fiinţei noastre se aşeazã şoaptã cu şoaptã din focul albastru al ochilor Ei, amirosind a cer şi lãmâiţã, ca o dulce sãrbãtoare a frumuseţii şi a binecuvântãrii.
Lumina Femeii iubite, trebuie lãsatã sã pãtrundã în noi prin toate fibrele fiinţei, ca un alabastru, înveşmântându-ne simţirea şi sângele, care freamãtã de la începutul chemãrii, ca un candelabru de aur, ce cuprinde în braţele sale aurele Sfiinţilor.
Mireasma şi lemnul sfânt al cuvintelor Ei, murmurând negrãite împliniri, dezvelesc din pleoapele vesele ca un zbor de ciocârlii, aripa Ingerului pãzitor, cu umbra lui sfântã în care îşi aşterne bunãtatea-i nemãrginitã.
In zâmbetul Ei, a înflorit primavera… Superbã, ca vâslitul de cer în dimineaţa întâlnirii, arzând ample chemãri în îmbrãţişarea plinã de foc şi de graţie, ce începe sã cânte mai dulce precum privighetoarea.
In ochii Femeii iubite, ciorchinele îşi psalmodiazã ruga fericitã a lacrimilor cu bucuria ce arde tainic în noi, cu puterea harului sub aura soliei, ce lasã în inimi flori înmiresmate pe cãrãrile lungi de luminã.
Vorba Ei, îmbrãcatã-n mãtãsuri albe, diafane e Salcâmul înflorit ce-şi aşteaptã Albinele, dulcile ispite ca nişte fete subţirele, e o apã linã, blândã, mângâietoare şi curatã în care ne primenim sufletul ca într-o Icoanã.
Noaptea rochiei Ei e balul visurilor noastre ce coboara în râuri fierbinţi, ca nişte ţãndãri de curcubeu… Serpuitoarele noastre cãrãri, cautã urma ei de azur, încremenitã-n fiorul arderii depline, în care punem sãrutul rodului de vãpaie.
Din pleoapele Ei, vor zbura ciocârliile dorului neînfrânt, ca ninsoarea cuvintelor îndrãgostiţilor, prinse-n cununa spicului de grâu, rãsãrit a genelor catifelate, pe care se prelinge refrenul cântecului de dragoste.
Flacãra Femeii iubite, arde nespus de frumoasã în trandafirul privirii ei, preschimbându-ne gândurile în Brazi de argint, cuvintele în rodul parfumat al Viei şi împlinirile în ani de mãrgãritar.
Femeia Iubitã este Patria cea Micã a bãrbatului, aşa cum Mama este Patria cea Micã a Neamului.
In icoana privirilor Ei, chipul nostru se revarsã în roua lacrimei, care suie susurând în Potirul plin de mireasmã, ce tremurã ca Albinele cu aripile împovãrate de miere şi polen.
Surâsul Ei, înfloreşte Pãmântul. Cântecul Ei, înmiresmeazã Cerul. Iubirea Ei, vibreazã Dumnezeirea.
Femeia iubitã este un profetic Poem, în care creşte sublimul fruct al Dragostei, ce cuprinde toatã aurora cerului, în tremurul obrazilor angelici de fecioarã.
Toate clipele noastre îi destãinuie Chipul pictat de iubire, adieri de azur peste Zorii mândrii şi îmbujoraţi ai Dimineţii de aur, ce sãrutã pãmântul paşilor Ei.
Femeia iubitã este ca o nesfârşitã rugãciune a luminii cântecului, glorioasã obârşie în care se înfãşoarã pãmântul sfânt al Vetrei, prundit cu atâta veşnicie.
In chipul Ei sunt mângâieri de luminã şi sufletul înseteazã cu rãsãrituri de zori, ce încântã inima sfioasã ca sânul de piersicã al fecioarei, aflatã pe prispa chindiei.
Râsetul Ei e o cununã de umbre dumnezeieşti, brodatã cu safire de dor, ce catã sã ne prindã în undiţa surâsului ei angelic.
Plânge materia în tremurul ei. Plâng cuvintele noastre în dulcea binecuvântare a cerului. Plânge Bucuria întru începutul fãrã început şi sfârşitul fãrã sfârşit al Iubirii Ei.
In amiaza iubirii Ei, ne vom împreuna cãldura mâinilor în atingerea lor graţioasã de Pãun, ne vom împrumuta privirile ca Geana zãrii ce închide ispita unei zile bogate şi ne vom dãrui buzele într-un Potir al cuminecãrii.
Femeia iubitã e nemãrginirea Verde de primãvarã, pe care sufletul înflorit tinde s-o cuprindã, trecând peste prag inima arzãtoare, cu iureşul eternei goane de sãrut.
O încrengãturã de fragi de luminã stã pe umãrul Ei nins de bujor, alunecând într-un şirag de Balade, ca Doina unei miraculoase viori.
Luna îi ţese din Borangicul ei Iile anotimpurilor.
Femeia iubitã, pogoarã asupra-ne taina unui mare simbol.
Femeia iubitã, prin Taina ei religioasã: Fecioara-Femeie-Mamã este cel mai frumos Dar, pe care Atotcreatorul Dumnezeu, L-a fãcut creaţiei Sale, prin veşnicia frumuseţii ei spirituale.
Gura Ei e pecetluitã cu Dor.
In ochii Ei a rãsãrit întâia oarã Soarele.
In gândul Ei, scânteiazã nourul, fald cu fald ca zâmbetul Mirelui.
Din Sufletul ei, Marea se întoarce sã toarcã pe ţãrm fuiorul supraluminatei profunzimi.
In Sufletul ei se îmbrãţişeazã Dragostea cu Frumosul.
Sufletul Ei e un Duh de luminã, vesel, fericit şi blând.
Sufletul Ei e mireasma sfântã a cuvintelor.
Sufletul Ei e Dumbrava minunatã a oricãrei bucurii.
Sufletul Ei e Floarea uriaşã, ce ritmic se desface în petale de nimb.
Sufletul Ei, paşte Turmele zorilor, când înmugureşte ziua.
Sufletul Ei e Toiagul care înverzeşte înserarea.
Sufletul Ei e Fântâna cu apã vie a bãrbatului ales.
Sufletul Ei e Roua din palmele copilului.
Sufletul Ei se îmbracã în hlamida mãrturisirii Dorului, ca o mãrturie a Iubirii.
Sufletul Ei este un Univers rãvãşit de cele mai simple şi mai tulburãtoare minuni.
Sufletul Ei e Cuvântul care înfloreşte.
Sufletul Ei e o Vioarã suavã, care încântã toate sãrbãtorile inimilor noastre.
Sufletul Ei e un amestec de copil, de floare, de porumbiţã, de Inger, imn albastru de smerenie şi rugã.
Si totuşi, în Sufletul ei s-au înecat toate Apele de plâns.



(Vineri-6 Martie+Sf. 42 de Mc. Din Amoreea. Tg. Neamţ