RADU DEMETRESCU GYR -
GENIUL CRESTIN ROMÂNESC
În locul livezilor privesc la biruinţa lor,
în locul izvoarelor sângele lor care curge.
Oasele lor au fost împrăştiate prin chinurile
suferite şi s-au uscat de atâta vreme, dar
pomenirea lor este, pe zi ce trece, mai
tânără. Că după cum este cu neputinţă
ca soarele să se stingă, aşa-i şi cu pomenirea
mucenicilor”. ( Sf. Ioan Gură de Aur) .
Eleganţa frazei, frumusetea expunerii, varietatea informaţiei şi bogătia creaţiei l-au consacrat de timpuriu pe scriitorul poet Radu Gyr. Premiile acordate : pentru Sonet al Societăţii Scriitorilor Români (1296) ; pentru poezie al institutului de literatură (1927) ;alt premiu al Soc. Scriitorilor (1929); premiul Academiei Române 1930 . Toate confirmă geniul marelui poet.
Pe lângă temeinica şi strălucita sa cultură Radu Gyr a fost şi un rafinat politolog al vremii sale,asemeni celui al cărui demn urmaş avea sa fie , Mihai Eminescu, având o recunoscută intuiţie profetică asupra evenimentelor politice, care se configurau la orizontul istoriei şi la porţile Naţiunii noastre.
În anul 1938, genialul Gyr era aşadar un strălucit intelectual, supra împlinit. Graţie credinţei sale ortodoxe , nu se opreşte la o carieră atât de râvnită de toţi intelectualii ci se suprapune pe idealul slujirii Naţiunii.
Idealul pentru a nu se frânge în utopie trebuie să îmbrace haina suferinţei.
În Istoria lumii, mai precis în Istoria Literaturii Universale a existat o amplă literatură a închisorilor. Numai că, dacă în celelalte regimuri, deţinutul avea şi voie dar şi mijloacele necesare scrisului, comunismul a făcut din temniţă regimul tiran de distrugere integrală. Cu toate metodeleşi sancţiunile închizitoriale Literatura concentraţionistă a înflorit miraculos, dând cea mai sublimă roadă a creaţiei umane: Poezia Crucii şi genialii Poeţi ai Jertfei.
Demnitatea de cel mai mare Poet al Crucii, prin harul oferit de Dumnezeu, i-a revenit lui Radu Demetrescu Gyr. Deja era celebru în literatura vremii, când a intrat în “graţia” lui Carol al II-lea, şi începe şirul detenţiilor regale între 1938-1940, la Vaslui, Miercurea Ciuc (unde l-a avut alături şi pe Mircea Eliade),Râmnicu Sărat, Jilava. Universul concentraţionar, carcera, lupta, nădjdea, confraţii, Neamul îl transformă într-un “spirit liber “ cu vocaţie de jertfă.
În sângele temniţei, în subteranele artere ale Neamului,în unda Doinelelor şi a Baladelor istorice, Radu Gyr transcende de la intelectualul rafinat la omul cult, la creştinul care se dăruieşte.
Dimensiunea sa orfică s-a oprit la poarta închisorii, dincolo pătrunzând omul în toată plenitudinea sa religioasă. Tulburătoarea sa experienţă sufletească, zguduită de situaţiile limite ale infernului din închisoare, dă o exisgenţă moralei şi educaţiei sale creştine, dovedind un spirit înnoitor, curat, religios, român, biruitor.
După o scurtă “pauză” este judecat sub Antonescu, într-un lot de 86 de intelectuali şi condamnat la 12 ani de închisoare.Începe războiul şi Antonescu îi permitepe front în prima linie… După doi ani de foc, scapă, însă foarte grav rănit. La căderea lui Antonescu, autorităţile burghezo-democratice îl pun pe lista criminalilor de război şi-l condamnă tot la 12 ani de temniţă (executaţi la Braşov şi Aiud). Eliberat la sfârşitul anului 1955, rămâne în libertate până-n 1958, când Securitatea îl condamnă la moarte, pentru poezia " Ridica-te, Gheorghe, ridica-te Ioane ! ", considerat un virulent manifest anticomunist. Este pus în lanţuri un an de zile. Zi şi noapte, 365 de zile şi nopţi şi-a aşteptat sfârşitul…N-a venit. A fost eliberat în 1963, prin graţiere.
GENIUL CRESTIN ROMÂNESC
În locul livezilor privesc la biruinţa lor,
în locul izvoarelor sângele lor care curge.
Oasele lor au fost împrăştiate prin chinurile
suferite şi s-au uscat de atâta vreme, dar
pomenirea lor este, pe zi ce trece, mai
tânără. Că după cum este cu neputinţă
ca soarele să se stingă, aşa-i şi cu pomenirea
mucenicilor”. ( Sf. Ioan Gură de Aur) .
Eleganţa frazei, frumusetea expunerii, varietatea informaţiei şi bogătia creaţiei l-au consacrat de timpuriu pe scriitorul poet Radu Gyr. Premiile acordate : pentru Sonet al Societăţii Scriitorilor Români (1296) ; pentru poezie al institutului de literatură (1927) ;alt premiu al Soc. Scriitorilor (1929); premiul Academiei Române 1930 . Toate confirmă geniul marelui poet.
Pe lângă temeinica şi strălucita sa cultură Radu Gyr a fost şi un rafinat politolog al vremii sale,asemeni celui al cărui demn urmaş avea sa fie , Mihai Eminescu, având o recunoscută intuiţie profetică asupra evenimentelor politice, care se configurau la orizontul istoriei şi la porţile Naţiunii noastre.
În anul 1938, genialul Gyr era aşadar un strălucit intelectual, supra împlinit. Graţie credinţei sale ortodoxe , nu se opreşte la o carieră atât de râvnită de toţi intelectualii ci se suprapune pe idealul slujirii Naţiunii.
Idealul pentru a nu se frânge în utopie trebuie să îmbrace haina suferinţei.
În Istoria lumii, mai precis în Istoria Literaturii Universale a existat o amplă literatură a închisorilor. Numai că, dacă în celelalte regimuri, deţinutul avea şi voie dar şi mijloacele necesare scrisului, comunismul a făcut din temniţă regimul tiran de distrugere integrală. Cu toate metodele
Demnitatea de cel mai mare Poet al Crucii, prin harul oferit de Dumnezeu, i-a revenit lui Radu Demetrescu Gyr. Deja era celebru în literatura vremii, când a intrat în “graţia” lui Carol al II-lea, şi începe şirul detenţiilor regale între 1938-1940, la Vaslui, Miercurea Ciuc (unde l-a avut alături şi pe Mircea Eliade),Râmnicu Sărat, Jilava. Universul concentraţionar, carcera, lupta, nădjdea, confraţii, Neamul îl transformă într-un “spirit liber “ cu vocaţie de jertfă.
În sângele temniţei, în subteranele artere ale Neamului,în unda Doinelelor şi a Baladelor istorice, Radu Gyr transcende de la intelectualul rafinat la omul cult, la creştinul care se dăruieşte.
Dimensiunea sa orfică s-a oprit la poarta închisorii, dincolo pătrunzând omul în toată plenitudinea sa religioasă. Tulburătoarea sa experienţă sufletească, zguduită de situaţiile limite ale infernului din închisoare, dă o exisgenţă moralei şi educaţiei sale creştine, dovedind un spirit înnoitor, curat, religios, român, biruitor.
După o scurtă “pauză” este judecat sub Antonescu, într-un lot de 86 de intelectuali şi condamnat la 12 ani de închisoare.Începe războiul şi Antonescu îi permite
" Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
Ci pentru văzduhul tău liber de mâine
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele Neamului tău curs prin şanţuri,
Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,
Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
Ci pentru văzduhul tău liber de mâine
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele Neamului tău curs prin şanţuri,
Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,
Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! "
Poezia lui Radu Gyr, scrisă ori compusă oral, reflectă educaţia sa creştină, suferinţa acceptată ca jertfă sublimă pentru Dumnezeu şi Naţiune şi iubirea eliberatoare comună tuturor trăitorilor religioşi :Cred într-unul Dumnezeu,/ Tatăl ziditorul,/ dar mai cred şi-n neamul meu,/ înfrăţit cu dorul.// Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,/ cred în flori şi-n cremeni,/ căci tăcuţii mucenici / cu haiducii-s gemeni.// Dar mai cred că într-o zi, /aspru, din furtună,/ neamul meu se va trezi / cu securea-n mână.// Şi-atunci ierte Cel din cer,/liftele spurcate,/ căci prin sânge şi prin fier / ne-om croi dreptate.// Cred într-unul Dumnezeu,/ Tatăl ziditorul,/ ce-a-nfrăţit în neamul meu / sfântul crez cu dorul ! ( Crez- Radu Gyr )
Poezia lui Radu Gyr, scrisă ori compusă oral, reflectă educaţia sa creştină, suferinţa acceptată ca jertfă sublimă pentru Dumnezeu şi Naţiune şi iubirea eliberatoare comună tuturor trăitorilor religioşi :Cred într-unul Dumnezeu,/ Tatăl ziditorul,/ dar mai cred şi-n neamul meu,/ înfrăţit cu dorul.// Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,/ cred în flori şi-n cremeni,/ căci tăcuţii mucenici / cu haiducii-s gemeni.// Dar mai cred că într-o zi, /aspru, din furtună,/ neamul meu se va trezi / cu securea-n mână.// Şi-atunci ierte Cel din cer,/liftele spurcate,/ căci prin sânge şi prin fier / ne-om croi dreptate.// Cred într-unul Dumnezeu,/ Tatăl ziditorul,/ ce-a-nfrăţit în neamul meu / sfântul crez cu dorul ! ( Crez- Radu Gyr )
Patimile durerii oferite de organele de represiune, prin tortură, Deţinuţilor, practic i-a despătimit, le-a oferit Libertatea în duh. Ei au văzut în comunism, nu numai o ideologie, nu numai un partid, ci pur şi simplu o mare erezie, care propăvăduia un umanism perfid, bolnăvicios şi distrugător pentru Naţiunea noastră creştină, dezlegându-i astfel de a se mai supune stăpânirii ateiste. “Atunci când credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere”(Sf. Teodor Studitul). Aşadar manifestul lor, atitudinea lor de revoltă era mai mult decât îndreptăţită, era justificată.
În Radu Gyr , în sufletul lui sălăşluia adânc credinţa. Iar în Credinţă sălăşluiesc deopotrivă Nădejdea şi Dragostea şi Adevărul şi Dreptatea şi Invierea.
Sfânta Scriptură era Pâinea cea de toate zilele în închisoare, iar împărtăşania era Evanghelia lui Ioan. “Plângeam şi citeam sub pătură, niciodată cărţile n-au fost citite atât de bine, niciodată cuvântul nu a avut atâta înţeles (mărturisea Părintele Iustin Pârvu). Citeam şi învăţam pe de rost…Stiţi, poeziile lui Radu Gyr au fost salvarea noastră în închisoare, nu era deţinut care să nu le ştie, să nu le repete zilnic” (Adrian Alui Gheorghe-Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate. Conta, Piatra Neamţ, 2005, p. 100).
Este profund emoţionantă poezia scrisă tot în închisoare de alt mare mucenic-poet, Andrei Ciurunga şi dedicată tovărăşului de soartă, Radu Gyr :" Prietene de temniţă duşmană / şi frate bun de pâine fără grâu,/ ne doare pe-amândoi aceeaşi rană / şi, spumegând, muşcăm acelaşi frâu.// Dar vântul mi-a trimis, sau poate cerul,/ în plânsul de cătuşe, vechi şi crud,/ un cântec pe care temnicerul / nu l-a simţit fugind de la Aiud.// Când noaptea mă prindea de caraulă,/ însângerat de-al dorurilor şir,/Iisus venea la mine în celulă,/ adus de mucenicul Radu Gyr.// Trupul uita întreaga lui durere / sub ochii calzi ce binecuvântau / şi în presimţita noastră înviere / clopotniţe din amintiri sunau.// Dacă ne-au spart hotarele strigoii / şi mulţi au luat al drumurilor îndemn, / noi am rămas sub zidurile Troiei / şi sub copita calului de lemn.//…// Prietene de temniţă duşmană /şi frate bun de pâine fără grâu,/ îmi stai alături, rană lângă rană, / şi spumegăm în ham, frâu lângă frâu.// Căci eşti aproape, mâna te-ar atinge,/ şi simt căzându-ţi de sub spinul greu / un strop de sânge cald ce se prelinge / şi se-mpreună sub condei cu-al meu .// ( Andrei Ciurunga- Lui Radu Gyr )
Astăzi, cuvintele sunt mult prea sărace pentru a putea exprima copleşitoarea trăire a acestor fluvii de românism şi jertfă, pe care Dumnezeu le sorbise din şuvoiul de lacrimi al Neamului, greu încercat, pentru a face din ele drumul cel trainic, pe care generaţiile viitoare ar trebuii să păşească cu mândrie şi recunoştinţă !
În închisorile şi lagărele totalitare Poezia a fost, asemeni rugăciunilor, izvorul cel dătător de forţă. Pe cât de flămânzi şi însetaţi de poezie erau Deţinuţii, pe atât de feroci şi de cruzi erau temnicerii, cu câinii lor lupi şi cu armele automate între câte două-trei rânduri de sârmă ghimpată în jurul clădirilor, separate de paza acestora, de uşile metalice, de zăvoare duble sau triple, de ferestre acoperite cu obloane de lemn…şi de alte rânduri de gardieni. Cele două aripi ale Rezistenţei religioase în spaţiul hidos al Gulagului ateist au fost : Rugăciunea şi Poezia. Ambele sublime, frumoase şi mântuitoare. Deasupra tuturor poeţilor întemniţaţi, atât prin frumuseţea poeziei, cât şi prin sublimul suferinţei a fost Radu Gyr. “Nu cunosc un al deţinut politic, care să fi existat în orice alt colţ al acestei lumi, de calitate morală şi splendoare lirică asemănătoare cu cele ale lui Radu Gyr. Pentru Poezie a fost condamnat la moarte, pentru Poezie au primit ani grei de temniţă acei care, memorând-o, reuşeau să o scoată cândva din trăirile poetului, spre a fi redată celor “liberi” de afară, pentru Poezie a suferit indescriptibile constrângeri fizice şi morale. Prin toate închisorile prin care a trecut,poezia i-a fost, lui şi alor lui, respiraţie”.(Flor Strejnicu-Creştinismul Mişcării Legionare. Imago. Sibiu, 2001,p.296).
Dacă sufletul unei Naţiuni sălăşluieşte în cultura sa, ateismul a vrut să omoare sufletul românesc în fiecare dintre Deţinuţii politici, în parte, dar şi în toţi laolaltă.
Rugăciunea şi Poezia sunt mărturii şi mărturisiri ale luptei dintre Credinţă şi ateism, iar Preoţii,Poeţii şi mare parte din Elita creştină românească întemniţaţi, Ostaşi-Prizonieri, niciodată înfrânţi, căci deasupra lor stă Harul lui Dumnezeu.
Rugăciunea şi Poezia lui Radu Gyr, cât şi a celorlalţi mari confraţi, dau mărturie şi mărturisesc structura şi caracterul lor spiritual aparte, neînţelese de ateii, care i-au urât de moarte : "Stăpâne-nsângerat, Domn al Luminii /Şi veşnicie limpede, Iisuse, / Tu, care-ai primit pe tâmple spinii / şi cuie-n mâinile supuse; // Tu, Domn al Răstigniri şi-Nvierii, / care din cruce Ţi-ai făcut lumină / şi Răsărit din rănile durerii / şi cântec din osânda fără vină,// Dă-ne-ncleştarea Ta, dă-ne tăcerea /din ceasul pironirii –nsângerate, să ne primim şi cuiele şi fierea / ca Tine-n marea Ta singurătate.// Pe fruntea Ţării zâmbetul Ţi-l pune,/ iar neamul care-acum osânda-şi duce,/Învaţă-l Tu amara rugăciune / din clipele suirilor pe cruce.// Cu mâna Ta ca borangicul lunii,/ Opreşte-n rană sângele fierbinte, / Închide-n piepturi geamătul furtunii,/ Sărută-i Ţării lacrimile sfinte. // Şi sus pe crucea crâncenă pe care / stă neamul nostru răstignit, Tu scrie, / Iisuse, un aprins inel de soare, / Ca semn al Învierii ce-o să vie.// Şi spune morţilor din lut să nu blesteme,/ şi sub trifoi, sub dâmburi, sub secară, / s-aştepte paşii Tăi călcând prin Ţară / Şi semnul munţilor ce vor aprinde steme.// Şi spune morţilor de sub troiţe sfinte/ Că va veni cândva o dimineaţă / când Neamul –ntreg va fulgera la viaţă, / Cuminecat prin sfinţii din morminte .// ( Radu Gyr- Rugăciune )
Trăind în cumplite şi nemeritate chinuri, având parte de umilinţe greu de imaginat, de la foamea permanentă şi dezumanizantă, însoţită de frig şi de loviri permanente, la cumplitul proces <<>> ce urmărea să distrugă personalitatea şi orice urmă de spiritualitate, OMUL Radu Gyr găseşte resurse să se roage nu pentru el, ci pentru Ţară !
În Radu Gyr , în sufletul lui sălăşluia adânc credinţa. Iar în Credinţă sălăşluiesc deopotrivă Nădejdea şi Dragostea şi Adevărul şi Dreptatea şi Invierea.
Sfânta Scriptură era Pâinea cea de toate zilele în închisoare, iar împărtăşania era Evanghelia lui Ioan. “Plângeam şi citeam sub pătură, niciodată cărţile n-au fost citite atât de bine, niciodată cuvântul nu a avut atâta înţeles (mărturisea Părintele Iustin Pârvu). Citeam şi învăţam pe de rost…Stiţi, poeziile lui Radu Gyr au fost salvarea noastră în închisoare, nu era deţinut care să nu le ştie, să nu le repete zilnic” (Adrian Alui Gheorghe-Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate. Conta, Piatra Neamţ, 2005, p. 100).
Este profund emoţionantă poezia scrisă tot în închisoare de alt mare mucenic-poet, Andrei Ciurunga şi dedicată tovărăşului de soartă, Radu Gyr :" Prietene de temniţă duşmană / şi frate bun de pâine fără grâu,/ ne doare pe-amândoi aceeaşi rană / şi, spumegând, muşcăm acelaşi frâu.// Dar vântul mi-a trimis, sau poate cerul,/ în plânsul de cătuşe, vechi şi crud,/ un cântec pe care temnicerul / nu l-a simţit fugind de la Aiud.// Când noaptea mă prindea de caraulă,/ însângerat de-al dorurilor şir,/Iisus venea la mine în celulă,/ adus de mucenicul Radu Gyr.// Trupul uita întreaga lui durere / sub ochii calzi ce binecuvântau / şi în presimţita noastră înviere / clopotniţe din amintiri sunau.// Dacă ne-au spart hotarele strigoii / şi mulţi au luat al drumurilor îndemn, / noi am rămas sub zidurile Troiei / şi sub copita calului de lemn.//…// Prietene de temniţă duşmană /şi frate bun de pâine fără grâu,/ îmi stai alături, rană lângă rană, / şi spumegăm în ham, frâu lângă frâu.// Căci eşti aproape, mâna te-ar atinge,/ şi simt căzându-ţi de sub spinul greu / un strop de sânge cald ce se prelinge / şi se-mpreună sub condei cu-al meu .// ( Andrei Ciurunga- Lui Radu Gyr )
Astăzi, cuvintele sunt mult prea sărace pentru a putea exprima copleşitoarea trăire a acestor fluvii de românism şi jertfă, pe care Dumnezeu le sorbise din şuvoiul de lacrimi al Neamului, greu încercat, pentru a face din ele drumul cel trainic, pe care generaţiile viitoare ar trebuii să păşească cu mândrie şi recunoştinţă !
În închisorile şi lagărele totalitare Poezia a fost, asemeni rugăciunilor, izvorul cel dătător de forţă. Pe cât de flămânzi şi însetaţi de poezie erau Deţinuţii, pe atât de feroci şi de cruzi erau temnicerii, cu câinii lor lupi şi cu armele automate între câte două-trei rânduri de sârmă ghimpată în jurul clădirilor, separate de paza acestora, de uşile metalice, de zăvoare duble sau triple, de ferestre acoperite cu obloane de lemn…şi de alte rânduri de gardieni. Cele două aripi ale Rezistenţei religioase în spaţiul hidos al Gulagului ateist au fost : Rugăciunea şi Poezia. Ambele sublime, frumoase şi mântuitoare. Deasupra tuturor poeţilor întemniţaţi, atât prin frumuseţea poeziei, cât şi prin sublimul suferinţei a fost Radu Gyr. “Nu cunosc un al deţinut politic, care să fi existat în orice alt colţ al acestei lumi, de calitate morală şi splendoare lirică asemănătoare cu cele ale lui Radu Gyr. Pentru Poezie a fost condamnat la moarte, pentru Poezie au primit ani grei de temniţă acei care, memorând-o, reuşeau să o scoată cândva din trăirile poetului, spre a fi redată celor “liberi” de afară, pentru Poezie a suferit indescriptibile constrângeri fizice şi morale. Prin toate închisorile prin care a trecut,poezia i-a fost, lui şi alor lui, respiraţie”.(Flor Strejnicu-Creştinismul Mişcării Legionare. Imago. Sibiu, 2001,p.296).
Dacă sufletul unei Naţiuni sălăşluieşte în cultura sa, ateismul a vrut să omoare sufletul românesc în fiecare dintre Deţinuţii politici, în parte, dar şi în toţi laolaltă.
Rugăciunea şi Poezia sunt mărturii şi mărturisiri ale luptei dintre Credinţă şi ateism, iar Preoţii,Poeţii şi mare parte din Elita creştină românească întemniţaţi, Ostaşi-Prizonieri, niciodată înfrânţi, căci deasupra lor stă Harul lui Dumnezeu.
Rugăciunea şi Poezia lui Radu Gyr, cât şi a celorlalţi mari confraţi, dau mărturie şi mărturisesc structura şi caracterul lor spiritual aparte, neînţelese de ateii, care i-au urât de moarte : "Stăpâne-nsângerat, Domn al Luminii /Şi veşnicie limpede, Iisuse, / Tu, care-ai primit pe tâmple spinii / şi cuie-n mâinile supuse; // Tu, Domn al Răstigniri şi-Nvierii, / care din cruce Ţi-ai făcut lumină / şi Răsărit din rănile durerii / şi cântec din osânda fără vină,// Dă-ne-ncleştarea Ta, dă-ne tăcerea /din ceasul pironirii –nsângerate, să ne primim şi cuiele şi fierea / ca Tine-n marea Ta singurătate.// Pe fruntea Ţării zâmbetul Ţi-l pune,/ iar neamul care-acum osânda-şi duce,/Învaţă-l Tu amara rugăciune / din clipele suirilor pe cruce.// Cu mâna Ta ca borangicul lunii,/ Opreşte-n rană sângele fierbinte, / Închide-n piepturi geamătul furtunii,/ Sărută-i Ţării lacrimile sfinte. // Şi sus pe crucea crâncenă pe care / stă neamul nostru răstignit, Tu scrie, / Iisuse, un aprins inel de soare, / Ca semn al Învierii ce-o să vie.// Şi spune morţilor din lut să nu blesteme,/ şi sub trifoi, sub dâmburi, sub secară, / s-aştepte paşii Tăi călcând prin Ţară / Şi semnul munţilor ce vor aprinde steme.// Şi spune morţilor de sub troiţe sfinte/ Că va veni cândva o dimineaţă / când Neamul –ntreg va fulgera la viaţă, / Cuminecat prin sfinţii din morminte .// ( Radu Gyr- Rugăciune )
Trăind în cumplite şi nemeritate chinuri, având parte de umilinţe greu de imaginat, de la foamea permanentă şi dezumanizantă, însoţită de frig şi de loviri permanente, la cumplitul proces <<>> ce urmărea să distrugă personalitatea şi orice urmă de spiritualitate, OMUL Radu Gyr găseşte resurse să se roage nu pentru el, ci pentru Ţară !
Aceasta este menirea şi demnitatea creştinilor adevăraţi. Radu Gyr era un astfel de om, pur, curat la suflet. Un sfert de viaţă şi-a petrecut-o în închisoare. “Radu Gyr era un creştin desăvârşit. A intrat în puşcărie cu fruntea sus şi a ieşit din puşcărie cu fruntea sus. Moral”.( Pr. Dimitrie Bejan-Bucuriile Suferinţei. Viaţa unui preot martir. Hârlău-Iaşi, 2002.p. 105).
Toată simplitatea şi firescul unei exprimări melodice, dau poeziei sale majestatea autenticităţii româneşti. Versul lui Gyr, irumpe lin, trezindu-ne din adormire, pentru ca apoi să ţâşnească tumultos ca o cascadă, trezindu-ne din încremenire, către rostul nostru transcendent spre Înviere.”E calea hărăzită de Creator sufletului românesc, pe care Radu Gyr a intuit-o şi a exprimat-o ca nimeni altul. Versul său ne poartă din condiţia cea mai umilă, a lipsurilor şi a suferinţei, înspre năzuinţa apropierii de Dumnezeu”. (Bogdan Munteanu –Poeţii după Gratii. Elisavaros, 2005, p.6).
După cum se ştie izvorul totalitarismul este întotdeauna mediocritatea. Partidul prin exponenţii săi, care nu are conştiinţa Naţiunii, crează climatul tiraniei, trădării, genocidului torţionar. Pronia lui Dumnezeu care veghează asupra naţiunilor, alege întotdeauna o Elită salvatoare, care trebuie să menţină sau să repună în cazul nostru pe românul ortodox, în drepturile lui de creştin cu care s-a născut milenar. Aşa se explică manifestul profesorului Radu Gyr, unul din fruntaşii revoltei din Bucureşti care au cerut la unison abdicarea regelui Carol al II-lea. Era în 5 Septembrie 1940. (Filon Verca-Pe meleaguri străine. Dalami. Caransebeş, 20004,p. 308).
Poeziile lui Radu Gyr sunt expresia Credinţei, Nădejdii şi Dragostei, sunt dovezi ale elanului de luptă, sunt mărturii ale îndurării, unde teroarea se întâlnea cu exterminarea planificată, unde ura se întâlnea cu execuţia fizică, unde reeducările aveau ca finalitate gropile comune.
Triumfalismului totalitar ateu situat în fruntea diviziilor "blindate " machiavelic, i-au fost opuşi "solii " creştinismului.Rugăciunea şi Postul- aripile credinţei, care au declanşat în Preoţi-iubirea, în Poeţi dragostea, în Creştini-iertarea. În toţi suferinzii s-au înteţit deopotrivă smerenia, slujirea aproapelui şi iubirea duşmanului. Creştinul ortodox ştie că pe pământ este chemat la luptă:apărând şi mărturisind pe HRISTOS, apărând şi mărturisind Credinţa Neamului, apărând şi mărturisind Dragostea Strămoşilor săi.
Creştinii ortodocşi români sunt fiii Naţiunii Daco-Române care au slujit milenar civilizaţia Apusului şi a Răsăritului jertfindu-se de fiecare dată pentru ceilalţi.Unda lor de amărăciune se transforma rapid într-o sferă de meditaţie din care izvorea creaţia orală, atât de purificatoare şi de binecuvântată.
Românul ortodox nu este european la voia întâmplării, el este european prin existenţă, prin vocaţie şi prin conştiinţa sa creştin-universală. Printr-o bună politică, printr-o dreaptă conducere, guvernare, se apără libertatea de credinţă creştină, care e fundamentală pentru mântuirea omului în cadrul general şi a Naţiunii în cadrul special. Pentru aceasta e nevoie de autoritatea morală şi responsabilitatea de jertfă şi conştiinţă a Elitei alese. Aproape toţi deţinuţii( în proporţie de 95-97 %)erau creştini statistic la intrare şi au ieşit apologeţi, conştienţi că acesta a fost examenul lor de credinţă şi de jertfă pentru Dumnezeu şi Neam.
Perioada de detenţie a fost inimaginabil de grea, de torţionară, de calvar şi de golgotă, dar peste nădejdea lor Dumnezeu le-a presărat Harul iubirii Sale în Rugăciune, în Poezie, în Prelegerile marilor filosofi închişi împreună cu ei, în disciplina religioasă ce a dominat locurile de detenţie, în comportamentul exemplar al Preoţilor, în tăria de credinţă a ţăranilor, a oamenilor simpli creştini. Înfrângerea lor era doar într-o fază relativă, era în faza de încercare a credinţei lor în Dumnezeu, care după proba cea mare a suferinţei, îi aşteaptă cu deplina biruinţă. Avându-L alături pe Mântuitorul Iisus Hristos, nimeni nu-i poate învinge. Genialul poet a simţit adevărul dar şi riscul la care se expunea o întreaga generaţie prin lupta sa: Nu dor nici luptele pierdute, / Nici rănile din piept nu dor/Cum dor acele braţe slute /Care să lupte nu mai vor.// Cât încă inima ta cântă,/ Ce însemnează braţu-nfrânt,/ Ce-ţi pasă-n praf de-o spadă frântă / Când te înalţi cu-n steag mai sfânt.//Că-nvins nu eşti atunci când sângeri,/Nici când în lacrimi ochii ţi-s,/Cele mai crâncene înfrângeri /Sunt renunţările la vis.(Radu Gyr-Cântec de luptă-Poezia orală )
Toată simplitatea şi firescul unei exprimări melodice, dau poeziei sale majestatea autenticităţii româneşti. Versul lui Gyr, irumpe lin, trezindu-ne din adormire, pentru ca apoi să ţâşnească tumultos ca o cascadă, trezindu-ne din încremenire, către rostul nostru transcendent spre Înviere.”E calea hărăzită de Creator sufletului românesc, pe care Radu Gyr a intuit-o şi a exprimat-o ca nimeni altul. Versul său ne poartă din condiţia cea mai umilă, a lipsurilor şi a suferinţei, înspre năzuinţa apropierii de Dumnezeu”. (Bogdan Munteanu –Poeţii după Gratii. Elisavaros, 2005, p.6).
După cum se ştie izvorul totalitarismul este întotdeauna mediocritatea. Partidul prin exponenţii săi, care nu are conştiinţa Naţiunii, crează climatul tiraniei, trădării, genocidului torţionar. Pronia lui Dumnezeu care veghează asupra naţiunilor, alege întotdeauna o Elită salvatoare, care trebuie să menţină sau să repună în cazul nostru pe românul ortodox, în drepturile lui de creştin cu care s-a născut milenar. Aşa se explică manifestul profesorului Radu Gyr, unul din fruntaşii revoltei din Bucureşti care au cerut la unison abdicarea regelui Carol al II-lea. Era în 5 Septembrie 1940. (Filon Verca-Pe meleaguri străine. Dalami. Caransebeş, 20004,p. 308).
Poeziile lui Radu Gyr sunt expresia Credinţei, Nădejdii şi Dragostei, sunt dovezi ale elanului de luptă, sunt mărturii ale îndurării, unde teroarea se întâlnea cu exterminarea planificată, unde ura se întâlnea cu execuţia fizică, unde reeducările aveau ca finalitate gropile comune.
Triumfalismului totalitar ateu situat în fruntea diviziilor "blindate " machiavelic, i-au fost opuşi "solii " creştinismului.Rugăciunea şi Postul- aripile credinţei, care au declanşat în Preoţi-iubirea, în Poeţi dragostea, în Creştini-iertarea. În toţi suferinzii s-au înteţit deopotrivă smerenia, slujirea aproapelui şi iubirea duşmanului. Creştinul ortodox ştie că pe pământ este chemat la luptă:apărând şi mărturisind pe HRISTOS, apărând şi mărturisind Credinţa Neamului, apărând şi mărturisind Dragostea Strămoşilor săi.
Creştinii ortodocşi români sunt fiii Naţiunii Daco-Române care au slujit milenar civilizaţia Apusului şi a Răsăritului jertfindu-se de fiecare dată pentru ceilalţi.Unda lor de amărăciune se transforma rapid într-o sferă de meditaţie din care izvorea creaţia orală, atât de purificatoare şi de binecuvântată.
Românul ortodox nu este european la voia întâmplării, el este european prin existenţă, prin vocaţie şi prin conştiinţa sa creştin-universală. Printr-o bună politică, printr-o dreaptă conducere, guvernare, se apără libertatea de credinţă creştină, care e fundamentală pentru mântuirea omului în cadrul general şi a Naţiunii în cadrul special. Pentru aceasta e nevoie de autoritatea morală şi responsabilitatea de jertfă şi conştiinţă a Elitei alese. Aproape toţi deţinuţii( în proporţie de 95-97 %)erau creştini statistic la intrare şi au ieşit apologeţi, conştienţi că acesta a fost examenul lor de credinţă şi de jertfă pentru Dumnezeu şi Neam.
Perioada de detenţie a fost inimaginabil de grea, de torţionară, de calvar şi de golgotă, dar peste nădejdea lor Dumnezeu le-a presărat Harul iubirii Sale în Rugăciune, în Poezie, în Prelegerile marilor filosofi închişi împreună cu ei, în disciplina religioasă ce a dominat locurile de detenţie, în comportamentul exemplar al Preoţilor, în tăria de credinţă a ţăranilor, a oamenilor simpli creştini. Înfrângerea lor era doar într-o fază relativă, era în faza de încercare a credinţei lor în Dumnezeu, care după proba cea mare a suferinţei, îi aşteaptă cu deplina biruinţă. Avându-L alături pe Mântuitorul Iisus Hristos, nimeni nu-i poate învinge. Genialul poet a simţit adevărul dar şi riscul la care se expunea o întreaga generaţie prin lupta sa: Nu dor nici luptele pierdute, / Nici rănile din piept nu dor/Cum dor acele braţe slute /Care să lupte nu mai vor.// Cât încă inima ta cântă,/ Ce însemnează braţu-nfrânt,/ Ce-ţi pasă-n praf de-o spadă frântă / Când te înalţi cu-n steag mai sfânt.//Că-nvins nu eşti atunci când sângeri,/Nici când în lacrimi ochii ţi-s,/Cele mai crâncene înfrângeri /Sunt renunţările la vis.(Radu Gyr-Cântec de luptă-Poezia orală )
Majoritatea covârşitoare a Deţinuţilor politici, au înţeles pentru ce Dumnezeu îi supune la această grea încercare, pe care au acceptat-o ca pe o sublimă suferinţă. Bucuria creştinului trebuie să rămână constantă ca intensitate şi la bine şi la rău. Ea nu este deplină decăt în suferinţă. Aveau exemplele cele mai grăitoare: Iov, Maica Domnului, Iisus, Apostolii, Mucenicii, Sfinţii Părinţi, Neamul Daco-român, Brâncovenii… Din moment ce statul era ateu şi comunist, iar ei erau creştini, adică antiatei şi anticomunişti, este evident că au acceptat ideea, că au fost condamnaţi pe “drept”. Au înţeles arestările fără mandat, condamnările fără judecată, condamnările exagerat de mari: 15, 20, 25, de ani, sau chiar execuţiile…Ceea ce nu au acceptat nu au înţeles niciodată şi cu care nu au fost de acord , au fost :arestarea elevilor, arestarea fetelor, femeilor, mamelor, bătrânilor şi nesfârşita tortură fizică, psihică, morală şi religioasă :
Doamne, răcoreşte Ţara! / Suflă-i vântul peste răni / Şi alină uşor seara / Plânsul mamelor vădăni.// Pruncii mângâie-i pe frunte/Şi-i dezmiardă-ncetişor / Şi le spune să Te-asculte, / Că Tu eşti tăticul lor. //Fă din lacrimi apă vie / Şi cununi din suferinţi./ Neamului dă-i veşnicie / Şi ocean de biruinţi(Radu Gyr-Rugă).
Pământul este Pâinea cea de toate zilele a unei Naţiuni. Credinţa este Pâinea cea spre fiinţă, cea spre mântuire. Neamul asemeni unui Pom falnic milenar îşi are rădăcinile înfipte în pământul Patriei, de unde îşi trage hrana şi viaţa. O Naţiune care nu are propriul pământ, temelia, nu poate trăi. Dumnezeu în purtarea Sa de grijă asupra naţiunilor, le-a rânduit legi. Una dintre cele mai importante legi este legea teritoriului. Teritoriul este determinat pentru fiecare Naţiune, pentru a creşte, a se dezvolta, a trăi religios, a-şi crea o cultură proprie şi a se mântui. Se poate spune deci că Naţiunea este theocratică. Teritoriul se defineşte fundamental prin cele două proprietăţi: cea obştească şi cea privată. Ele sunt indisolubil legate fiinţial căt timp rămân într-un raport de dreptate cu Dumnezeu şi cu semenul. O Naţiune trăieşte veşnic prin limba, religia şi cultura sa, sau altfel spus prin onoare şi demnitate.
Prin urmare :”Nu pâine cu orice preţ, ci onoare cu orice preţ!”.
( arhimandrit Iustin Pârvu ).
În întunericul de nepătruns al puşcăriilor, şi în furia declanşată de bezmeticii temniceri, cutezanţa osândiţilor se înseninează de harul Poeziei:.( Preot Dimitrie Bejan-Viforniţa cea mare. Vol. 3. Credinţa strămoşească. Neamţ, p. 188).”Elita” partidului comunist din România era formată din trădători străini, din toţi parveniţii, din toate scursorile societăţii, din toată zgura necredincioşilor, care puteau fi uşor corupţi. Comuniştii şi-au întins lepra lor asupra celor mai slabi, iar pe cei mai valoroşi, pe cei credincioşi şi demni, i-au înfundat în puşcării, i-au torturat, i-au ucis, i-au deportat, i-au dezmembrat din societate. Zilele Deţinuţilor erau pline de calvar, iar nopţile îngemănate de furtună. Totuşi nădejdea cu harul ei binecuvântat îi acoperea ca o mângâiere. Târziu noaptea, când luna intră în celulă, furişându-se pe lângă zăbrele, Iisus, încoronat cu spini şi cu mâinile ce păstrează urmele crucificării, apare la căpătâiul poetului :
Pământul este Pâinea cea de toate zilele a unei Naţiuni. Credinţa este Pâinea cea spre fiinţă, cea spre mântuire. Neamul asemeni unui Pom falnic milenar îşi are rădăcinile înfipte în pământul Patriei, de unde îşi trage hrana şi viaţa. O Naţiune care nu are propriul pământ, temelia, nu poate trăi. Dumnezeu în purtarea Sa de grijă asupra naţiunilor, le-a rânduit legi. Una dintre cele mai importante legi este legea teritoriului. Teritoriul este determinat pentru fiecare Naţiune, pentru a creşte, a se dezvolta, a trăi religios, a-şi crea o cultură proprie şi a se mântui. Se poate spune deci că Naţiunea este theocratică. Teritoriul se defineşte fundamental prin cele două proprietăţi: cea obştească şi cea privată. Ele sunt indisolubil legate fiinţial căt timp rămân într-un raport de dreptate cu Dumnezeu şi cu semenul. O Naţiune trăieşte veşnic prin limba, religia şi cultura sa, sau altfel spus prin onoare şi demnitate.
Prin urmare :”Nu pâine cu orice preţ, ci onoare cu orice preţ!”.
( arhimandrit Iustin Pârvu ).
În întunericul de nepătruns al puşcăriilor, şi în furia declanşată de bezmeticii temniceri, cutezanţa osândiţilor se înseninează de harul Poeziei:
Azi-noapte Iisus mi-a intrat în celulă./O, ce trist, ce înalt era Christ!/ Luna-a intrat după El în celulă / Şi-l făcea mai înalt şi mai trist.// Mâinile Lui păreau nişte crini pe morminte, / ochii adânci ca nişte păduri. / Luna-L spoia cu argint pe veşminte, / argintându-l pe mâini vechi spărturi.//S-a aşezat lângă mine pe rogojină:/-Pune-Mi pe răni mâna Ta./ Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină, // parcă purtase lanţuri, cândva… // Când m-am trezit din afunda genună, / miroseau paiele a trandafiri. / Eram în celulă şi era lună, numai Iisus nu era nicăieri …// Am întins braţele, nimeni, tăcere. // Am întrebat zidul : nici un răspuns ! / Doar razele reci, ascuţite-n unghere, / cu suliţa lor m-au străpuns…// Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zăbrele./ Din lună venea fum de căţui…/ M-am pipăit… şi pe mâinile mele / am găsit urmele cuielor Lui. (Radu Gyr- Iisus în celulă )
Întotdeauna fiii Bisericii, fiii Naţiunii, au fost luptători activi care s-au ridicat împotriva duşmanilor Ortodoxiei. Cea mai înaltă moştenire a creştinilor pe pământ nu este rangul nobiliar, nu este proprietatea, sau orice alt bun, ci este Biserica lui Hristos, ale cărei fiice sunt: Familia şi Şcoala. Ori doctrina comunistă tocmai în aceste Instituţii fundamentale loveşte fără cruţare: distruge unitatea Familiei, i-a distrus pe părinţi, a distrus modelele pedagogice, punând în locul lor oameni cu, au înlocuit bărbaţii de stat cu vocaţie, cu atei trădători, inculţi şi corupţi, care au pulverizat Familia şi Societatea.
Cu excepţia celor arestaţi şi a celor foarte puţini rămaşi “liberi”, majoritatea cetăţenilor n-au înţeles îndeajuns pericolul comunist, care a produs un holocaust şi o prigoană fără precedent în istorie, prin ateism, dezinformare şi discreditarea adevărului.
Rugăciunea şi Poezia au atins în închisori capacitatea de a se exprima sublim în suferinţă, de a birui ceea ce părea de nebiruit. Rugăciunea şi Poezia (de esenţă creştină), împreună cu Muzica, devin mijloacele absolute ale educaţiei creştine, ale moralei ortodoxe.
“Universul concentraţionar, carcera, în speţă, spaţiul dat de suferinţă…, este descrisă, în simbolismul său de către Radu Gyr la un nivel de neegalat de alţi autori. (…) Radu Gyr încarnează (…) libertatea tragică a poetului autentic. Iar în complexitatea ocurenţelor pe care le-a trăit cu intensitate". (Adrian Popescu-Închisorile lui Radu Gyr. “Steaua”, nr. 12/1993.)
Poemele lui Radu Gyr, relevă nu dimensiunea tragismului poetului, ci revelarea suferinţei unei Naţiuni, dimensiunea cosmică, care confirmă credinţa că desăvârşirea şi mântuirea creştinului îşi au sălaş în Harul creator al lui Dumnezeu şi în duhul jertfitor al Naţiunii : Sunt, Doamne, copt pentru cules, /nu că-mi sunt anii grea recoltă, / cât mi-este inima o boltă /de crengi, sub rodul tot mai des. / Sunt,Doamne, copt pentru cules. // Sunt numai fructe şi balsam. /Cu cât adun pe trup rugină, /Cu-atât mi-e sufletul grădină, /Şi-i toată roade, ram de ram. /Sunt numai fructe şi balsam.//Şi când cu lacrimi Tu mă speli,/ mai mult în rod eu strâng dulceaţă / să nu mai afli-n el nici ceaţă, / nici viermi amari, nici îndoieli. //Cu lacrimi fructele îmi speli. /Şi dacă pică tot mai des/ din mine câte-o creangă frântă, / în vârfuri, sus, grădina cântă / Şi-aşteaptă marele cules. / Sunt, Doamne, copt pentru cules. ( Radu Gyr- Sunt, Doamne, copt pentru cules ) Nimic din OMUL Radu Demetrescu Gyr nu a putut fi alterat sau modificat de crunta încleştare cu cei ce rătăciseră Calea, nimic din creaţia sa poetică nu reflectă decât nobleţea creştinului genial :
,,N-ai dezmierda , de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
De n-ai fi rîs ,n-ai fi ştiut să gemi,
De n-ai fi plâns , n-ai duce-n ochi lumină .
Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine ,
N-ai jindui după un colţ de rai ,
De n-ai purta un strop de iad în tine.
Şi nu te-nalţi în slăvi , dacă nu cazi
Cu fruntea grea în pulberea amară,
Iar dacă-nvii în zâmbetul de azi ,
E c-ai murit în lacrima de-aseară! “
( Antiteze- Radu Gyr)
Conştientizând faptul că Naţiunea este entitatea supremă a unui popor, a cărei finţialitate transcende din Limbă, Religie şi Cultură, putem concluziona că toate trei exprimă întreaga viaţă a Neamului nostru istoric.Poezia adevărată, de esenţă creştină, a lui Radu Gyr, o găsim în toate ipostazele suferinţei şi ale bucuriei, în paradoxuri şi antinomii, în teze, sinteze şi antiteze …
Întotdeauna fiii Bisericii, fiii Naţiunii, au fost luptători activi care s-au ridicat împotriva duşmanilor Ortodoxiei. Cea mai înaltă moştenire a creştinilor pe pământ nu este rangul nobiliar, nu este proprietatea, sau orice alt bun, ci este Biserica lui Hristos, ale cărei fiice sunt: Familia şi Şcoala. Ori doctrina comunistă tocmai în aceste Instituţii fundamentale loveşte fără cruţare: distruge unitatea Familiei, i-a distrus pe părinţi, a distrus modelele pedagogice, punând în locul lor oameni cu
Cu excepţia celor arestaţi şi a celor foarte puţini rămaşi “liberi”, majoritatea cetăţenilor n-au înţeles îndeajuns pericolul comunist, care a produs un holocaust şi o prigoană fără precedent în istorie, prin ateism, dezinformare şi discreditarea adevărului.
Rugăciunea şi Poezia au atins în închisori capacitatea de a se exprima sublim în suferinţă, de a birui ceea ce părea de nebiruit. Rugăciunea şi Poezia (de esenţă creştină), împreună cu Muzica, devin mijloacele absolute ale educaţiei creştine, ale moralei ortodoxe.
“Universul concentraţionar, carcera, în speţă, spaţiul dat de suferinţă…, este descrisă, în simbolismul său de către Radu Gyr la un nivel de neegalat de alţi autori. (…) Radu Gyr încarnează (…) libertatea tragică a poetului autentic. Iar în complexitatea ocurenţelor pe care le-a trăit cu intensitate"
Poemele lui Radu Gyr, relevă nu dimensiunea tragismului poetului, ci revelarea suferinţei unei Naţiuni, dimensiunea cosmică, care confirmă credinţa că desăvârşirea şi mântuirea creştinului îşi au sălaş în Harul creator al lui Dumnezeu şi în duhul jertfitor al Naţiunii :
,,N-ai dezmierda , de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
De n-ai fi rîs ,n-ai fi ştiut să gemi,
De n-ai fi plâns , n-ai duce-n ochi lumină .
Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine ,
N-ai jindui după un colţ de rai ,
De n-ai purta un strop de iad în tine.
Şi nu te-nalţi în slăvi , dacă nu cazi
Cu fruntea grea în pulberea amară,
Iar dacă-nvii în zâmbetul de azi ,
E c-ai murit în lacrima de-aseară! “
( Antiteze- Radu Gyr)
Conştientizând faptul că Naţiunea este entitatea supremă a unui popor, a cărei finţialitate transcende din Limbă, Religie şi Cultură, putem concluziona că toate trei exprimă întreaga viaţă a Neamului nostru istoric.Poezia adevărată, de esenţă creştină, a lui Radu Gyr, o găsim în toate ipostazele suferinţei şi ale bucuriei, în paradoxuri şi antinomii, în teze, sinteze şi antiteze …
Tocmai de aceea, Radu Gyr, rămâne principiul naţional , creştin în poezia religioasă.
